Deschide meniul principal

Pagină:Ehud-part-III-1940.djvu/4

Această pagină nu a fost verificată


308
The WATCHTOWER
BROOKLYN, N.Y.


Dumnezeu a venit. Se pare deci că mărturia finală va fi data in emisfera vestică.
4 Când slujitorii lui Eglon au găsit ușa încuiată au spus, potrivit notei marginale a textului: „Cu siguranța, el se destinde.” Versiunea Douay sau catolică traduce aceasta parte a textului astfel: „Poate se relaxează în mijlocul naturii.” Astăzi, slujitorii antitipicului Eglon descoperă câteodată că ușa este încuiată împotriva lor și împotriva eforturilor de a îndeplini cererile Ierarhiei. Murdăria ce iese acum din corpul antitipic al lui Eglon îi duce cu gândul pe slujitorii cruzi ai Ierarhiei la metode murdare sau necurate de a acționa. Așadar, ei recurg la gloate, ard cărți și distrug proprietății deținute de martorii lui Iehova. Aceste lucruri sunt în special valabile de-a lungul granițelor Statelor Unite locuite de oameni orbiți de religie. În aceste locuri este clar dincolo de orice îndoială că preoți catolici îi instigă pe membrii ignoranți și înverșunați ai congregației lor să organizeze gloate și să-i atace pe martori lui Iehova, să le distrugă proprietățile, să-i bată și să-i alunge din comunitate.
5 Conform legii fundamentale a țării, oamenii au dreptul să facă adunări pașnice, să se consulte și să vorbească unii cu alții despre Cuvântul lui Dumnezeu, ciar dacă acel discurs sau mesaj este neplăcut pentru escrocii religioși. Curtea Supremă a Statelor Unite a declarat acest lucru. Un alt exemplu este cel al slujitorilor Ierarhiei care acționeazp intr-un mod murdar. S-a ținut o adunare publică a creștinilor în Madison Square Garden pe 25 iunie 1939. Ierarhia a făcut tot posibilul, în conformitate cu legea, să oprească acea adunare. Nereușind acest lucru, a ordonat folosirea unor metode ilegale sau murdare. "Acțiunea Catolică" a recurs apoi la violență. Atunci, poporul lui Dumnezeu a încuiat la modul figurat ușa în fața metodelor lor necurate, și "Acțiunea Catoliă" a eșuat. Acest eșec al metodelor murdare sau imorale ale Ierarhiei a făcut ca unul dintre purtătorii ei de cuvânt să declare în public următoarele cuvinte: "Când guvernele politice nu reușesc să ne protejeze [Acțiunea Catolică], noi [agenții și slujitorii Ierarhiei] vom recurge la metoda lui Franco, folosind gloanțe în loc de buletine de vot." Există foarte multe dovezi conform cărora Franco, Hitler și Ierarhia lucrează împreună pentru a-și îndeplini scopurile egoiste, adică pentru a distruge tot ce este legat de TEOCRAȚIE, ca lumea să fie condusă de oameni egoiști. Deci "urâciunea pustiirii" stă unde nu ar trebui. (Matei 24:15, Marcu 13:14) Acesta este un avertisment pentru oamenii care iubesc dreptatea și urăsc nelegiuirea să fugă la GUVERNUL TEOCRATIC sub conducerea lui Cristos Isus.
6 Slujitorii vor să îndeplinească poruncile șefilor; așa că slujitorii au ezitat să-l deranjeze pe rege,
neștiind că era mort: "Au așteptat multă vreme; și fiindcă el nu deschidea ușile odăii de sus, au luat cheia și au descuiat; și iată că stăpânul lor era mort, întins pe pământ." --Judecători 3:25.
{{{2}}}