Deschide meniul principal

Pagină:Stapanirile-cele-mai-inalte.djvu/7

Această pagină nu a fost verificată


28 Dacă găsim pe unul, care este consacrat lui Dumnezeu și într-adevăr se năzuiește să facă ceea ce l-a încredințat Domnul; care servește și pe mai departe cu credincioșie și supunere pe Domnul; care nu dă mâna cu dușmanul, și năzuințele căruia sunt binecuvântate de Domnul, roadele unuia ca acesta se arată ceea ce dovedește, că se bucură de aprobarea Domnului și umblă pe calea potrivită. (Ioan 15:8) Dacă pe cineva Domnul îl folosește în armonie cu cuvântul său, aceasta este o dovadă că purtarea lui este plăcută lui Dumnezeu. Deoarece este nedesăvârșit, va greși, dar toți aceia care se încred în Domnul, vor lăsa în seama Domnului să-l mustre, să-l îndrume și să-i îndrepte greșelile. (Evrei 12:6; Romani 8:33) Tot această regulă se aplică și asupra membrilor „Societății”, pentru că aceasta este regula stabilită de Domnul. Dacă Societatea apucă o cale greșită sau dovedește o purtare nepotrivită, atunci fiecare membru al poporului Domnului trebuie să încredințeze Domnului, ca să îndrepte purtarea ei și s-o îndrume spre calea potrivită. Nimeni nu are drept să se pună judecător, să se amestece în afaceri ce nu-l privesc și sa se poarte dușmănos față de lucrarea Domnului. „Tu cine ești, care judeci pe servul altuia? înaintea Domnului său stă sau cade. Și va sta, pentru că Dumnezeu poate să-l facă să stea.” - Romani 14:4.
29 Dacă capitolul 13 din Romani se referă la biserică, înseamnă oare aceasta că bătrânii sau diaconii ar avea drept să judece și să hotărască asupra umblării sau căii de urmat al bisericii? Putem fi siguri că nu. Bătrânii sunt sfătuitorii adunărilor și numai până la acel hotar au drept să acționeze, care i-l arată Scriptura. Diaconii sunt servitorii adunării și asemenea nu au mai multe drepturi decât, ce le dă Scriptura. Scriptura nu îndreptățește pe bătrâni și pe diaconi ca să judece și să stabilească calea pe care s-o urmeze adunarea. Dacă se ivește ceva neregulă în adunare, atunci copii lui Dumnezeu sunt îndrumați la un procedeu oarecare, pe care Domnul a lăsat pentru ei. - Matei 18:15-18.
30 Adunarea ca corporațiune este îndreptățită ca să facă cercetare în afacerile membrilor ei și ca să aducă sentințe asupra lor; însă nici o persoana nu este îndreptățită și înzestrată cu autoritate afară de cei doisprezece apostoli pe cari Domnul în mod special i-a înputernicit. Dacă capitolul 13 din Romani are ceva legătură cu stăpânirile din lume cu atât mai multă aplicare are asupra bisericii, pentru că se referă șa aceia, cari fac parte din familia lui Dumnezeu. Să examinăm acum îndrumările apostolului din verset în verset.

Textul

31 „Tot sufletul să se supună autorităților celor mai înalte. Căci nu este autoritate numai de la Dumnezeu; autoritățile care există sunt rânduite de Dumnezeu” (vers 1). Imediat se naște întrebarea, la cine să se supună poporul lui Dumnezeu. Este scris: „Iar când i se vor spune toate, atunci și însuși Fiul se va supune celui ce i-a supus toate, ca să fie Dumnezeu totul în toate.” (1 Corinteni 15:28) Această scriptură într-adevăr ne dă răspunsul la întrebare. Aceasta arată că stăpânirile înalte sunt Iehova și Isus Cristos, și că stăpânirea cea mai înaltă este Iehova Dumnezeu. Apostolul spre ilustrarea legăturii dintre biserică și Cristos, se folosește de icoana relației dintre bărbat și femeie, și arată, că biserica este supusă lui Cristos. „Căci bărbatul este capul femeii, precum Cristos este capul bisericii, și acesta este mântuitorul corpului. Deci precum biserica se supune lui Cristos, așa să se supună femeile bărbaților lor în toate.” (Efeseni 5:23,24) Mărturisirea inspirată a lui Iacob sprijine această concluzie. „Supuneți-vă drept aceia lui Dumnezeu. Opuneți-va diavolului și va fugi de la voi. Și apropiați-vă de Dumnezeu și se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile păcătoșilor și vă purificați inimile voastre cei îndoielnici la suflet.” (Iacob 4:7,8) Aceste scripturi dovedesc peste orice îndoială că cei unși numai așa vor primi aprobarea lui Dumnezeu, dacă se consacră pe deplin și fără rezerve Lui. Apostolul nu se poate să fi gândit că autoritățile națiunilor ar fi „stăpânirile înalte”. Nu se poate ca să fie aceste mai înalte decât orânduiala poporului lui Dumnezeu, și ca să domnească asupra lor.
32 Apostolul spune: „Autoritățile care există sunt rânduite de la Dumnezeu”. (traducerea engleză Diaglott: „sunt clasate sub supremația lui Dumnezeu.”) Se poate ca aceasta să se refere la stăpânirile existente pe pământ și nu la biserică? Următoarele cuvinte ale apostolului ne răspund la întrebare: „Iar acum a pus Dumnezeu membrele pe fiecare dintr-însele în corp după cum a voit... Și Dumnezeu a pus în biserică întâi pe apostoli, al doilea pe profeți, al treilea pe învățători, după aceea puteri, apoi darurile de vindecări, serviciile, dregătoriile, felurile limbilor. (1 Corinteni 12:18,28) Aceia cari țin și pe mai departe că apostolul s-a referit la stăpânirile lumii, când a vorbit că „stăpânirile care sunt, sunt orânduite de Dumnezeu”, ezită spre dovedirea părerii lor următoarele cuvinte a apostolului Petru: „Din dragoste pentru Domnul fiți supuși oricărei stăpâniri omenești (după originalul grecesc: oricărei creaturi omenești), atât împăratului ca înalt stăpânitor, cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să se laude pe oamenii de bine.” (1 Petru 2:13,14) Examinarea amănunțită al acestui text ne arată, că aceasta nu se referă la stăpânirile și autoritățile înalte a națiunilor.
33 Expresia „stăpâniri omenești” amintită în textul citat, de origine înseamna creație omenească. Cum se poate spune, că vreo rânduială sau vreun așezământ ce este în biserică ar fi creație omenească? Atunci când omul Isus Cristos a denumit pe apostoli și i-a trimis ca pe conducătorii și cârmuitorii bisericii, nu au fost ei oare în înțelesul textului nostru făpturi omenești? Omul Isus Cristos a făcut aceasta, și pe cei ce i-a