Această pagină nu a fost verificată
1 Mai, 1939
TURNUL DE VEGHE
139
care sunt cu bunăvoință, pentru ca și ei de asemenea să caute singurul loc de siguranță. Bătălia de la Armaghedon va fi în întregime în favoarea Domnului și va avea ca rezultat justificarea numelui lui Iehova. Împreună cu Iosua și armata sa la Ai, Iehova făcea o ilustrație dramatică a justificării numelui Său și, cu siguranță, această dramă se va juca pe deplin în realitate în viitorul foarte apropiat. Lupta dintre Domnul și Diavol a început în 1914; și apoi, în 1918, Iehova a oprit această luptă, „scurtând astfel acele zile de necaz”, iar intervalul de pace comparativă oferă martorilor Domnului ocazia de a merge pe pământ și de a avertiza oamenii și de a-i sluji pe cei cu bunăvoință că ei să poată găsi calea siguranței și a salvării. Acea „lucrare ciudată” și bună este acum în desfășurare și se apropie de sfârșit; iar când se va sfârşi, va urma imediat „un necaz mare, așa cum lumea nu a cunoscut niciodată şi care va fi ultimul”. (Mat. 24:7-22) Aceasta înseamnă distrugerea completă a tuturor forțelor lui Satan și justificarea completă a numelui lui Iehova.
41 În bătălia de la Ai, Iehova a invocat o regulă diferită de cea de la Ierihon, ferind vitele de la distrugere: „Numai vitele și prada acelei cetăți, Israel și-a luat drept pradă, după cuvântul Domnului, care i-a poruncit lui Iosua”. (Ios. 8:27) Conform regulii și practicii anunțate la Numeri 31:25-31, un tribut a fost perceput asupra pradei care urma să fie folosit de preoția lui Israel spre slava Domnului. Cu siguranță va fi o împlinire a acestei părți a ilustrației. Și, deși s-ar putea să nu știm cum se va întâmpla acest lucru, știm că cei care participă activ la serviciul regatului împotriva inamicului vor culege bogății durabile, adică comori care nu vor dispărea niciodată. De aceea, slujitorii credincioși ai Domnului adună acum comori care vor dăinui pentru totdeauna.
42 Lucrarea lui Iosua dezvăluie soarta care se apropie a lumii rele a lui Satan. „Și Iosua a ars Ai și a făcut-o un morman pentru totdeauna, chiar o pustiire, până în ziua de azi”. (Ios. 8:28) În ceea ce privește împlinirea acestei părți a dramei, observați judecata lui Iehova împotriva organizației lui Satan: „Iată, sunt împotriva ta, munte nimicitor, zice Domnul, care nimicești tot pământul; și îmi voi întinde mâna asupra ta, și te voi rostogoli de pe stânci și te voi face un munte ars.” – Ier. 51:25.
43 Diavolul însuși primește apoi atenție: „Și pe regele lui Ai l-a spânzurat de un copac până seara; și de îndată ce a apus soarele, Iosua a poruncit să-i ia trupul mort din copac și să-l arunce la intrarea în poarta cetatii si a ridicat pe el un morman mare de pietre, care a ramas pana in ziua de azi.” – Ios. 8:29.
44 Poarta cetăţii a fost locul judecăţii. Soarta regelui din Ai, prin urmare, proclamă că Satan, după ce va fi martor la distrugerea totală a organizației sale, va fi executat ca un lucru blestemat și asupra numelui său va rămâne ocară veșnică. Alte scripturi arată că Satan va fi readus la viață la sfârșitul celor o mie de ani; iar unii au sugerat foarte neînțelept imposibilitatea readcerii lui la viață, invocând motivul că nu există răscumpărare pentru Satan. Răscumpărarea nu este deloc necesară pentru ca cineva să fie scos din moarte. Puterea lui Dumnezeu nu cunoaște limitare. Este în puterea Lui să facă ceea ce a anunțat, adică să-l trezească pe Satan din moarte în momentul în care pământul este plin de creaturi drepte și apoi să-i arate lui Satan cât de mare prost a fost tot timpul.
45 Imediat după bătălia de la Ai, Iosua a început să-și mărșăluiască armata la aproximativ douăzeci de mile mai în nord, către un loc istoric. Avram, la intrarea în țara Canaanului, și-a făcut prima oprire acolo, locația fiind aproape de localitatea sau locul Sichem, și care se află între Muntele Ebal și (la sud) Muntele Garizim. La porunca lui Iehova, Avram a intrat în țara Canaanului: „Și Avram a trecut prin țara până la locul Sihem, la câmpia Moreh. Și canaanitul era atunci în țară.” – Gen. 12: 6, 7.
46 Moise, transmițând instrucțiunile lui Dumnezeu israeliților înainte de a intra în Canaan, le spusese: „Și se va întâmpla că, dacă Domnul, Dumnezeul tău, te-a adus în țara în care vei merge să o stăpânești, să rostești binecuvântarea pe muntele Garizim și blestemul pe muntele Ebal. Nu sunt ei de cealaltă parte a Iordanului, pe drumul unde apune soarele, în țara canaaniților, care locuiesc în câmpia vizavi de Ghilgal, lângă câmpia Moreh?" -Deut. 11: 29, 30.
47 Astfel, se vede că localitatea era una de interes istoric și era sacră pentru cei care îl iubeau pe Iehova. „Apoi Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeului lui Israel în muntele Ebal”. (Ios. 8:30) Sosise timpul să asculte de porunca lui Dumnezeu de a construi un altar în același loc în care Dumnezeu îi făgăduise lui Avram, „Seminției tale îi voi da țara aceasta” și care făgăduință începuse la acel moment să aibă o împlinire asupra seminței naturale a lui Israel, care tocmai intrase în Canaan.
48 Iosua împlinea porunca dată de Moise: „Așa cum a poruncit Moise, robul Domnului, copiilor lui Israel, așa cum este scris în cartea Legii lui Moise, un altar din pietre întregi, peste care nimeni nu a ridicat nici un fier; și pe el au adus arderi de tot Domnului și au adus jertfe de mulțumire.” (Ios. 8:31) Acesta a fost aproape de locul în care Avraam și-a construit primul altar. (Gen. 12: 7; Ex. 20: 25; Deut. 27: 5, 6) Cu mare
recunoștință față de Iehova pentru împlinirea față de sămânța naturală a lui Avraam și pentru că le-a dat victoria asupra dușmanilor lor, Iosua a oferit acolo jertfă pe acel altar.
