Deschide meniul principal

Pagină:Obadiah-part-III-1936.djvu/5

Versiunea din 31 octombrie 2020 11:12, autor: AdrianBN (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Această pagină nu a fost verificată


15 IULIE 1936
TURNUL DE VEGHERE
213


Se vor purta cu ură cu tine; îți vor ridica toate bogățiile, și te vor lăsa goală, goală de tot. Rușinea necurățiilor tale se va descoperi, rușinea nelegiuirilor și curviilor tale. - Ezechiel 23:22,26,29.
11 Preoțimea n-are nici o înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru ei Cuvântul lui Dumnezeu nu este altceva decât o istorie veche scrisă de niște bătrâni ciudați. Preoțimea a lepădat Biblia. Deși mulțimea copleșitoare a faptelor, care poate fi văzută de fiecare, împreună cu scripturile scrise pentru timpul prezent arată clar că Regele lui Iehova a venit, preoțimea refuză să audă ceva despre Împărăția lui Dumnezeu și cei ce spun despre Împărăția lui Dumnezeu sunt urâți și prigoniți violent de ierarhie și aliații ei. De aceea zice Iehova prin profetul lui Obadia despre Edomiții de astăzi: „Nu este nici o înțelegere în el”. Această profeție este confirmată pe deplin de următoarele scripturi: „Dar ei nu știu, nici nu vor să înțeleagă; ei umblă în întuneric; de aceea se clatină toate temeliile pământului”. (Psalm 82:5). „Cel nebun nu-și găsește plăcerea în pricepere, ci ca să descopere ce are în inimă”. (Prov. 18:2). „Nici unul din cei răi nu va înțelege, dar cei înțelepți vor înțelege”. (Daniel 12:10).
11 Despre preoțimea romano-catolică și despre alți popi care sunt aliați cu ea este scris: „ Ei sunt o națiune fără minte, și nu este pricepere în ei”. (Deuteronomul 32:28). Acești preoți sunt călăuze oarbe care conduc alți orbi, și sfârșitul lor va fi groapa nimicirii. (Luca 6:39; Matei 23:24). Numai cine iubește și servește pe Dumnezeu va înțelege.


ÎNȚELEPȚI ÎN FELUL LUMII
13 Ierarhia romano-catolică, în special, și aproape toți preoții, în general, sunt „înțelepți în propria lor concepție”. Ei nu posedă înțelepciunea care este de sus, și aceasta dovedește faptul că ei nici nu înțeleg și nici nu studiază Cuvântul lui Dumnezeu. Ei citează cuvintele oamenilor, citându-le ca autoritate pentru expresiile înțelepciunii prin care așteaptă ca alții să fie călăuziți. Ei se înalță unul pe altul, în timp ce se fălesc cu înțelepciunea lor proprie și rostesc cuvinte sonore și goale. Ierarhia, în special, vorbește în limba latină pe care cei mai mulți oameni, cu deosebire Americanii, nu o înțeleg deloc. În acest chip ei speră să umple pe poporul de rând de admirație ca să exclame: „ Vai ce om minunat și înțelept este acesta!” Acești preoți sunt niște mincinoși fertili și niște înșelători de frunte. Ei se țin în închipuirea lor atât de înțelepți încât își permit să ordoneze oamenilor ce le este permis să audă și să citească și ce nu. În locul Cuvântului lui Dumnezeu pun învățăturile lor. Trebuie să vină ziua când Dumnezeu îi va demasca și apoi îi va nimici pe deplin. De aceea zice Iehova prin profetul Său: „Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înțelepți din Edom, și priceperea din muntele lui Esau?” - Obadia 8.
14 Ierarhia romano-catolică și instrumentele ei
își închipuie a fi atât de înțelepte și importante încât își permit să zică autorităților, judecătoriilor și micilor funcționari ce trebuie să facă și ce să nu facă; și până în ziua de astăzi aproape toți acești funcționari sunt destul de nechibzuiți de a-i asculta. Când un post de radio difuzează o chestiune importantă pentru popor, dar care este displăcută Edomiților moderni și înțelepți, deoarece adevărul difuzat prin radio „vatămă simțămintele lor religioase”, atunci merg imediat la administrația postului de radio și cer ca să se oprească difuzarea programului respectiv, și ei amenință în mod arogant și obraznic să distrugă valoarea postului de radio dacă nu se va împlini dorința preoțimii. Ierarhia trimite pe „oamenii ei înțelepți” și pe „femeile sale smintite” la comercianți ca să-i amenințe cu boicotul dacă îndrăznesc să expună ceva spre vânzare în magazinele lor ce este displăcut ierarhiei. În Washington, D. C., ierarhia s-a pus pe primul loc și poruncește ziarelor ce le este permis să tipărească și ce nu, și ziarele ca „Washington Star” și „Washington Post” sunt servitorii ascultă ordinele ierarhiei. În ceea ce privește chestiunile politice, ierarhia își convoacă din toate părțile țării oamenii ei care sunt gata a zice da la orice, îi pune în funcții politice importante și poziții-cheie, ca de pildă funcția de „director general al poștelor”, și dictează ce trebuie să se facă în chestiunile politice ale națiunii. Preoțimea nechibzuită, așa-zisă „protestantă” este de părerea ei și-i dă ajutor de bună voie, și tot așa și rabinii iudei, deoarece ei toți gândesc că în rândurile ierarhiei se află înțelepții lumii și lor trebuie să li se dea ascultare. Dar acum Domnul a dat viață unei lucrări și a făcut-o să crească, care descoperă corupția Edomiților de astăzi. Învățătura Sfintei Scripturi descopere poporului că ierarhia și aliații ei n-au înțelepciune de la Domnul, ci înțelepciunea acestei lumi care este diavolească și dăunătoare celor care doresc dreptatea. Războiul împotriva acestei mulțimi nelegiuite merge mai departe și dovedește celor sinceri, în lumina profețiilor, că Edomiții de astăzi vor fi demascați cu totul peste puțin timp, și înșelătoria și fanfaronada lor se vor sfârși. Încă de pe acum mulți oameni de afaceri și mulți politicieni observă fățărnicia celor așa ziși „înțelepți” din preoțime, care se apucă să dea altora sfaturi spirituale. Poporul de rând vede și recunoaște astăzi mai clar ca oricând înainte că preoții sunt, cu voință sau fără voință, în neștiință despre Cuvântul lui Dumnezeu și de aceea nu pot fi priviți ca sfătuitori siguri. Înșelăciunile și fățărniciile fortificate ale preoțimii vor fi descoperite pe deplin sub ochii publicului spre rușinea ei. Noi știm că aceasta este adevărat fiindcă Iehova Dumnezeu zice că aceasta se va întâmpla. (Isaia 28:17). Despre preoți, Edomiții timpului modern, Iehova zice: „Domnul a turnat peste voi un spirit de adormire; v¬a închis ochii, profeților,