Deschide meniul principal

Pagină:The-convention-1931.djvu/12

Versiunea din 18 mai 2021 16:37, autor: Asz (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Această pagină a fost verificată


284
TURNUL DE VEGHE
Brooklyn, N.Y.


lumină puternică; și apokalypsis (Apoc. 1: 1), care înseamnă prezența Domnului strălucind cu o lumină puternică și o descoperire sau o revelație completă. Astfel se arată desfășurarea progresivă a profețiilor în timpul prezenței Domnului. Aceea este perioada de înviorare menționată de Petru, și acea înviorare este dată și este în folosul studenților credincioși ai Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu și-a întors fața către ei și Domnul Isus Cristos își manifestă prezența și îi slujește.
În timpul prezenței sale există o reașezare sau reașternere treptată și progresivă a adevărurilor fundamentale ale Cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, lucrarea profetului Ilie a prezis o perioadă de timp pentru restaurarea tuturor marilor adevăruri fundamentale ale scopului divin. Această profeție a fost împlinită. În special trei mari adevăruri fundamentale au fost puțin înțelese până după a doua prezență a Domnului. Aceste adevăruri sunt: filosofia jertfei de răscumpărare, misterul referitor la Cristos
și la membri corpului său și restituirea omenirii în timpul domniei lui Cristos.
Restituirea adevărurilor fundamentale nu ar însemna deschiderea și înțelegerea tuturor profețiilor, pentru că ele (profețiile) nu au fost niciodată înțelese. Este imposibil să restitui un lucru care nu a existat niciodată sau care nu a fost niciodată înțeles. Fără îndoială, apostolii au înțeles adevărurile fundamentale, menționate mai sus, ca fiind restituite. De asemenea, este la fel de sigur că există multe din profeții pe care nu le-au putut înțelege clar, deoarece nu a fost timpul potrivit ca Dumnezeu să le dezvăluie. Unul dintre aceste adevăruri, în particular, se referea la a doua venire a Domnului, un adevăr despre care Isus a spus că nimeni nu l-a înțeles. Isus a spus, după cum relatează Matei, capitolul douăzeci și patru, versetul treizeci și șase: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Prin urmare, concluzia este că „restituirea tuturor lucrurilor”, la care se referă apostolul Petru, nu face referire la o interpretare a profețiilor.




DE PE TEREN
„IEHOVA CU SIGURANȚĂ A BINECUVÂNTAT”
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
În timp ce martorii lui Iehova s-au reunit în adunare la Indianapolis, dorim să vă exprimăm recunoștința față de Iehova pentru ospățul cu „lucruri grase, bine rafinate” oferit în cadrul adunării din Columbus.
Ne bucurăm de noul nostru nume și declarăm că îl acceptăm nu numai prin cuvinte, ci și prin activitate desfășurată cu mult zel în proclamarea judecăților scrise. Viziunea prezentată nouă în proporții atât de mărețe despre Regatul Domnului și despre rolul nostru în realizarea ei ne umple de încântare și ne sporește entuziasmul și zelul așa cum nu am mai simțit niciodată până acum. Cu adevărat Iehova și-a binecuvântat martorii cu o revărsare suplimentară a spiritului său.
Bucuria noastră nu cunoaște margini; ca parte din rămășiță, „paharul nostru este plin de pe deasupra”.
Acum, aflați deja pe front, ne dezvăluim scopul de a rămâne acolo și de a cânta; cântând cântecul vesel al eliberării și al justificării numelui Dumnezeului nostru, Iehova.
Ne dezvăluim scopul de a sta în rândurile unificate ale oștirii Domnului și, ținând ridicat stindardul Regatului, de a îndruma oamenii pe calea vieții.
Vă asigurăm de toată dragostea noastră, dragă Frate Rutherford. Devotamentul față de Iehova și neînfricarea pe care o arătați sunt o inspirație pentru noi.
Frații dvs. în Sion de la
Adunarea extinsă din Indianapolis.




„CÂNTĂ LAUDELE DUMNEZELUI NOSTRU”
Să fie clar, că noi, o grupă de martori ai lui Iehova, reuniți în adunarea de la Cleveland, Ohio, realizăm semnificația profundă a evenimentelor care au avut loc în ultimele zile, și anume: mesajul neînfricat transmis și avertismentul în timp util dat la adunarea din Columbus organizației lui Satan și tututror celor care simpatizează cu ea. Definirea clară a noului nume drept martorii lui Iehova și acceptarea cu bucurie a acestui nou nume de către întreaga adunare, cu înțelegerea deplină a tuturor responsabilităților care îl însoțesc. Prezentarea clară a capitolului 9
din Ezechiel, care arată lucrarea văzută și nevăzută a organizației lui Iehova.
Să fie clar în continuare, că noi, ca martorii lui Iehova, adunați aici la Cleveland, dorim să îi transmitem dragului nostru Frate Rutherford, pe care Domnul îl onorează atât de vădit, și tuturor celor care adoptă noul nume, expresia noastră de apreciere față de marele Iehova pentru aceasta, o altă dovadă a bunătății sale iubitoare, în deschiderea pe mai departe a scopurilor sale și că suntem hotărâți să ridicăm steagul adevărului și să cântăm laudele Dumnezeului nostru până când „bătălia zilei celei mari” este luptată și câștigată și numele său justificat.



ANIMAT DE ZEL
Dragă FRATE RUTHERFORD:
Frații de culoare ai martorilor lui Iehova reuniți în adunare la Washington, DC, o „extindere” a Adunării Internaționale a Turnului de Veghe din Columbus (24-30 iulie 1931), consideră că este potrivit și oportun să ne exprimăm prin rezoluție recunoștința și aprecierea noastră, în primul rând față de Domnul și, în al doilea rând, față de dvs., pentru iluminarea adusă nouă prin intermediul acestei adunări. Față de Iehova, pentru că El este sursa luminii, a advărului și a binecuvântărilor; și față de dvs., ca servitor de bună voie, folosit de el pentru a încuraja, ajuta și mângâia poporul pe care el l-a numit.
Unii dintre noi prezenți la această adunare am fost martori oculari la acceptarea de către acea vastă mulțime a numelui de „Martori ai lui Iehova” și, din câte se știe, acceptarea numelui a fost aprobată în unanimitate de către toți cei consacrați, eliminând astfel fără îndoială pretendenții. Spiritul adunării aici este și toți sunt însuflețiți de un zel de nestăvilit. A adăugat sacralitate misiunii noastre, bucurie în ducerea ei la îndeplinire și îndrăzneală înaintea pericolului care ne amenință și ne pune piedici, fiindcă victoria va fi în cinstea numelui Său și El nu poate da greș.
Odată cu publicarea unei noi literaturi (Regatul și Justificare), fiecare centimetru de pe suprafața pământului devine un teritoriu nou și este muncă destulă pentru toți. Ca Martori ai lui Iehova, serviciul celui credincios este sigur până când lucrul este gata și dușmanii săi distruși - numele său justificat.
În calitate de martori ai lui Iehova, îi jurăm credință Lui și, bineînțeles, organizației sale văzute și nevăzute.