Această pagină nu a fost verificată
15 Iunie, 1947
Turnul de Veghe
183
din acesta. „Căci toţi cei care sunt din faptele Legii sunt sub blestem; căci este scris: „Pentru că toți cei care fac faptele legii sunt sub blestem: căci este scris, Blestemat este oricine care nu continuă în toate lucrurile scrise în cartea legii pentru a le face. Cristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se blestem pentru noi; căci este scris, Blestemat este oricine care atârnă de un lemn.”. -- Gal. 3: 10, 13.
PROMISIUNEA ABRAHAMICĂ RĂMÂNE ÎN VIGOARE
14 Mijlocitorul Moise a fost un slujitor sau un servitor al legământului legii cu Israel. Legea legământului nu a reușit să legifereze dreptatea în națiunea israelită. I-a expus în mod clar ca păcătoși, incapabili să se justifice prin vreo faptă de dreptate a lor. Prin urmare, despre faptul că Moise a adus legea israeliților s-a vorbit pe bună dreptate ca „slujirea condamnării”. A fost așa pentru că legea pe care a slujit-o Moise pur și simplu a făcut să pară cu atât mai puternic că ei au moștenit condamnarea de la Adam și că Dumnezeu a avut dreptate condamnându-i pe ei, precum și pe restul omenirii. Legea i-a făcut să cunoască ce este păcatul. Ea i-a arătat ca fiind în păcat, a cărui plată este moartea. Din acest motiv, slujirea legii de către Moise pentru Israel a fost numită, de asemenea, „slujirea morții, scrisă și gravată în pietre”. (2 Cor. 3: 7, 9) Deși a fost o slujire a condamnării și a morții, livrarea legii mozaice a fost ocazia unor viziuni și sunete supranaturale minunate în jurul Muntelui Sinai și chiar cu gloria strălucind de pe fața lui Moise, astfel încât a fost obligat să-și acopere fața de israeliții terifiați Acest fundal glorios al legii legământului a fost pentru a oferi legământului legii o intrare potrivită, pentru a arăta demnitatea și seriozitatea acesteia și pentru a arăta autenticitatea sau originalitatea acesteia ca fiind cu adevărat de la Iehova Dumnezeul Atotputernic și Legiuitorul Suprem. De asemenea, a prefigurat dăruirea unui legământ mai bun, un legământ nou, care urma să fie marcat cu o glorie și mai mare, o glorie care nu trebuie să treacă așa cum a trecut gloria lui Moise.
15 De fapt, încredințarea acelei legi descendenților lui Iacov, israeliții, a fost o onoare pentru ei, pentru că Iehova Dumnezeu nu a procedat așa cu niciun alt popor. Ce națiune de pe pământ a existat atunci, sau există până astăzi, care a avut sau are o lege atât de minunată? „El își arată cuvântul Său lui Iacov, statutele și judecățile sale lui Israel. El nu a procedat așa cu nici o națiune; și în ceea ce privește judecățile sale, ei nu le-au cunoscut. Lăudați pe DOMNUL.” (Ps.147: 19, 20) Moise le-a spus israeliților: „Ce națiune este atât de mare, care are pe Dumnezeu atât de aproape de ei, precum este DOMNUL Dumnezeul nostru în toate lucrurile pentru care îl
chemăm? Și ce națiune este atât de mare, încât să aibă statute și judecăți atât de drepte ca toată această lege pe care o pun înaintea voastră astăzi?” (Deut. 4: 7, 8) Prin urmare, trebuie să vină o zi când Dumnezeu va ține judecata finală cu acea națiune a lui Israel pentru marea favoare și privilegiile de care o lăsase de mult să se bucure prin lege. Că așa va face, le-a amintit, spunând: „Numai pe voi v-am cunoscut din toate familiile pământului; de aceea vă voi pedepsi pentru toate fărădelegile voastre”. - Amos 3: 2.
16 Legea dată prin Moise nu a anulat și nici nu a desființat promisiunea care fusese făcută patriarhului Avraam cu 430 de ani mai devreme. În acel timp, datorită credinței și devotamentului lui Avraam, Iehova Dumnezeu a intrat într-un un legământ cu el, ai cărui termeni au fost dictați de Iehova Dumnezeu și care spunea: „În tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. După ce Avraam s-a dovedit dispus să-l sacrifice lui Dumnezeu pe iubitul său fiu Isaac, această promisiune a legământului a fost extinsă pentru a spune: „În sămânța ta vor fi binecuvântate toate națiunile pământului”. (Gen. 12: 3; 22: 18) Acest legământ cu Avraam cu privire la sămânța lui a rămas încă în picioare după darea legii mozaice națiunii lui Israel, iar israeliții au crezut că, ținând legea mozaică, ar putea deveni acea sămânță pentru binecuvântarea tuturor celorlalte națiuni.
17 Dacă, totuși, privilegiul de a fi sămânța pentru a binecuvânta toate familiile și națiunile pământului ar fi fost prin propria lor dreptate prin respectarea legii mozaice, atunci legământul avraamic ar fi fost inutil sau pus deoparte. Dacă acesta a fost scopul de a le da legea la Sinai, atunci ar fi fost ca și cum Dumnezeu le-ar fi spus: „Ei bine, acum, cu această lege puteți câștiga propria voastră salvare și trimiterea Seminței promisiunii avraamice nu mai este necesar. Prin faptele acestei legi, vă puteți îndreptăți pe voi înșivă și vă puteți dovedi că meritați viața eternă și demni de binecuvântarea mea veșnică. Prin această lege este șansa voastră pentru viața eternă și binecuvântare.” Dimpotrivă, legea mozaică, din cauza inaccesibilității dreptății sale pentru oamenii condamnați și imperfecti descendenți din Adam, a fost dată pentru a le arăta păcatele mai degrabă decât auto-justificarea lor. Ea a fost dată pentru a-i învăța pe israeliți cu atât mai mult că aveau nevoie ca sămânța lui Avraam să fie trimisă în beneficiul lor, deoarece legea mozaică i-a făcut cu atât mai conștienți de păcatele și neputința lor și de incapacitatea lor de a-și câștiga propria salvare eternă prin dreptatea de sine. Având în vedere acest fapt tulburător, legământul avraamic ar fi trebuit să fie o mângâiere pentru toți israeliții loiali, credincioși, în loc să fie ignorat din cauza legii mozaice.
18 Legământul legii a fost un învățător pentru a-i îndrepta
