Această pagină nu a fost verificată
1 Februarie, 1934
Turnul de Veghe
43
a cunoscut mintea Domnului? sau cine a fost consilierul Lui?” (Rom. 11: 34) „‘Cine a îndrumat duhul Domnului [Iehova] sau, fiind consilierul lui, l-a învățat? Cu cine s-a sfătuit El și cine l-a instruit și l-a învățat pe calea judecății și l-a învățat cunoașterea și i-a arătat calea înțelegerii?” (Isaia 40:13,14) Nimeni nu i-a dat instrucțiuni lui Iehova și nu s-a sfătuit cu nimeni.
Acel legământ prin sacrificiu și scopul pentru care este făcut a fost secret pentru toți până la timpul stabilit de Dumnezeu pentru a-l descoperi. „La ce lucruri doresc îngerii să se uite”. (1 Pet. 1:12) Fără îndoială, aceasta a inclus Logosul, șeful tuturor îngerilor. „Secretul Domnului este cu cei ce se tem de El, iar legământul Său să-i facă să-l cunoască.” (Ps. 25:14, pe margine) Acest text și altele susțin cu tărie concluzia că legământul prin sacrificiu nu a fost cunoscut de nicio creatură din univers până la momentul încheierii lui. Legământul este sacru pentru Iehova. El spune: „Nu voi încălca legământul Meu și nu voi schimba ceea ce a ieșit de pe buzele mele.” Ps. 89: 34.
Legământul și îndeplinirea lui necesitau serviciul unui mare preot pentru a îndeplini îndatoririle sacrificiale în serviciul divin al preotului. „Şi nimeni nu-şi ia această onoare pentru sine, decât cel care este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron”. (Evr. 5:4) Dacă niciun om nu ar putea asuma să-și asume serviciul sacrificial de preot, cu atât mai puțin ar putea creatura propune legământul cu Iehova prin sacrificiu. Prin urmare, dovada este concludentă că numai Iehova a fost cel care a creat legământul prin sacrificiu și l-a făcut cunoscut la vremea stabilită de el.
Care a fost prilejul pentru acest legământ extraordinar? Nici o dorință din partea lui Dumnezeu pentru sânge. Cu el este izvorul vieții. (Ps. 36:9) El nu a avut nevoie de sânge pentru gratificarea de sine. „Dacă mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție, căci a Mea este lumea și plinătatea ei. Voi mânca carnea taurilor sau voi bea sângele caprelor?” (Ps. 50:12, 13) „În ce scop sunt mulțimea jertfelor voastre pentru mine? zice Domnul: Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor și de grăsimea fiarelor hrănite și nu îmi place sângele taurilor, sau al mieiilor sau al caprelor." - Isa. 1:11.
Prilejul a fost dragostea și grația exercitate de Iehova. Onoarea numelui lui Iehova a fost implicată, iar dragostea și grația au acționat cu înțelepciune pentru a satisface nevoia. Viața omului este un drept sau un privilegiu sacru. (Gen. 9:5) Adam a încălcat sacralitatea vieții date de Dumnezeu. Acum, Iehova ar permite cuiva să urmeze o cale de sacrificiu, pentru ca păcătosul să aibă acel dar sacru al vieții reînnoit. Iehova nu a cerut nimănui să se sacrifice; de aceea aranjamentul sacrificial a fost rezultatul iubirii. Sacrificiul ar fi la fel de mult din partea lui Dumnezeu cât și din partea celeilalte părți a legământui, pentru că Dumnezeu singur a furnizat și a aranjat sacrificiul. Întregul aranjament trebuie să fie din propria voință a lui Dumnezeu și prin acordul voluntar din partea celuilalt față de
legământ. Din acest motiv, legământul era singurul aranjament care putea servi în mod adecvat scopului de a oferi o bază pentru reconcilierea omului. Libertatea și libertatea de acțiune morală a celui sacrificat nu sunt interferate.
Pentru a stabili unde a fost făcut legământul prin sacrificiu, se poate spune că scopul legământului controlează concluzia. Un om perfect a păcătuit și și-a pierdut dreptul la viață. Dumnezeu ar avea acum acel drept la viață cumpărat de un alt om perfect. Legea lui cerea o viață pentru o viață. (Deut. 19:21) Acel om cu viață umană trebuie să fie cel care ar trebui sacrificat. O creatură spirituală nu ar putea să intre într-un legământ prin sacrificiu și să răscumpere o creatură umană, pentru că acesta nu ar fi un preț corespunzător. Este adevărat că viața Logosului a fost transferată de la spirit la om, dar nu există nicio dovadă scripturală că un legământ prin jertfă era cunoscut de Logos la momentul transferului. Fiind pe deplin conform cu voința lui Iehova, el a venit pe pământ în armonie cu voința lui, fiind făcut un om perfect. El a fost născut nu de omul căzut, ci de puterea lui Iehova. Când a devenit major ca bărbat, el a știut fără îndoială că trebuia să facă ceva în legătură cu restabilirea omului la viață. Oricare ar fi fost voia Tatălui său în această privință sau în oricare alta, el era gata să o facă. Acest lucru este arătat prin utilizarea de către el a cuvintelor: „Iată, vin; în volumul cărții este scris despre mine: Îmi place să fac voia Ta”. (Ps. 40:7, 8) Pavel fixează timpul legământului fiind la Iordan, când cuvintele citate mai sus au fost făcute efective. (Evr. 10:5-7) Acolo Isus a venit în lume ca un om matur și a trebuit să stabilească dacă va fi sau nu din lume. Înainte de acea vreme, deși era moștenitorul, poziția sa nu era cu nimic diferită de cea a unui slujitor, deoarece era sub disciplina legământului legii. -Gal. 4: 1, 2
Când a sosit „timpul hotărât al Tatălui”, a existat o trăsătură a voinței lui Dumnezeu de îndeplinit, care înainte de acel timp era secretă pentru toți. La Iordan, care fixează timpul consacrării omului Isus, a fost timpul stabilit al Tatălui. Prin urmare, acesta pare să fie momentul adecvat și potrivit pentru încheierea legământului care a avut ca rezultat sacrificiul omului Isus. Acordul necondiționat acolo din partea lui Isus a fost să facă voia Tatălui său, oricare ar fi fost aceasta; și dacă aceasta însemna că trebuie să moară, era de acord cu asta. Sacrificiul a fost în primul rând sacrificiul lui Iehova, pentru că Iehova a fost cel care l-a dat pe iubitul său Fiu, pe cel care îi aparținea exclusiv lui Iehova, pentru a fi sacrificat. Acest lucru a fost arătat în ilustrația de pe muntele Moria, când Avraam, reprezentându-l pe Iehova, l-a oferit pe unicul său fiu Isaac, care la acea vreme l-a reprezentat pe Isus.
A fost dragostea lui Dumnezeu cea care a oferit sacrificiul pe care l-a ilustrat sacrificiul de pe Muntele Moria. Acest lucru este dovedit în continuare de cuvintele: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci
