Această pagină nu a fost verificată
perioadă de timp este reprezentată prin înmulțirea zilelor unui an, 360, cu șapte (timpuri), echivalând cu 2.520; și după cum Scripturile fixează o zi ca simbol al unui an, perioada de „șapte timpuri” prin urmare, este egală cu 2.520 de ani.
5 „Cei șapte ani” nu au început să fie numărați de la data decretului de condamnare a copacului la distrugere, decret care va fi de la momentul căderii omului înainte. După aceea și în timpul lui Melchisedec și al lui Israel ca popor al legământului lui Dumnezeu, a existat cel puțin în acele vremuri, în mod tipic, regatul lui Dumnezeu pe pământ și, atât timp cât acestea au existat, cele „șapte timpuri” nu au putut începe să se numere. Motivul este că butucul (ilustrând omenirea) cu benzi de fier și cupru în jurul lui arată inexistența sau inactivitatea regatului lui Dumnezeu pe pământ. Începutul numărării celor de șapte timpuri trebuie să aștepte până la răsturnarea ultimului rege al lui Israel, care a avut loc în anul 606 î.Cr. Din acel moment se aplică scriptura care spune: „Nu va mai fi, până va veni Acela al cărui drept este” să aibă regatul și stăpânirea lumii. (Ezechiel 21: 27) A fost la răsturnarea lui Zedechia când acest decret împotriva lui Israel a fost dat, și acolo a fost când Satan a devenit „dumnezeul întregii lumi”, și a fost atunci și acolo când cele șapte timpuri, menționate în profeția lui Daniel, în capitolul al patrulea, au început să se numere; ceea ce înseamnă că Dumnezeu nu va interfera cu stăpânirea animalică a pământului până la sfârșitul acelei perioade specifice de timp. Acea perioadă de șapte timpuri, începând cu anul 606 î.Cr. și extinzându-se pe o perioadă de 2.520 de ani, s-a încheiat în 1914, când Cristos a fost întronat de Iehova și a fost trimis să domnească printre dușmanii săi. - Ps. 110: 2
DECRETUL
6 Decretul auzit de Nebucadnețar, consemnat de Daniel, a fost o judecată divină: „Această chestiune [întrebarea privind legea] este prin decretul străjerilor [Iehova și Logosul său], iar cererea [hotărârea judecătorească, Strong] prin cuvântul celor sfinți; pentru ca cei vii să cunoască că Cel Preaînalt stăpânește în regatul oamenilor și o dă cui voiește și pune peste ea pe cei mai de jos dintre oameni.” (Vs.17) Iehova și Cristos Isus sunt singurii „sfinți”. (Isaia 57: 15; Apocalipsa 3: 7) Hotărârea judiciară este dată de Iehova și este anunțată și executată de Justificatorul numelui lui Iehova. Iehova și Cristos Isus sunt străjerii menționați în acest verset, așa cum se va observa că cuvântul este la plural. Ei sunt străjerii asupra numelui lui Iehova, iar asta ține de justificarea lui. Intenția sau scopul este determinat de cuvintele: „Pentru ca cei vii să cunoască că Cel Preaînalt domnește în regatul oamenilor”. Prin urmare, scopul suprem este îndreptățirea numelui lui Iehova și soluționarea pentru totdeauna a problemei supremației sale și a conducerii sale inerente. Din nou, justificarea numelui lui Iehova este amplificată ca fiind cea mai
importantă dintre toate doctrinele predate în Scripturi. Când ristos Isus vine la templul lui Iehova, care marchează începutul timpului în care conducătorii lumii nu vor mai invoca ignoranța, ci trebuie să știe că Iehova este Dumnezeu. „Pentru ca oamenii să cunoască că tu, al cărui nume este IEHOVA, ești Cel Prea Înalt peste tot pământul.” - Ps. 83:18.
