Această pagină nu a fost verificată
15 Iunie, 1950
Turnul de Veghe
183
țara lor pentru a scăpa, au descoperit că noi forțe ieșiseră pentru a le tăia retragerea. Aceste noi trupe, efraimiții, au provocat haos asupra madianitilor, chiar ucigându-i pe cei doi prinți ai lor, Oreb și Zeeb. Așadar, astăzi, din propriile lor organizații, dușmanii în retragere sunt întâmpinați de forțe surpriză care apar brusc din chiar rândurile lor, iar dușmanii nu știu în ce direcție să fugă. Pe măsură ce mesajul pătrunde în noi ținuturi, mii de alte iau parte la luptă, arătând că această lume este un lucru mort pentru ei, lipsită de orice speranțe de viață. Ca și efraimiții, ei își ocupă posturile de luptă desemnate de conducătorul organizațional al celor trei sute antitipici. Acolo este locul unde eforturile dau roade, unde organizația ne plasează, unde unitatea de acțiune împotriva dușmanului va avea rezultate.
21 Dar cum rămâne cu plângerea exprimată de efraimiți că nu au fost chemați mai devreme? Acolo, în tip, a fost scopul lui Dumnezeu să folosească un număr limitat în asaltul inițial, pentru ca creditul victoriei să revină în mod corespunzător lui Iehova. (Judecători 7: 2-4) În mod similar, triumful asupra madianitilor din zilele noastre nu se bazează pe forța numerelor, și nici o carne nu trebuie să se laude în fața lui Dumnezeu. Victoria trebuie să fie în onoarea lui Iehova. El nu are nevoie de creaturi pentru a înfrunta dușmanul; ar putea predica adevărul făcând pietrele să strige.(Luca 19: 40; 1 Cor. 1: 29) El a ales, totuși, să folosească o „mică turmă”, o rămășiță unsă, pentru a face lucrarea de a pune dușmanul pe fugă. Mai târziu, pe măsură ce tot mai mulți din clasa „altor oi” sunt aduși în rândurile de luptă, unii ar putea să se plângă că nu au fost informați mai devreme despre aceste adevăruri biblice, astfel încât să fi putut avea o parte mai plină în lucrarea de predicare a evangheliei. Dar ei înțeleg motivul pentru ceea ce părea pentru ei un apel întârziat la slujire, când află despre scopul lui Iehova de a aduna și testa, a cerne și a judeca mai întâi o rămășiță unsă. — Ioan 10: 16; 1 Petru 4: 17.
22 Printr-un răspuns blând și plin de tactică, Ghedeon a îndepărtat mânia efraiemiților. El a aplicat principii exprimate cu secole mai târziu: „În cinste, să ne preferăm unii pe alții”; „În smerenie, fiecare să considere pe altul mai presus de sine. (Prov. 15: 1; Rom. 12: 10; Filip. 2: 3). Nu era momentul pentru conflicte interne, așa că el le-a diminuat furia subliniind partea bogată pe care o avuseseră în obținerea victoriei, adăugând generos: „Ce am putut eu să fac în comparație cu voi!” „Nu este oare culesul strugurilor din Efraim mai bun decât recolta lui Abiezer?” întreabă el.
23 „Abiezer” reprezenta casa lui Ghedeon și, în această dramă, ar indica rămășița unsă a
membrilor trupului lui Cristos. Organizația pământească a lui Satan este cunoscută sub numele de „vița pământului”, iar în ceea ce privește războiul vizibil dintre aceasta și martorii lui Iehova, rămășița unsă este cea care proclamă mai întâi adevărul care începe bătălia. (Rev. 14: 18-20) Este predicarea neînfricată a rămășiței care pune dușmanul pe fugă și îl îndreaptă spre o înfrângere completă. Până când „celelalte oi” se alătură luptei, majoritatea fructelor doctrinare ale „viței” dușmanului au fost recoltate ca minciuni, rămânând doar resturi. Totuși, „celelalte oi” intră în conflict la momentul crucial pentru a îndeplini un serviciu vital, exact așa cum resturile lui Efraim din bătălia antică, prinderea și măcelărirea madianitilor înfrânți și eliminarea celor ce fugeau, au contribuit semnificativ la victoria finală.
24 Acest lucru a fost recunoscut de Ghedeon, la fel cum rămășița unsă de astăzi afirmă cu bucurie că „celelalte oi” îndeplinesc acum o parte majoră în urmărirea, încolțirea și distrugerea fructelor doctrinare și ideologice ale organizației vizibile a lui Satan. Clasa „altor oi” nu are motive să reproșeze nimănui din cauza începutului lor lent. Efraimiții trebuie să fi știut că madianiții erau în țară, că Ghedeon aduna forțe pentru a lupta împotriva lor și că ar fi putut cel puțin să-și ofere serviciile fără a fi invitați formal. În mod similar, mulți dintre cei care acum fac parte din „alte oi” au știut anterior despre lucrarea rămășiței și ar fi putut să se asocieze cu ei. Este adevărat că nu au fost invitați să participe la serviciu prea mult în anii 1920, invitația fiind extinsă către ei mai târziu, exact așa cum, în tip, a venit mai târziu către efraimiți. După instrucție, „alte oi” apreciază de ce adunarea lor a trebuit să aștepte, că a fost scopul lui Iehova să adune mai întâi complet „turmă mică”, și sunt mulțumite de aranjamentele lui Iehova și încântate de privilegiile de serviciu pe care le posedă acum, la fel cum efraimiții au fost liniștiți după ce au fost instruiți de Ghedeon. Așa se face că acum „alte oi” vin la sfârșitul lucrării de predicare a Evangheliei, după ce aceasta a continuat timp de nouăsprezece secole, după moartea întâiului născut antitipic, și se bucură că lucrarea finală de strângere pe care o fac este atât de uimitor de rodnică și contribuie atât de mult la strângerea celor care vor alcătui marea mulțime din Revelația 7: 9.
OPERAȚIUNI DE CONSOLIDARE
25 Înregistrarea etapelor finale ale bătăliei tipice continuă. „Și Ghedeon a venit la Iordan și l-a trecut, el și cei trei sute de bărbați care erau cu el, obosiți, dar urmărindu-i. Și a spus bărbaților
