Deschide meniul principal

Pagină:Feast-of-conspirators-part-II-1934.djvu/4

Această pagină nu a fost verificată


340
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N. Y.
ca și Cuvântul său ar putea fi astfel desemnat. Când Daniel a apărut înaintea lui Belșațar regele l-a întrebat: „Ești tu Daniel dintre evrei?” Întrebarea cerea ca Daniel să se identifice pe sine ca un evreu, adică unul din poporul lui Dumnezeu care dă laudă numelui lui Iehova și care era în acel timp în lumea lui Satan, Babilon, dar care nu era o parte a acestuia. Corespunzător acestui lucru, în anul 1931, Iehova și-a determinat poporul credincios să apară înaintea conducătorilor lumii ca să-și mărturisească cu îndrăzneală identitatea lor, anume că ei sunt cei care dau laudă și serviciu lui Iehova Dumnezeu și prin urmare sunt Iudei adevărați. Sub nici o formă aceasta nu înseamnă că ei au vreo relație cu așa numiții „evrei” comercialiști sau cu evreii vorbitori de limba idiș egoiști care fac din aur dumnezeul lor; dar înseamnă că cei din rămășiță sunt cu totul devotați lui Iehova și regatului său. Cei din rămășița credincioasă aflați într-un grup reprezentativ, au acceptat darul grațios al lui Iehova Dumnezeu, adică noul nume dat lor de către Iehova și au adoptat acel nume nou pe care el li l-a dezvăluit, adică „martorii lui Iehova” și de la acel timp înainte au fost cunoscuți ca „martorii lui Iehova”. În rezoluția adoptată la acel timp, anume 26 iulie, 1931, s-a făcut referire la perioada lucrării bisericii prefigurată de profetul Ilie și la numele prin care imitatorii credincioși ai Domnului Isus au fost cunoscuți în această perioadă și apoi rezoluția spunea: „Noi suntem slujitorii lui Iehova Dumnezeu, însărcinați de a face o lucrare în numele său și în obedință față de poruncile sale, să transmitem mărturia lui Isus Cristos și să facem de cunoscut oamenilor că Iehova este adevăratul și atotputernicul Dumnezeu; prin urmare noi îmbrățișăm cu bucurie și luăm numele pe care gura Domnului Dumnezeu l-a numit și dorim să fim cunoscuți și numiți cu numele de „martorii lui Iehova.” (Turnul de Veghe, 1931, pagina 279, paragraful 5) De atunci unșii au fost cunoscuți și numiți „martorii lui Iehova”, însemnând Iudei în fapt, adică aceia care sunt cu totul devotați laudei și serviciului lui Iehova Dumnezeu.
4 Belșațar, după ce Daniel s-a identificat, a spus: „Am auzit chiar de tine că spiritul dumnezeilor este în tine și că lumină, înțelegere și înțelepciune excelentă se află în tine.” (Dan. 5:14) Este sigur că el nu auzise de Daniel de la înțelepții lui pentru că ei ar considera că cel mai bine ar fi să păstreze numele lui Daniel în întuneric. Tot așa conducătorii lumii nu au avut nici un raport favorabil de la clerul modern și de la asociații lor „înțelepți” despre martorii lui Iehova pentru că asemenea „oameni înțelepți” preferă să-i discrediteze cu totul pe martorii lui Iehova. Orice raport dat despre ei este advers. Clerul și aliații lor merg chiar până în punctul de a împiedica oamenii să audă mărturia transmisă de martorii lui Iehova: și în aceasta ei sunt susținuți abil de Marile Afaceri, care dețin multe stații radio și care împiedică pe martorii lui Iehova în mod deliberat să folosească radioul pentru a proclama mesajul lui Dumnezeu al adevărului. Regina mamă a fost aceea care a adus informația
la Belșațar, iar oamenii cinstiți și imparțiali din lumea de astăzi, au fost prefigurați de regină care aduce mărturie conducătorilor înalți cu privire la martorii lui Iehova; și acești oameni cinstiți au avut de a face cu deschiderea căii pentru martorii lui Iehova de a fi auziți recent la Washington, D.C. înaintea funcționarilor guvernamentali înalți.
5 Profeția Apocalipsei, printre altele, spune: „Și am văzut și am auzit un înger zburând prin mijlocul cerului, spunând cu o voce tare: Vai, vai, vai, locuitorilor pământului, din cauza celorlalte voci ale trompetei celorlalți trei îngeri, care încă trebuie să sune!" (Rev. 8:13) Vaietele au fost pronunțate de Domnul în mesajul său transmis și proclamat la Londra în 1926; Toronto în 1927; Detroit în 1928; iar clerul nu fusese în stare să le explice conspiratorilor lor sensul acelor vaiete. Când Belșațar l-a avut pe Daniel înaintea lui, continuând să se adreseze lui Daniel, a spus: „Și acum au fost aduși în fața mea înțelepții, astrologii, ca să citească această scriere și să-mi facă cunoscută interpretarea ei; dar nu au putut arăta interpretarea acesteia". (Dan. 5:15) Regele a recunoscut incapacitatea totală a înțelepților săi de a face cunoscută interpretarea scrierii de mână de pe perete. Eșecul lor s-a datorat faptului că astfel de înțelepți erau fiii Diavolului și slujitorii săi, deci nu puteau spune adevărul și, prin urmare, au mințit. (Ioan 8:44) La fel, când „vaietele” au fost pronunțate, așa cum s-a menționat mai sus, și care au corespuns celor trei vaiete arătate de scrierea de pe perete în sala de ospăț a lui Belșațar, clerul sau „oamenii înțelepți” ai Babilonului modern i-au mințit pe ceilalți conducători și au insistat că ceea ce „pestiferii Studenți ai Bibliei numiți martorii lui Iehova” numeau „semne de la Iehova Dumnezeu” nu au provenit deloc de la Dumnezeu, ci că acești bărbați și femei care făceau promulgarea unui mesaj despre care pretind că este mesajul lui Dumnezeu cu privire la marile sale semne și minuni sunt de fapt impostori. Acești duhovnici au ajuns până în punctul de a spune că martorii lui Iehova sunt sedițioși, pacifisti, nepatriotici, împotriva guvernului, socialiști și comuniști, dușmani fără compromisuri ai Creștinătății, vânzători ambulanți, și multe alte nume asemănătoare. Prin urmare, ei au insistat în fața conducătorilor înalți că nu nici o crezare nu ar trebui să dată „flecărelii” acestor martori. Dar clerul sau „oamenii ințelepți” moderni nu au fost în stare să liniștească temerile conducătorilor înalți, nici nu au putut, acești slujitori mincinoși ai lui Satan, să țină interpretarea reală și adevărată a evenimentelor prezente de a ajunge la urechile clasei conducătoare și în special acelora din clasa conducătoare care au o dorință să vadă o purtare corectă. Mesajul regatului și răzbunarea Dumnezeului nostru împotriva organizației lui Satan, în formă tipărită, a ajuns în mâinile conducătorilor „Creștinătății” și a fost difuzat la scară largă prin radio în toată țara. Conducătorii au primit înștiințare și avertisment, așa cum sunt conținute în