Deschide meniul principal

Pagină:Stapanirile-cele-mai-inalte.djvu/5

Această pagină nu a fost verificată


        14 Apostolul acestea a scris despre Isus Cristos: „Care este dea-dreapta lui Dumnezeu, dus fiind în cer, supuși, fiindu-i îngerii și stăpâniri și puteri.” (I Petru 3:22) Este clar, că în aceste nu se cuprind națiunile păgâne, stăpânirile și puterile de pe pământ, deoarece atunci încă n-a sosit timpul potrivit al lui Dumnezeu, ca să spună pe dușmani așternut picioarelor sale. (Psalm 110:1) Cuvintele apostolului trebuie să însemne, că fiecare creatură aflătoare în organizația lui Dumnezeu trebuie să fie supusă lui Isus Cristos, care este principele, domnitorul, sau capul organizației lui Dumnezeu. Această concluzie este întărită prin aceia, că Isus a zis, că autoritatea judecăți este încredințată lui împreună cu puterea de executare. Iar această judecată se referă la în deosebi poporului lui Dumnezeu, după cum este scris: „Pentru că noi toți trebuie să fim dați de față înaintea scaunului de judecător a lui Isus pentru că fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în corp.” (II Corinteni 5:10) „Că este timp nemerit, ca să se înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu, și dacă începe de la noi, care va fi sfârșitul celor, care nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu?” (I Petru 4:17) Aceste scripturi arată, că Isus Cristos este stăpânire înaltă care își exercită puterea în armonie cu Iehova cel prea Înalt.


Biserica

        15 Biserica care se compune din membrele corpului lui Isus Cristos, împreună cu Capul, se ține de organizația lui Dumnezeu. „Și El însuși este capul corpului, al bisericii, El este început, întâiul născut dintre morți, ca să se facă dânsul în toate cel dintâi.” (Coloseni 1:18) Mai departe tot numai acest apostol zice referindu-se la Isus Cristos: „Și cât de peste măsură este către noi care credem mărimea puterii lui, după lucrarea tăriei virtuții lui. Pe care a arătat-o în Cristos sculându-l din morți și așezându-l la dreapta lui în ceruri. Pus peste orice domnie și stăpânire și stăpânire și putere și domnire, și peste orice nume ce se numește nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. Și tot supuse sub picioarele lui, și pe dânsul îl dete cap peste toate bisericile, ca una care este corpul lui plinitura celui ce împlinește totul în toate. - Efeseni 1:19,23.


        16 În virtutea împuternicirii ce a primit, Isus Cristos a organizat biserica. (Matei 16:18) Deoarece toate sunt de la Părintele prin Fiul, trebuie să înțelegem, că Isus Cristos este executorul suprem al lui Iehova în toate lucrările sale. Apostolul spune: „Dumnezeu așa a așezat membrele câte unul în corp după cum a voit.” (1 Corinteni 1:2; 11:22; 2 Corinteni 1:1) Biserica se compune din mai multe membre, care sunt designate spre diferite servicii în biserică. Membrele bisericii au ocazie să se apropie de Tatăl prin Cristos, capul bisericii. Această organizație este zidirea lui Dumnezeu în care apostolii lui Isus Cristos, sub cârmuirea capului Isus Cristos, ocupă poziții însemnate. - Efeseni 2:19-22


Putere dată

        17 Asupra faptului, că Isus Cristos a dat puterea apostolilor săi, nu încape nici cea mai mică îndoială. Lui Petru i-a zis: „Și voi da ție cheile împărăției cerurilor și ce vei fi legat pe pământ- va fi legat în ceruri, și vei fi dezlegat pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri.” - Matei 16:19. „Isus după învierea sa așa a vorbit către ucenicii săi: „Pace vouă; după cum m-a trimis pe mine Tatăl și eu vă trimit pe voi. Și zicând aceasta suflă asupra lor și le zice: luați spirit sfânt. Ale căror păcate le veți fi lăsat, lăsate sunt lor, ale căror păcate le țineți, ținute vor fi.” - Ioan 20:21-23.


        18 Scriptura arată pe mai departe, că apostolul, s-a folosit de puterea primită de la Domnul, și când a făcut aceasta atunci a fost aprobat de Domnul, aducând sentință asupra lui Anania și Safira. (Fapte 5:11,12) Și alții au făcut scandal în biserică, și Paul, care era departe, s-a folosit totuși de puterea și dreptul primit, judecând pe cei vinovați. (1 Corinteni 5:1-5) Că biserica procedează potrivit, când judecă pe cei vinovați arată cuvintele lui Isus. - Matei 18:15-18.


Cetățenie

        19 Omul este supus legilor acelei țări, al cărei supus este. El este deci un supus al acelei națiuni. Cetățeanul Statelor Unite, este supus legilor Statelor Unite. Dacă un cetățean american petrece în Italia, și acolo este supus legilor Statelor Unite sau a acelei țări, al cărei cetățean este. Deoarece textul pe care-l examinăm se referă la copii lui Dumnezeu, se naște întrebarea: Ce fel de cetățenie are un copil al lui Dumnezeu? Apostolul Pavel ne răspunde la întrebarea și declară categoric,că membrele de pe pământ a Cristosului, sunt cetățeni ai cerurilor. „Iar noi ne purtăm ca cetățeni ai cerurilor, de unde și așteptăm pe Mântuitorul și Domnul nostru Isus Cristos.” - Filipeni 3:20 (după Testamentul mic american)


        20 Deoarece se vede clar, că în capitolul 13 din Romani, Pavel vorbește către creaturile noi, al căror cetățenie se află în cer, deci cuvintele sale trebuie să însemne după toate regulile logicii, că aceste membre a creaturii noi, sunt supuși ai lui Dumnezeu și trebuie să dea ascultare legilor lui Dumnezeu. Dacă capitolul 13 din Romani s-ar referi și la legile națiunilor de pe pământ, sau nu, dar fără îndoială cuvintele apostolului sunt de a se aplica asupra organizației lui Dumnezeu, pentru că acele cuvinte sunt adresate membrelor acestei organizații. În articolul prezent și cel viitor vom explica, că textul din chestie se referă la organizația lui Dumnezeu și la stăpânirile înalte din această organizație, și pe mai departe că ce relație (dacă există de fapt așa ceva) are organizația lui Dumnezeu cu stăpânirile acelea cari sunt exercitate de națiunile sau guvernele lumii.