Deschide meniul principal

Pagină:Ehud-part-II-1940.djvu/8

Această pagină nu a fost verificată


296
The WACTOWER
Brooklyn, N.Y.


și credința sfinților." (Apocalipsa 13:10) Acești credincioși știu că aceste vremuri de încercări sunt o mare probă pentru ei și că trebuie să rămână în puterea Domnului. În aceste vremuri de întuneric dens și necaz asupra națiunilor și popoarelor pământului, întrebarea este: Vor fi oare niște persoane care vor avea și păstra încredere completă în Dumnezeu și Cristos Isus? Vor cunoaște ei promisiunile divine și se vor baza pe ele? Vor nesocoti orice este contrar Cuvântului lui Dumnezeu și vor merge înainte în supunere deplină față de poruncile lui Iehova, în ciuda opoziției? Vor exista oare oameni care își vor păstra integritatea față de Dumnezeu în timpul celor mai grele încercări? Exact această chestiune este ridicată de cuvintele Domnului Isus Cristos. El spune: "Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?" (Luca 18:7, 8) Potrivit traducerii Diaglott cuvintele lui Isus sunt: "Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El această credință pe pământ?"
28 Cine are în ziua de azi o credință așa de puternică și trainică? Cine înțelege semnificația acestor vremuri grele, în special marea persecutare a celor care îi servesc pe Dumnezeu și pe Cristos? Credeți că Iehova Dumnezeu, prin Cristos Isus, îi va răzbuna într-un timp foarte scurt pe aleșii Lui, justificându-și numele mare și sfânt? "Facăvi-se după credința voastră." Amintiți-vă că lucrurile scrise în Biblie dinainte, inclusiv această dramă profetică și altele, au fost înregistrate tocmai cu scopul de a aduce mâmgâiere și speranță celor credincioși de pe pământ de acum, care se încred în Dumnezeu și în Cristos Isus. Dacă aveți credință în aceste afirmații profetice ale Domnului, atunci veți înțelege de ce aceste condiții groaznice există în prezent și veți citi cu reală plăcere ceea ce Dumnezeu declară că se va întâmpla curând. Veți fi asigurați că toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele vostru, deoarece Îl iubiți pe Dumnezeu și ați fost chemați potrivit scopului Său și că, orice s-ar întâmpla, rezultatul final va fi florios pentru cei ce vor sta fermi de partea maii TEOCRAȚII. Acestor credincioși le este data asigurarea că Dumnezeu își va răzbuna poporul și acest lucru se va întâmpla curând.
29 Numele Eglon înseamnă "ca un vițel", "asemenea unei junici". Grasul Eglon, ca un vițel îndopat, își odihnea grăsimea în salonul lui de vară și se relaxa. Eglon a ilustrat aici organizațiile religioase care operează aceste instituții pentru câștig egoist, continuând cu înșelătoria, și prin intermediul cărora au devenit grași, absorbind ceea ce aparține de drept altora. Aceasta este descrierea organizației religioase principale, care acționează pe pămțânt. Fără nici o îndoială Ierarhia Romano-Catolică este cea mai grasă organizație de pe pământ, fiindcă a jefuit pe oameni de-a lungul a multor secole, devenind tot mai bogată material. Această organizție corespunde foarte bine cu aceea descrisă de Isus când a vorbit despre liderii religioși din Ierusalim, spunându-le că au făcut din casa lui Dumnezeu o peșteră de tâlhari comerciali. (Matei 21:12, 13; Ioan 2:13-17) Fiind gras și
relaxându-se, Eglon s-a simțit în deplină sigurantă. La fel și marile organizații religioase s-au îngrășat foarte tare, în special cea conducătoare, Ierarhia Romano-Catolică, și aproape a venit timpul ca ei să spună:"Suntem în pace și siguranță" Așa cum Domnul a prezis prin profetul Isaia, ei vor spune: "Când urgia va veni, nu ne va ajunge." (Isaia: 28:15) Aceștia sunt cei descriși de apostol spunând: "Pace și siguranță". (1 Tesaloniceni 5:3) Când aliații lor dictatori vor fi invadat pământul și vor fi suprimat orice opoziție, antitipicul grăsan Eglon va spune: "Pace și siguranță", în timp ce oamenii suferă sub conducerea de fier.
30 Dumnezeu l-a ridicat pe Ehud cu scopul de a realiza această ilustrație profetică. Toți sfinții de pe pământ aztăzi sunt uniți cu Isus Cristos, Capul și Conducătorul lor; deci numele "Ehud", care înseamnă "unit" cuprinde pe Cristos Isus și pe toți membri credincioși ai "corpului Său". Rolul jucat de Ehud nu doar că îl include pe Cristos Isus, Regele întronat la templu, ci și pe reprezentanții Lui de pe pământ, care sunt aleșii lui Dumnezeu. Ehud a obținut o audiență și a stat în prezența lui Eglon. Timpul pentru judecata și execuția lui Eglon venise. Cristos Isus, Mai Marele Ehud, este la templu din 1918, judecând națiunile. Din 1922, în special, Cristos Isus a înfipt "sabia spiritului" în punctele vitale ale alianței religioase, comerciale și politice care blasfemiază și defăimează numele sfânt al lui Iehova. Acea "sabei a spiritului" este cu două tăișuri și taie adânc. (Evrei 4:12) Așa cum Ehud a stat în fața lui Eglon gata de acțiune, așa și acum timpul este aproape când Mai Marele Ehud va realiza "lucrul nemaiauzit" al lui Iehova.