Pagină:Obadiah-part-II-1936.djvu/14

De la Ro JW United
Versiunea din 31 octombrie 2020 08:46, autor: AdrianBN (Discuție | contribuții) (Neverificat: Pagină nouă: {{raw:data:ai|3|206|TURNUL DE VEGHERE|BROOKLYN, N. Y.}} {{raw:data:c | {{raw:data:p|c|poporului ales al lui Dumnezeu, tot așa și astăzi filistenii moderni doresc nimicirea mart...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


206
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N. Y.


poporului ales al lui Dumnezeu, tot așa și astăzi filistenii moderni doresc nimicirea martorilor lui Iehova și a tuturor celor care adoptă cu curaj o poziție de partea lui Dumnezeu și a Împărăției Sale. Numai în Germania mai mult de două mii de martori credincioși ai lui Iehova stau în închisori murdare pentru că se închină Dumnezeului Atotputernic în spirit și în adevăr. Mulți din acești martori credincioși au fost torturați cu cruzime. Femei și bărbați sunt sterilizați cu forța și alții sunt uciși cu brutalitate pentru că continuă să servească pe Dumnezeu și nu pe om. În alte părți ale pământului filistenii moderni duc o campanie bine organizată de cruzime împotriva tuturor celor care spun adevărul.

De ce continuă aceasta stare teribilă și rea? Pentru că suntem în zilele din urmă ale stăpânirii lui Satan. Cristos, Regele de drept al lumii, este pe tronul Său și a adunat și adus în organizația lui Dumnezeu pe cei care sunt cu El. Dușmanul și-a adunat forțele la Armaghedon pentru bătălie, și acele forțe rele înconjoară acum pe poporul credincios al lui Dumnezeu, și ceasul conflictului final între Domnul și Diavolul se apropie. Filistenii moderni prin folosirea de ceremonii înșelătoare și ipocrite, cum ar fi salutarea steagurilor și a oamenilor, încearcă astfel să terorizeze oamenii, și să inoculeze frica în mintea lor, pentru ca filistenii să poată conduce toate națiunile. Acesta este planul Diavolului de a îndepărta pe toți oamenii de la Dumnezeu. Domnul a permis să vină aceste circumstanțe pentru că este timpul potrivit pentru despărțirea națiunilor când toți oamenii binevoitori față de Dumnezeu vor lua o poziție de partea Domnului și vor găsi singurul loc de salvare. Prin urmare, Domnul poruncește martorilor Săi să meargă și să sune alarma și să dea avertismentul, pentru ca cei care doresc să audă să poată auzi. Domnul a descoperit clar poporului Său că cei care vor alcătui mulțimea mare trebuie să audă mărturia despre Împărăția Lui înaintea exprimării mâniei lui Dumnezeu. Martorii Săi trebuie să depună această mărturie indiferent de opoziție și persecuție. Criza este aici, și Domnul spune acum la ai Săi: „Nu vă temeți de dușman; ceea ce Eu v-am descoperit în ascuns, declarați cu îndrăzneală de pe acoperișul caselor”. Mișcarea înainte prin țară progresează. Domnul a făcut ca să se publice o carte intitulată Bogății, care arată adevărurile clare despre Împărăția Sa și care demască cu totul pe dușman, și în special, pe filistenii moderni. Această carte este gata acum în multe limbi și pe tot pământul cei credincioși merg ca un singur om punând cu bucurie acel mesaj în mâinile oamenilor, pentru ca ei să vadă și să știe că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat și că Împărăția Lui este singura speranță a omului.

În multe națiuni există persoane sincere care suspină din pricina urâciunilor comise printre oameni, și care defaimă numele lui Dumnezeu. Acum este timpul stabilit de Iehova ca aceste persoane cu bună voință să aibă posibilitatea să audă adevărul, pentru ca să fie avertizați
și ajutați să fugă la singurul loc de siguranță, ilustrat prin cetățile de scăpare. Dumnezeu poruncește rămășiței Sale să meargă prin țară și să însemneze frunțile persoanelor bunăvoinței arătându-le mesajul adevărului Său, și El poruncește că această lucrare trebuie să fie făcută înaintea exprimării mâniei Lui. După exprimarea mâniei Lui ar fi prea târziu, deoarece numai cei care sunt învățați și învață neprihănirea vor scăpa. Cine va avea parte în acea lucrare de mărturie?

Rămășița lui Iehova, fiind din clasa miresei, se va implica în această lucrare. Ionadabii, sau mulțimea mare, va auzi și se va implica în lucrarea de mărturie, spunând oamenilor, „Veniți”. Și cei care aud și care doresc neprihănirea și urăsc nelegiuirea vor spune: „Veniți și găsiți calea către viață veșnică”. Oricine iubește pe Dumnezeu va avea o parte în această lucrare de mărturie. Dovezile indică clar spre faptul că timpul pentru „actul ciudat” al lui Dumnezeu este foarte aproape, și acela va fi timpul răfuielii depline cu dușmanul. Iehova vorbește filistenilor moderni și poruncește martorilor Săi să repete cuvintele Lui în auzul oamenilor, și anume (Isa. 28:18): „Legământul vostru cu moartea și acordul vostru cu iadul nu va sta în picioare; când va trece puhoiul care se revarsă, veți fi căleați în picioare; căci Iehova se va scula ca la Muntele Perazim și la Gabaon, și va nimici dușmanul”. În cele două locuri menționate David a condus forțele Domnului și a câștigat o mare victorie. Cristos Isus, Mai Marele David, conduce acum forțele militante ale lui Iehova, și va câștiga cea mai mare victorie a tuturor timpurilor; și cei care stau neclintiți și cu bucurie împreună cu El vor avea o parte în acea victorie. Astăzi filistenii moderni se luptă ca să câștige controlul lumii. Ei pot să reușească în scurt timp să oblige pe toți să li se supună, cu excepția poporului lui Dumnezeu. Aceștia din urmă par așa mici la număr, și, deoarece ei refuză să folosească forța fizică ca să opună rezistență, filistenii modern vor spune în curând: „Noi controlăm lumea; suntem acum în pace și siguranță, și vorbăriile acestor oameni nu ne pot face nici un rău. Domnul spune cu privire la filistenii moderni (1Tes. 5:3): „Când vor zice: Pace și siguranță, atunci nimicirea bruscă va veni peste ei, și nu vor găsi cale de scăpare.” Așa cum David a învins pe filistenii din vechime, tot așa și Domnul va învinge organizația filistenilor moderni; și când aceasta se va întâmpla, atunci mulți care au privit cu uimire la membrii ierarhiei romano-catolice ca reprezentanți ai lui Dumnezeu pe pământ vor exclama: „Ce ciudat!” Aceasta le va părea ciudat pentru că este „actul ciudat” al lui Dumnezeu. - Isa. 28:21.

Nu este treaba noastră să știm în ce mod va realiza Dumnezeu actul Său ciudat, pe care l-a ilustrat la Gabaon. Lucrarea noastră este să facem ceea ce ne-a poruncit Dumnezeu. Pentru încurajarea și mângâierea poporului Său, Iehova a dat ilustrații profetice în vremurile trecute. Când bărbații din Efraim s-au unit cu micul grup de războinici al lui Ghedeon, Iehova