Deschide meniul principal

Literatură:Stăpânirile cele mai înalte/Cetățenie

Versiunea din 17 august 2019 11:53, autor: Administrator (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: <pages index="The-higher-powers.pdf" from=5 to=6 header=1/>)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
 

165



„După cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viață veșnica tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.” (Ioan 17:2) „Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. Și i-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.” (Ioan 5:22,27) Aceste scripturi dovedesc că Isus Christos este „stăpânire înaltă” și că Iehova este stăpânirea cea mai înaltă sau supremă. Deci expresia „stăpânirile înalte” se poate aplica atât la Iehova, cât și la Isus, deoarece Isus Christos execută întotdeauna porunca Tatălui Său.
14 Apostolul a scris despre Domnul Isus Christos: „Care stă la dreapta lui Dumnezeu. După ce s-a înălțat la cer și Și-a supus îngerii, stăpânirile [autoritățile, ASV] și puterile.” (1Petru 3:22) Evident, acest text nu include națiunile păgâne, puterile și autoritățile de pe pământ, pentru motivul că acela nu era timpul potrivit al lui Dumnezeu de a face organizația dușmană așternutul picioarelor Domnului. (Psalmii 110:1) Prin urmare, cuvintele apostolului trebuie să însemne că fiecare creatură din organizația lui Dumnezeu trebuie să fie supusă lui Isus Christos, Prințul, Domnitorul sau Capul organizației lui Dumnezeu. În sprijinul acestei concluzii, Isus a declarat că Lui i-a fost dată puterea judecății, cu autoritatea de a executa judecata. Această judecată se referă îndeosebi la organizația lui Iehova, după cum este scris: „Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Christos pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2Corinteni 5:10) „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor care nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu?” (1Petru 4:17) Aceste scripturi arată că Isus Christos este stăpânire înaltă. Stăpânire sau putere care este exercitată întotdeauna în armonie cu Iehova, Cel Suprem.
15 Biserica, alcătuită din membrii trupului lui Christos, este din organizația lui Dumnezeu, cu Isus Christos ca și Cap al ei. „El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.” (Coloseni 1:18) Mai departe, apostolul zice, referindu-se la Isus Christos: „Și care este de față cu noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei lui, pe care a desfășurat-o în Christos prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să stea la dreapta Sa în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire [autoritate, ASV], de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți.” – Efeseni 1:19-23.
16 Acționând sub autoritatea ce i-a fost dată, Isus Christos a organizat Biserica. (Matei 16:18) Deoarece toate lucrurile sunt de la Tatăl prin Fiul, trebuie să înțelegem că Isus Christos este oficialul executiv al lui Iehova în toate lucrurile. Apostolul zice apoi: „Dumnezeu a pus membrele în trup așa cum I-a plăcut.” (1Corinteni 1:2, 11:22; 2Corinteni 1:1) Biserica se compune din mulți membri, cărora le sunt stabilite diferite poziții în Biserică. Membrii Bisericii au acces la Tatăl prin Christos, Capul bisericii. Această organizație este zidirea lui Dumnezeu, în care apostolii lui Isus Christos, sub Isus Christos, Capul acesteia, ocupă poziții importante. – Efeseni 2:19-22.
PUTERE DATĂ
17 Asupra faptului că Isus Christos a conferit sau a dat putere apostolilor Săi, nu poate exista nici cea mai mică îndoială. Lui Petru, El i-a zis: „Îți voi da cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16:19) După învierea Sa, Isus le-a zis discipolilor Săi: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi. După aceste cuvinte, a suflat peste ei și le-a zis: Luați spirit sfânt! Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ține, vor fi ținute.” – Ioan 20:21-23.
18 Mai mult, Scripturile arată că apostolul a exercitate puterea dată de Domnul și, făcând aceasta, el a avut aprobarea Domnului atunci când a pronunțat judecata asupra lui Anania și asupra Safirei. (Fapte 5:11,12) Alții au comis păcate în Biserică, iar Pavel, deși absent, și-a exercitat puterea și autoritatea, judecându-i pe păcătoși. (1Corinteni 5:1-5) Că Biserica procedează potrivit în judecarea anumitor păcătoși, este dovedit de cuvintele lui Isus. – Matei 18:15-18.
CETĂȚENIE
19 Omul este supus legilor națiunii al cărei cetățean este. El este deci un supus al acelei națiuni. Cetățeanul Statelor Unite este supus legilor Statelor Unite. Dacă acest cetățean din Statele Unite se află în Italia, el este încă supus legilor Statelor Unite, țara al cărei cetățean este. Deoarece scriptura analizată se adresează fiilor unși ai lui Dumnezeu, este potrivită întrebarea: Unde este cetățenia unui fiu al lui Dumnezeu? Apostolul Pavel răspunde la această întrebare și declară în mod clar că membrii de pe pământ ai trupului lui Christos își au cetățenia în cer. „Căci cetățenia noastră este în cer; de unde și așteptăm pe Mântuitor, Domnul Isus Christos.” – Filipeni 3:20 R.V.
20 Văzând că Pavel își adresează cuvintele (din Romani 13)

166



creației noi, a căror cetățenie este în cer, atunci cuvintele sale trebuie să însemne, după toate regulile cunoscute ale raționamentului potrivit, că acești membri ai creației noi sunt supuși ai lui Dumnezeu și trebuie să se supună legilor lui Dumnezeu. Fie că Romani, capitolul 13, face vreo referire la legile națiunilor de pe pământ, fie că nu, fără nici o îndoială cuvintele apostolului de aici se aplică organizației lui Dumnezeu deoarece sunt adresate membrilor acestei organizații. În acest număr al Turnului de Veghere și în cel viitor, atenția va fi dată scripturii în cauză ca aplicându-se la organizația lui Dumnezeu și la stăpânirile înalte din această organizație, precum și ce legătură (dacă există vreuna) are organizația lui Dumnezeu cu puterea exercitată de națiunile sau guvernele păgâne ale lumii.
ORDINE ÎN ORGANIZAȚIA LUI DUMNEZEU
21 Organizația lui Iehova este mult mai importantă decât oricare altă organizație. Către organizația lui Dumnezeu sunt adresate cuvintele apostolului. În organizația lui Dumnezeu totul trebuie să fie în ordine, deoarece El este un Dumnezeu al ordinii și nu al neorânduielii. Aceeași regulă se aplică și Bisericii Sale. „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii.” – 1Corinteni 14:33.
22 Prin profetul său, Dumnezeu a dat o descriere a organizației Sale. Patru creaturi vii au apărut într-o viziune dată profetului Său și este scris că „fiecare din ele aveau patru fețe și fiecare avea patru aripi…și când mergeau nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte”. Viziunea dezvăluie apoi că lângă fiecare din creaturile vii era câte o roată. Descrierea viziunii continuă după cum urmează: „Înfățișarea acestor roți și materialul din care erau făcute păreau de hrisolit și toate patru aveau aceeași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor era de așa fel, încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roți. Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor și nu se întorceau deloc în mersul lor. Când mergeau creaturile vii, mergeau și roțile pe lângă ele; și când se ridicau creaturile vii de la pământ, se ridicau și roțile. Când mergeau creaturile vii, mergeau și roțile, când se opreau ele, se opreau și roțile;când se ridicau de pe pământ, se ridicau și roțile; căci spiritul creaturilor vii era în roți. Sub cerul acesta aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta și mai aveau fiecare câte două aripi, care le acopereau trupurile. Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor, ca vâjâitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri; iar când se opreau, își lăsau aripile în jos.” - Ezechiel 1:16,17,19,21,23,24
23 Viziunea dă astfel o descriere a organizației lui Dumnezeu din cer. Apoi, aceasta continuă cu următoarea descriere: „Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om care ședea pe el. Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită ca niște foc înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la coapsele lui în sus și de la coapsele lui în jos, am văzut ca un fel de foc, și de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.”- Ezechiel 1:26,27.
24 Aceasta este o minunată ilustrație a organizației lui Dumnezeu alcătuită din Isus Christos în glorie, din membrele înviate ale trupului Său în glorie, din legiunile de îngeri sfinți și din rămășița credincioasă de pe pământ, iar mai presus de toți se află Atotputernicul Dumnezeu. Tabloul profetic dezvăluie că în organizația lui Dumnezeu totul trebuie să meargă în ordine, prin urmare în armonie cu stăpânirea supremă, care este Iehova, și cu stăpânirea înaltă, care este Cristos. Cea care guvernează întreaga organizație este legea perfectă a lui Dumnezeu. - Ezechiel 1:5-28
25 Domnul fiind venit la templul Său, iar Sionul fiind adunat la un loc și fiindu-i dat să facă o lucrare deosebită, în organizația Lui trebuie să fie armonie și unitate riguroasă. Membrii Sionului decealaltă parte a vălului sunt perfecți. Acei puțini care se află dincoace de văl sunt împerfecți în organismul lor, însă trebuie să fie perfecți în devotamentul lor pentru Iehova și organizația Sa; ceea ce înseamnă că fiecare dintre ei trebuie să fie desăvârșit în inimă. Partea aceasta a Sionului de pe pământ este în unitate cu organizația lui Iehova. Fiecare suflet care este un membru al Sionului trebuie să fie în armonie cu Capul, prin urmare supus Capului și lui Iehova, „stăpânirile înalte”. Atunci, cine constituie Sionul pe pământ. Aprecierea justă a răspunsului corect la această întrebare îi va face pe cei unși capabili să rămână în armonie cu calea Domnului. Răspunsul corect este acesta: Toți unșii lui Dumnezeu de pe pământ.
26 Există pe pământ un grup care susține că este „servul Celui Prea Înalt” și despre care adesea se vorbește ca despre o „Societate”. Ce înțeleg în general cititorii Turnului de Veghere prin „Societate”? Răspunsul este: Toți copiii unși ai lui Dumnezeu de pe pământ care lucrează împreună în armonie spre gloria lui Dumnezeu și a lui Isus Cristos. Dacă cineva este uns de spiritul lui Iehova, este acum un membru al Sionului și, dacă dorește să își păstreze poziția în Sion, trebuie să fie în armonie riguroasă cu calea de acțiune urmată de Sion.
27 Isus Cristos este marele Cap al Sionului, care conduce lucrarea de pe pământ și nu greșește. Dar ce se poate spune despre cei care ocupă poziții de răspundere în „Societate”, și prin care se dau îndrumări cu privire la lucrarea de pe pământ? Greșesc oare aceștia? Da, să fim siguri că greșesc, deoarece toți sunt împerfecți. Atunci, cum pot ști alții din Societate dacă îndrumările pentru lucrarea organizației lui Dumnezeu de pe pământ sunt date