Deschide meniul principal

Pagină:Drama-of-vindication-part-I-1939.djvu/3

Versiunea din 7 noiembrie 2020 07:23, autor: AdrianBN (Discuție | contribuții) (Neverificat: Pagină nouă: {{raw:data:wth-ro-01|ȘI VESTITORUL REGATULUI LUI CRISTOS|Vol.LX|1 FEBRUARIE 1939|No.3|DRAMA JUSTIFICĂRII| ''„Numai fi puternic și foarte curajos, ca să fi în stare să luc...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Această pagină nu a fost verificată



TURNUL DE VEGHE

ȘI VESTITORUL REGATULUI LUI CRISTOS

Vol.LX
1 FEBRUARIE 1939
No.3

DRAMA JUSTIFICĂRII

Partea 1


„Numai fi puternic și foarte curajos, ca să fi în stare să lucrezi după toată legea”. - Iosua 1:7.

{{raw:data:c |{{raw:data:p|1|1-2|IEHOVA nu a avut niciodată vreo obligație de a dezvălui creaturilor umane mijloacele executării scopului Său, în justificarea Numelui Său. Ceea ce El a făcut, este o manifestare a bunătății Sale iubitoare față de aceia care Îl ascultă. Dumnezeu a făcut să fie înfăptuite și înregistrate multe tablouri profetice, explicând detaliat modul în care își va împlini scopul Său. „Zilele din urmă” sunt aici și acestea sunt timpuri primejdioase; Satan și forțele sale asaltează cu răutate poporul lui Dumnezeu; cu scopul de a da celor credincioși curaj, mângâiere și speranță, Iehova le descoperă acum modul în care își duce la îndeplinire scopul Său, iar acest lucru îl face prin intermediul tablourilor profetice (Rom. 15:4). Deoarece Isus Christos Cel Iubit, este Executorul și Justificatorul lui Iehova, tablourile profetice Îl identifică în mod deosebit. Totuși, în afară de Isus, tablourile profetice nu prezic sau nu preumbresc persoane individuale și nici nu arată legătura lui Dumnezeu cu acestea, ci scot în evidență lucrarea lui Dumnezeu și a lui Christos, în care poporul credincios al lui Dumnezeu are privilegiul să ia parte. Nu persoanele individuale sunt importante, ci lucrarea în care ele se angajează. În general, cei credincioși au permisiunea de a lua parte în lucrarea Domnului în legătură cu îndeplinirea scopului Său și ulterior, prin harul lui Dumnezeu, au permisiunea să vadă cum au fost conduși de mâna Domnului și cum au fost folosiți în serviciul Său. Astfel de descoperiri servesc pentru a mări credința și curajul lor și prin urmare, ei cântă cu bucurie laudele lui Dumnezeu și spun: „prin mâna Sa, El mă conduce”. Înconjurați de dușmanul care îi atacă răutăcios, „rămășița” și „însoțitorii” lor, acești credincioși plini de credință și încredere în Domnul, spun: „Doamne, în Tine mă încred; nu mă lăsa niciodată să fiu dat de rușine! Izbăvește-mă, în dreptatea Ta. Pleacă-Ți urechea spre mine, grăbește de-mi ajută! Fi pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetățuie unde să-mi găsesc scăparea! Căci Tu ești stânca mea, cetățuia mea. Pentru Numele Tău, condu-mă și călăuzește-mă!” (Ps. 31:1-3). 2 Tablourile profetice îi fac capabili pe cei care se încred în Iehova, să țină în minte că „sub brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare” (Deut. 33:27); că bătălia este a lui Dumnezeu și nu a omului și că victoria este de partea lui 53 A Cuprins


Iehova și a lui Isus Christos, iar cei care rămân în adevăr și neclintiți, vor avea de câștigat din această victorie. 3 Iehova a scos pe poporul Său ales din țara Egiptului și prin mâna servului Său Moise, El i-a condus timp de patruzeci de ani printr-o călătorie prin pustie, folosindu-i în acel timp pentru a realiza tablouri profetice despre lucruri mai mari, care se vor întâmpla în viitor. Atunci când Moise aproape terminase lucrarea care i-a fost încredințată în mâinile sale, el a adunat pe izraeliți pe câmpiile Moabului și acolo le-a reamintit ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei și i-a instruit cu privire la ceea ce trebuiau să facă în următoarele zile. Acele instrucțiuni au fost date pentru folosul izraeliților anti-tipici, urmașii adevărați ai lui Isus Christos, pe care Dumnezeu îi zidește în organizația Sa capitală. Încheindu-și lucrarea, Moise a murit și Iosua a fost numit în locul său. Dumnezeu a fost gata să alcătuiască o dramă profetică, arătând dinainte evenimentele care vor conduce la justificarea deplină a Numelui Său. Acele drame, care sunt luate în discuție aici, sunt: trecerea Iordanului; Rahav, care datorită credincioșiei sale a câștigat aprobarea lui Dumnezeu; asedierea și căderea Ierihonului; păcatul în mijlocul poporului tipic al lui Dumnezeu; asedierea și distrugerea cetății Ai. Împlinirea acestor tablouri profetice, este astăzi de cel mai mare interes pentru poporul lui Dumnezeu de pe pământ, care este în legământ cu Dumnezeu pentru a împlini voința Sa. IORDANUL 4 Această dramă începe cu Iosua, în calitate de conducător al oștirii lui Israel, oaste care și-a instalat tabăra în câmpiile Moabului, așteptând porunca de la conducătorul lor vizibil: „după moartea lui Moise, servul Domnului, Domnul a vorbit către Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise” (Ios. 1:1). Aici, Iosua reprezintă pe Domnul Isus Christos, angajat în lucrarea de justificare a Numelui lui Iehova, lucrare în care El se asociază cu urmașii Săi credincioși de pe pământ. Moartea lui Moise și transferul autorității asupra lui Iosua, ilustrează perioada de tranziție de la „lucrarea Ilie“ a Domnului, la „lucrarea Elisei” a Bisericii, sub conducerea Capului ei, Isus Christos. Iosua a fost slujitorul lui Moise, așa după cum Elisei a fost slujitorul lui Ilie (Exodul 24:13). Înainte de moartea sa, Moise, la porunca lui Dumnezeu, l-a investit pe Iosua cu autoritate, în calitate de succesor al său, spre a conduce pe izraeliți în țara promisă (Numeri 27:12-23; Deut. 31:14). În mod asemănător, Ilie, în ascultare de porunca lui Dumnezeu, l-a numit pe Elisei ca succesor al său (1Regi 19:13-21). Numele Moise înseamnă „scos” sau „salvat”, așa după cum el a fost salvat din apele Nilului, sugerând de asemenea cum Dumnezeu „a scos afară un popor pentru Numele Său” în timpul perioadei de la 1878 până la 1918. Moartea lui Moise s-a datorat neascultării sale față de Dumnezeu (Numeri 20:7-12,24). Aceasta a ilustrat moartea „lucrării Ilie”, lucrare care s-a sfârșit din cauza „necurăției buzelor” clasei servului lui Iehova de pe pământ și care a fugit din cauza fricii, precum Ilie a fugit dinaintea Izabelei (Isaia 6:5,7; 1Regi 19:1-3). Tabloul profetic și faptele fizice se potrivesc exact și de aceea noi suntem siguri că avem înțelegerea corectă. 54 A Cuprins


5 Moise a murit în ultima lună, cu alte cuvinte, în luna a douăsprezecea a anului patruzeci și totodată ultimul an din călătoria izraeliților prin pustie. Israelul l-a plâns timp de treizeci de zile și la sfârșitul acestora, au mai rămas doar trei zile în care oastea lui Israel trebuia să treacă râul Iordan, lucru pe care l-a și făcut în a zecea zi a lunii Nisan sau a zecea zi a noului an, acesta fiind al patruzeci și unu-lea după ieșirea lor din Egipt (Deut. 34:7,8; Ios. 1:10,11; 4:19). Perioada de jale pentru moartea lui Moise, simbolizează în mod potrivit perioada sau durata de timp în care lucrarea de mărturie a fost oprită de acțiunile dușmanului în primăvara anului 1918, când unii dintre martorii Domnului au fost întemnițați și numiți ,,morți”. Acea perioadă de timp, este descrisă ca ,,o tăcere de o jumătate de ceas în cer” (Apoc. 8:1). Această perioadă sau pauză, a fost arătată în tablourile profetice când, după răpirea lui Ilie, Elisei s-a întors la râul Iordan și a stat pe malul estic al Iordanului, chiar vizavi de Ierihon, în același loc unde Iosua a trecut Iordanul cu secole în urmă (2Regi 2:4-8, 11-15). 6 În împlinirea tabloului profetic, evenimentele au început să aibă loc în anul 1918. Astfel, se pare că poporul de legământ al lui Dumnezeu la sfârșitul lumii (1914), nu va trece Iordanul din timpul lor, nici nu vor face aceasta înainte sau în timpul anului 1918. Moise, conducând pe izraeliți, a ajuns în câmpiile Moabului, pe partea estică a Iordanului; la sfârșitul celor patruzeci de ani, a stat vizavi de Ierihon, iar Moise încă trăia. Astfel, poporul de legământ al lui Iehova din timpul „lucrării Ilie”, a supraviețuit până la sfârșitul anului 1918, când „lucrarea Ilie” a ajuns la un sfârșit. Victoria Israelului asupra lui Sihon, Amoritul și asupra lui Og, regele Basanului, a fost realizată înainte de moartea lui Moise și desigur, înainte de trecerea Iordanului; astfel, în timp ce „lucrarea Ilie” a fost încă vie și activă, Mai Marele Moise, Domnul Isus Christos, a câștigat victoria asupra lui Satan în „războiul din cer” și l-a aruncat pe Satan, împreună cu îngerii săi pe pământ, iar acest lucru s-a realizat între anii 1914 și 1918 (Apoc. 12:1-9). Diavolul a încercat să-i împiedice pe izraeliți să treacă Iordanul, făcându-l pe necredinciosul Balam să blesteme pe Israel, întorcând pe câțiva izraeliți la practicarea religiei diavolești a lui Baal-Peor (Numeri, capitolele 22-25). Satan a făcut eforturi asemănătoare împotriva martorilor lui Iehova pentru a împiedica trecerea Iordanului anti-tipic și înaintarea lor împotriva Ierihonului zilelor noastre, însă el a eșuat în această încercare. 7 Spre sfârșitul celor patruzeci de ani, după cum este scris, „s-a întâmplat că Domnul a vorbit lui Iosua”. La acel timp, pentru izraeliți a fost stabilit de către Iehova un loc anume, o țară care se situa pe ambele maluri ale râului Iordan, partea estică a Iordanului fiind deja ocupată de câteva seminții. Spre deosebire de Avraam și alți profeți credincioși ai lui Israel, care „priveau spre o cetate care are temelii tari”, având credință în Împărăția viitoare a lui Dumnezeu sub Mesia, izraeliții erau acum siguri de țara lor și de țara lăsată drept moștenire și ei i-au simbolizat pe urmașii credincioși ai lui Isus Christos care, în anul 1918, au ajuns în Țara Împărăției, reprezentată de venirea lui Isus la Templu (Mal. 3:1-3). Regele Isus Christos a fost întronat în anul 1914, iar în anul 1918 a venit la Templu și 55 A Cuprins


călătoria izraeliților antitipici spre Împărăție a luat sfârșit. Timpul împlinirii tabloului profetic făcut aici, este fixat definitiv. Totuși, lucrul acesta noi nu l-am putut vedea, înțelege și aprecia, până când faptele nu au fost împlinite și amintite, fapte care se potrivesc exact cu profeția și arată astfel împlinirea ei. 8 Numele original al lui Iosua, era „Hosea” sau „Osea” (Deut. 32:44; margin.). Moise, ca reprezentant al Domnului Dumnezeu, a dat lui Iosua un nume nou - „Iosua”, care înseamnă „Iehova este Mântuitor” (Num. 13:8-16). Acel „nume nou”, a fost dat lui Iosua în timpul în care Moise a trimis cele douăsprezece iscoade în Canaan. Schimbarea numelui arată că Iosua va preamări și celebra Numele lui Iehova Dumnezeu. În mod asemănător, poporul lui Iehova, urmașii credincioși ai lui Isus Christos, inițial cunoscuți de-a lungul timpului ca „Studenții Bibliei”, au primit „numele nou” de „martorii lui Iehova” și ei trebuie să preamărească Numele lui Iehova Dumnezeu (Apoc. 2:17; Is. 62:2; 65:15). În Faptele Apostolilor 7:45 și Evrei 4:8, numele Isus este folosit în locul numelui Iosua, Isus fiind numele în limba greacă, iar Iosua în ebraică. Tatăl lui Iosua era numit Nun, iar acest nume înseamnă „veșnicie”. 9 De aceea, Iosua l-a reprezentat pe Isus Christos, Fiul singurului care este veșnic, Iehova Dumnezeu și aceasta în mod deosebit după anul 1918, când Christos s-a angajat în lucrarea de justificare a Numelui Tatălui Său. 10 Iosua a fost descendent din Iosif, prin Efraim, fiul lui Iosif. Iosua s-a născut în Egipt, unde a servit ca sclav, iar la sfârșitul călătoriei de patruzeci de ani prin pustie, el avea aproximativ nouăzeci de ani. El a fost păstrat de Domnul pentru a trece Iordanul în Canaan, deoarece el și Caleb au adus un raport bun și credincios după ce au iscodit țara, misiune în care ei fuseseră trimiși de Moise (Num. 13:17; 14:6-10,30). El a luptat în numeroase bătălii pentru Numele lui Iehova, înainte de a ajunge la Iordan și a-l trece. El a luat conducerea poporului Israel la Sitim, pe partea estică a Iordanului, vizavi de Ierihon. Sitim înseamnă „salcâmi” sau „copaci de bici” și aceasta din cauza spinilor de pe acești copaci (Num. 25:1; 33:48-53; Ios. 2:1). La fel și Isus Christos, Mai Marele Iosua, a venit la Templu și a preluat direct conducerea poporului lui Dumnezeu de pe pământ, în mijlocul vremurilor de strâmtorare sau biciuitoare care s-au abătut asupra rămășiței credincioase; această strâmtorare a fost adusă peste rămășiță de către „copacii de bici” ai ființelor umane, care acționau sub comanda lui Satan. Iosua a numit trei cetăți de scăpare la vest de Iordan, adăugându-le la cele trei cetăți de scăpare pe care Moise le-a numit la est de Iordan (Ios. cap. 20). Iosua a început celebrarea sărbătorii corturilor în țara Canaanului, după trecerea Iordanului (Neem. 8:17). Aceste fapte clare servesc, pe mai departe, pentru a fixa timpul împlinirii cărții „Iosua” ca fiind după anul 1918, așa după cum se va observa aceasta în timp ce vom progresa în studiul ei. Aceasta reprezintă o dovadă sigură și concludentă că toate lucrurile înregistrate în acea carte au fost scrise odinioară pentru ajutorul special al poporului credincios al lui Dumnezeu, peste care a venit sfârșitul lumii.