Această pagină nu a fost verificată
15 IULIE 1936
TURNUL DE VEGHERE
229
ca paiul luat de vânt, ca focul care arde pădurea, și ca flacăra, care aprinde munții!” (Psalm 83:13,14) Domnul spune astfel ce va ajunge pe Edomiți și pe aliații lor: „Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi, vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oștirilor, și nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură”. - Maleahi 4:1
11 În Apocalips 17 este scris: „Și cele zece coarne, pe care le-ai văzut și fiara, aceștia vor urî pe curvă și o vor face pustie și goală și carnea ei o vor mânca și o vor arde de tot cu foc. Căci Dumnezeu a pus în inimile lor ca să facă planul Lui și să împlinească un singur plan.” (Apocalips 17:16,17, Diag.) Confirmând aceasta, Iehova zice prin profetul Său: „Goliciunea ți se va descoperi, și ți se va vedea rușinea. Mă voi răzbuna, și nu voi cruța pe nimeni”. (Isaia 47:3) Aceste profeții se referă fără îndoială la nimicirea completă a influenței și puterii ierarhiei și a preoțimii aliate cu ea, pe care a exercitat-o asupra stăpânitorilor pământului; atunci ierarhia și restul preoțimii va fi adusă în ocară și rușine și va fi lepădată ca fiind cu totul fără valoare. Să se observe că în profeția lui Obadia nu se atribuie nici un merit „celor uniți” cu Edomiții (versetul 7) pentru nimicirea lor, ci Domnul zice: „Casa lui Iacov va fi un foc, și casa lui Iosif, o flacără.... O vor aprinde (va arde în rândul lor;R.V.) și o vor mistui”. (Obadia 18). Dumnezeu aduce răzbunarea sa peste Edomiți prin mâna Sa puternică: „Mă voi răzbuna pe Edom prin poporul Meu Israel. El va face Edomului după mânia și urgia Mea; ca să vadă răzbunarea Mea, zice Domnul, Dumnezeu”. - Ezechiel 25:14.
12 În războiul care este actualmente în curs între Edomiții moderni și servii credincioși ai lui Dumnezeu, aceștia din urmă proclamă acum judecățile de foc ale lui Iehova pe care le va executa asupra ierarhiei fățarnice sau asupra Edomiților. Martorii lui Iehova numai așa pot asculta acum pe Dumnezeu dacă transmit neîncetat mesajul Său oamenilor lumii; căci numele și Cuvântul Lui trebuie vestite acum peste întreg pământul. Cuvântul lui Dumnezeu în gura acestor martori este acela care arde pe preoțime, întocmai după cum a prezis profetul: „De aceea așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor: „Pentru că ați zis (martorii credincioși ai lui Iehova) vorba aceasta, iată, Cuvântul Meu îl voi face foc în gura ta, și poporul acesta lemne, ca să-i ardă focul acesta”. (Ieremia 5:14) „Dar voi trimite foc peste Teman, și va mistui palatele Boțrei”. (Amos 1:12) Întocmai după cum s-a servit Iehova odinioară de păgâni ca să pedepsească pe Israelul necredincios din vechime, tot așa manevrează astăzi pe dușmani și pe aliații lor în așa chip încât o parte a păgânilor va pedepsi pe așa-zisul „Israel” necredincios de astăzi.
13 Ierarhia Romano-Catolică împreună cu clerul unit cu ea va fi stârpită cu desăvârșire, după cum este scris: „Nu va mai rămânea nici unul din casa lui Esau” (Versetul 18). „Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge o pustie stearpă, din pricina silniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sânge nevinovat l-au vărsat în țara lor”. (Ioel 3:19) „Edomul va fi pustiit; toți cei ce vor trece pe lângă el se vor mira și vor fluiera pentru toate rănile lui. Ca și Sodoma și Gomora și cetățile vecine, care au fost nimicite, zice Domnul, nici el nu va mai fi locuit, și nimeni nu se va mai așeza acolo”. (Ieremia 49:17,18 ; Isaia 34:9-17 ; Ezechiel 35:1-9,15 ; 25:13) „Iehova a vorbit” și de aceea vor fi nimicite toate „caprele”. - Matei 25:46.
14 Iehova suportă sau permite ca dușmanii Lui să umble pe calea aleasă de ei până când vine timpul Lui potrivit ca să lucreze; îndată ce sosește timpul Său fixat, dușmanul trebuie alungat. (Psalmul 110:1-3). Ierarhia romano-catolică, Edomitii moderni, a ținut mulți ani în mod nelegiuit în posesiunea sa ceea ce aparține poporului adevărat al lui Dumnezeu. Despre alungarea dușmanului și despre predarea posesiunii în mâinile acelora cărora îi aparține după drept și a căror proprietate trebuie să fie după declarația Domnului, iată ce zice Iehova prin profetul Său Obadia : „Cei de la miazăzi vor stăpâni muntele lui Esau, și cei din câmpie țara Filistenilor; vor stăpâni și ținutul Iui Efraim și al Samariei ; și Beniamin va stăpâni Galaadul". — Obadia 19.
15 Iuda a ocupat partea de sud a Palestinei, și acest ținut era învecinat cu țara locuită de Edomiti. (Iosua 15:1,8,10) Când Izraeliții au mers din Egipt spre Canaan, Iehova a ordonat lui Moise să poruncească poporului să nu se încaiere cu Edomitii : „Dă următoarea poruncă poporului: „Acum aveți să treceți prin hotarele fraților voștri copiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziți bine. Să nu vă încăierați cu ei ; căci nu vă voi da în țara lor nici măcar o palmă de loc, căci muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau". „Am trecut pe departe de frații noștri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, și pe departe de drumul care duce în câmpie, departe de Elat și de Ețion-Gheber; apoi ne-am întors și am apucat spre pustia Moabului". — Deuteronomul 2:4,5,8.
16 Atunci nu sosise încă timpul fixat al lui Dumnezeu pentru alungarea Edomiților. Tot așa a permis Dumnezeu și preoțimii să urmeze neîmpiedicată calea ei rea până când va sosi timpul rânduit al lui Dumnezeu de a înainta împotriva ei. Timpul pentru alungarea Edomiților moderni sosește după urcarea pe tron a lui Cristos Isus, mai marele Moise și după începerea guvernului Său. Din 1914 încoace „împărățiile acestei lumi", aparțin de drept lui Iehova Dumnezeu și Cristosului său, și Cristos va domni „în vecii vecilor". (Apocalips 1:15, R.V.). Deoarece Cristos Isus, domnitorul legitim al lumii, a venit și și-a început domnia, a sosit cu aceasta și timpul pentru împlinirea profeției următoare: „Îl voi vedea, dar