şi aruncarea lui Satan în abis înseamnă că i se va da cale liberă pe pământ în timpul domniei de o mie de ani a lui Cristos, dar că în acel timp pământul va fi absolut pustiu şi gol, aşa cum a fost la început, astfel încât Satan nu va fi în contact cu naţiunile pământeşti pentru a le ispiti şi a le înşela. Adevărat, domnia de o mie de ani a lui Cristos şi întemniţarea lui Satan în abis continuă de-a lungul aceleași perioade de timp. Dar este o greşeală religioasă să se aplice la pământul din acel timp următoarele profeţii din Scriptură:
„Iată, Iehova face pământul pustiu şi gol, îl răstoarnă şi-i împrăştie locuitorii peste tot. … Pământul va fi complet pustiit şi lăsat gol; căci Iehova a rostit acest cuvânt. Pământul plânge şi se stinge, lumea lâncezeşte şi suferă, oamenii semeţi de pe pământ se chinuiesc. Şi pământul este pângărit de locuitorii lui; deoarece ei au călcat legile, n-au respectat poruncile, au călcat legământul cel veşnic. De aceea blestemul înghite pământul şi cei care locuiesc pe el sunt găsiţi vinovaţi; de aceea locuitorii pământului sunt arşi şi câţiva oameni lăsaţi.” – Isa. 24:1-6, Am. Stan. Ver.
16-17 Această profeţie şi-a avut prima împlinire asupra ţării lui Iuda şi a Ierusalimului acum douăzeci şi cinci de secole în urmă, dar aceasta are o împlinire mai mare şi finală asupra organizaţiei creştinătăţii la sfârșitul acestei lumi. Țara lui Iuda, și nu întregul nostru glob, Iehova a golit-o de locuitorii săi necredincioși în 607 î.Cr. În acest scop, El i-a permis puternicului cuceritor babilonian, Nebucadneţar, să invadeze acea ţară şi să-i pustiească oraşele şi cetăţile, şi chiar capitala ei Ierusalim, iar apoi să deporteze în Babilon majoritatea supravieţuitorilor evrei. Chiar şi cei care au fost lăsaţi în ţară, în cele din urmă le-a fost teamă şi au fugit jos în Egipt. Astfel, Iehova şi-a adus blestemul peste profanata Ţară a Promisiunii, şi a lăsat-o fără locuitori şi animale domestice, ca și cum ar fi fost un vas pe care El l-a răsturnat pentru a-i vărsa conţinutul. El nu a depopulat atunci întreg globul, ci a lăsat pe pământ naţiunile neevreie, ca acestea să domine globul pentru „şapte timpuri” şi i-a împrăştiat pe foştii locuitori evrei ai lui Iuda printre toate aceste naţiuni neevreie. Pentru următorii 70 de ani El a lăsat ţara lui Iuda să zacă părăsită, cu toate cetăţile ei în ruină, cu templul din Ierusalim jefuit şi ars şi cu câmpurile şi pădurile neîngrijite. Aşa că ţara a devenit ca o sălbăticie primordială, cuibul fiarelor şi al păsărilor sălbatice.
