Deschide meniul principal

Pagină:Obadiah-part-I-1936.djvu/7

Această pagină nu a fost verificată


15 IUNIE 1936
TURNUL DE VEGHERE
183


„Esau, adică Edom” (Geneza 36:1). Acest nume înseamnă „roș” și amintește lipsa de apreciere a lui Esau pentru harul lui Dumnezeu față de el în legătură cu dreptul de naștere avraamic pe care Esau l-a vândut pentru prețul mizerabil a unei farfurii cu ciorbă de linte pentru ca să-și satisfacă apetitul său egoist: „Și Esau a zis lui Iacov: ‘Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roșiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală'. Pentru aceasta s-a dat lui Esau numele Edom (Roș).” (Geneza 25:30). În această profeție a lui Obadia numele Edom trebuie să se aplice mai întâi firește, asupra urmașilor lui Esau și la țara locuită de ei, și apoi, în împlinirea profeției, el se aplică unui popor care a avut odată dreptul de a moșteni dreptul de naștere a lui Avraam.
21. Contrar urmașilor lui Iacob, urmașii lui Esau sau Edom n-au fost din seminție semitică curată deoarece Esau nu și-a luat femeile sale dintre rudeniile lui Avraam. El s-a însurat cu fete de-ale lui Canaan, cel blestemat (Geneza 9:25). „Esau și-a luat neveste dintre fetele Canaanului: pe Ada, fata Hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei, fata Hevitului Tibeon, și pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui Nebaiot.” (Geneza 36:2,3). Ismael a fost un fiu al lui Avraam și a lui Agar egipteanca, deci un urmaș al lui Ham (Geneza 16:1). Basmat, fata lui Isamel a fost una dintre nevestele lui Esau. „Ismael și-a luat o nevastă din țara Egiptului ”. (Geneza 21:21). Copiii lui Esau au fost, așadar, corcituri, căci toți copiii lui Edom s-au născut din legătura ce n-ar fi trebuit să se facă a lui Esau cu femei Hamite. De aceea, Edomiții n-au putut să formeze națiunea sfântă a lui Dumnezeu. Esau a fost un frate a lui Iacov, un nepot al lui Avraam. Tatăl și mama lui Iacov și Esau au fost Isaac și Rebeca. Isaac a fost întâiul născut și a avut după cât se pare prima pretenție la dreptul de naștere avraamic; însă a fost voința lui Dumnezeu ca să fie altfel. (Geneza 22:18; 25:23-26). Urmașii lui Esau, adică Edomiții, trebuie să reprezinte așadar o clasă de persoane, care, după cât se pare, sunt întâii născuți și aspiranții de drept la Împărăție.
22. În cartea „Guvernare”, pagina 283, s-a publicat următoarea definiție: „Numele Edom reprezintă ceea ce se împotrivește Domnului. Acest nume înseamnă același lucru ca și Esau, și se referă la organizația lui Satan, iar partea ei cea mai condamnabilă este preoțimea”. Lărgind aici această definiție, ca să fie făcută mai specifică, se declară că Esau sau Edom reprezintă sau prefigurează pe acea clasă de oameni care au organizat și au practicat o religie în numele lui Dumnezeu și al lui Cristos, dar care, de fapt, au fost și sunt reprezentanții Diavolului, și prin urmare, o parte a organizației Lui. Aceasta arată limpede că Edomiții anti-tipici sunt formați din ierarhia romano-catolică și din clerul unit cu ea; toți aceștia au folosit Cuvântul lui Dumnezeu pentru un scop egoist. Această parte a profeției lui Obadia a avut o împlinire în miniatură sau o primă împlinire în preoțimea timpului când Isus a fost pe
pământ. Preoții și fariseii acelui timp au susținut că sunt copiii lui Avraam, și prin urmare, aspiranți de drept la binecuvântările Împărăției făgăduite lui Avraam, însă Isus le-a spus că sunt fiii Diavolului (Ioan 8:13, 37-44). Acei oameni fățarnici au fost aceia care au respins piatra sau stânca, Cristos Isus, pe care și-a clădit Dumnezeu biserica, și lor le zice Isus: „De aceea, vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi, și va fi dată unei națiuni care va aduce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar peste acela peste care va cădea ea, îl va spulbera. După ce au auzit pildele Lui, preoții cei mai de seamă și Fariseii au înțeles că Isus vorbește despre ei.” (Matei 21:43-45). Corespondentul preoților și Fariseilor din acele zile, este preoțimea timpului prezent, și în special, Ierarhia romano-catolică.
23. Edom, descendenții lui Esau, reprezintă, așadar, limpede pe reprezentanții religioși ai Diavolului, și anume, ierarhia romano-catolică și aliații ei, restul preoțimii. Protestantismul, reprezentat prin leul tânăr ucis de Samson, este astăzi mort. Acea preoțime care a organizat și a pus în practică așa numita „religie protestantă” s-a aliat cu ierarhia romano-catolică; și aceasta este adevărat de la Războiul Mondial încoace, de la care timp această bandă unită a umblat să ia viața urmașilor adevărați ai lui Cristos. Preoțimea organizației catolice și cea a organizației așa-zise „protestante”, fac astăzi împreună încercări disperate ca să distrugă pe adevărații urmași ai Domnului. Întocmai după cum „Edomiții” au încercat să omoare pe Isus când a fost pe pământ (Ioan 8:37-44), tot așa caută și „Edomiții” de astăzi să pricinuiască moartea membrilor lui Cristos, care lucrează acum pe pământ; prin urmare, ei fac lucrul acesta Domnului Isus; și deoarece ei sunt urmașii Lui credincioși El îi socotește ca o parte din El însuși. În timpul când se scrie acest articol, ierarhia romano-catolică și preoțimea așa-zisă protestantă, care urzesc nenorocirea la adăpostul legilor, încearcă să facă să se adopte de către corpurile legiuitoare ale statului din New Jersey și ale altor state, proiecte de legi, după care fiecare s-ar face vinovat de o crimă dacă ar refuza să salute steagul țării, sau dacă ar scrie sau ar publica ceva unde ar expune motivele pentru care nu poate saluta un creștin nici un steag, și astfel să atribuie mântuirea oamenilor. Spus cu alte cuvinte: preoțimea încearcă să nimicească pe martorii lui Iehova pentru că insistă asupra punctului că un urmaș adevărat al lui Cristos Isus trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Faptele Apostolilor 5:29). Preoții sunt Edomiții anti-tipici și sunt partea cea mai înșelătoare și cea mai condamnabilă a organizației vizibile a lui Satan.
24. Clerul a pretins privilegiile de naștere ale lui Avraam fiindcă ei au susținut întotdeauna a fi favorizații lui Dumnezeu. Iehova a știut dinainte că ei vor deveni necredincioși, vor cădea și vor trece cu totul de partea Diavolului, și de aceea a prezis aceasta în profeția aceasta a lui Obadia despre Edomiți. Privilegiile, de întâi născut avraamice