Vizualizare sursă pentru „Pagină:Woman-1949.djvu/10”

<noinclude><pagequality level="1" user="Asz" /></noinclude>{{raw:data:ai|3|138|Turnul de Veghe|Brooklyn, N.Y.}}
                         
{{raw:data:c|
{{raw:data:p|c|primesc o atenție deosebită de care părțile noastre prezentabile nu au nevoie. Dumnezeu așa a ajustat corpul și a dat o distincție atât de specială părților sale inferioare, încât nu există nicio dezbinare în trup, ci părțile sale toate au grijă una de cealaltă deopotrivă.” (1 Cor. 12:21-25, An Amer. Trad.) Așa ar trebui să fie în congregația poporului lui Dumnezeu. Nu ar trebui să existe niciun conflict sau dezbinare din cauza proeminenței relative și a inferiorității bărbaților și femeilor în privința privilegiilor de serviciu.}}
{{raw:data:p|17|Nu există niciun motiv să ne fie rușine de felul în care suntem făcuți în mod natural de Creatorul nostru; El a făcut ca totul să ni se potrivească frumos. Apostolul ne sfătuiește să folosim bunul simț și să facem observații pentru noi înșine pe baza modului în care suntem făcuți în mod natural: „Judecați singuri; este potrivit ca o femeie dezvelită să se roage lui Dumnezeu? Cu siguranță natura însăși vă învață că, în timp ce părul lung este rușinos pentru un bărbat, pentru o femeie părul lung este o glorie. Părul ei îi este dat ca acoperire.” (1 Cor. 11:13-15, Moffatt) Oare femeia este supărată de tendința ei naturală de a avea părul lung? Nu consideră că părul ei este o trăsătură glorificatoare a ei și, prin urmare, încearcă să-l păstreze și să-l poarte atrăgător? Dumnezeu i-a dat părul lung ca semn al supunerii ei față de bărbat, nu pentru asuprirea ei, ci pentru acoperirea ei; și totuși acest înveliș care simbolizează supunerea i se potrivește și înfrumusețează femeia. Fără el, cum ar arăta ea? Și așadar, cât de frumos a echilibrat Dumnezeu totul pentru bucurie! Dar pentru că Dumnezeu a făcut să fie nenatural pentru un bărbat să aibă părul lung ca o femeie, acei israeliți care au făcut un jurământ și au devenit nazarineni pe viață sau pentru o perioadă de timp nu și-au atins capul cu o foarfecă sau cu un brici. Ei lasă părul și barba să crească lungi pe toată durata jurământului lor. Părul lor lung a servit ca o umilire publică a lor în fața lui Dumnezeu și a bărbatului. - Num. 6: 1-21.}}
{{raw:data:p|18|Apostolul încheie acum această discuție despre pozițiile relative ale bărbaților și femeilor în congregația creștină spunând: „Dar dacă cineva se gândește să fie gâlcevitor, noi nu avem un asemenea obicei, și nici congregațiile lui Dumnezeu.” (1 Cor. 11:16, Rotherham; de asemenea, Auth. Ver., Am. Stan. Ver. și Douay) Conform acestei traduceri literale a cuvintelor lui Pavel în engleză, el ar părea să spună că, deoarece unele persoane ar putea alege să fie gâlcevitoare și să se răzvrătească împotriva acestui obicei de a acoperi femeile în public și la adunările poporului lui Dumnezeu, apostolii și congregațiile nu recunosc un astfel de obicei și refuză să-l respecte între ei. Dar această interpretare ar fi împotriva a tot ceea ce spusese Pavel în versetele precedente. Mai degrabă, concluzia chestiunii este următoarea:}}
{{raw:data:p|19|Dacă cineva contestă problema și se luptă pentru un alt obicei care pare să permită femeii}} 
{{raw:data:cc|55|{{raw:data:s-01|2}}}}{{raw:data:q|17|Cum este părul lung pentru o femeie, dar pentru un bărbat? De ce?}}
{{raw:data:q|18-19|Ce concluzie trage Pavel la această discuție despre învelire?}}
|{{raw:data:p|c|mai multă libertate în mod public, atunci să fie suficient să spunem că nici noi apostolii, nici congregațiile lui Dumnezeu nu avem și nu urmăm obiceiul pe care l-a susținut adversarul. În consecință, Moffatt redă 1 Corinteni 11:16: „Dacă cineva pretinde să ridice obiecții cu privire la acest punct – ei bine, eu nu recunosc niciun alt mod de închinare, și nici bisericile lui Dumnezeu”. Alte traduceri moderne o prezintă în mod similar: „Dar dacă cineva este dispus să facă controversă în privința asta, eu, din partea mea, nu recunosc altă practică în închinare decât aceasta, și nici bisericile lui Dumnezeu nu recunosc”. (''An Amer. Tran''.) „Dacă cineva este dispus să se dispute, noi nu recunoaștem nicio altă practică, nici bisericile lui Dumnezeu”. (''Rev. Stan. Ver.'') „În cazul în care, totuși, cineva pare nerăbdător să conteste chestiunea, noi nu observăm o asemenea practică [cum ar introduce un astfel de contestator, ''notă de subsol''], nici bisericile lui Dumnezeu”. (''Gerrit Verkuyl'') Deci ar cere apostolul învellirea astăzi?}}
{{raw:data:m|0|0|0|10|{{raw:data:ta|c|{{raw:data:s|PROFEȚIND}}}}}}
{{raw:data:p|20|Rețineți că apostolul discută subiectul rugăciunii sau profeției unei femei în mod public într-o congregație mixtă a poporului lui Dumnezeu. Când face aceste lucruri, ar fi întotdeauna potrivit să poarte un văl pentru a arăta că face aceste lucruri numai în supunere față de membri bărbați ai congregației. Atunci, în zilele apostolice, spiritul sfânt era revărsat asupra ambelor sexe, astfel încât la întrunirile congregației, femeile, ca și bărbații, erau inspirate de spirit și puteau avea o rugăciune de oferit sau o explicație profetică de făcut. Prin urmare, a fost bine ca femeile să fie pregătite la întâlnire pentru astfel de operațiuni neașteptate ale spiritului asupra lor, fiind acoperite. Astăzi, totuși, spiritul nu operează spre exterior în acest mod, astfel încât să ''inspire'' atât femeile, cât și bărbații să se roage și să profețească sau să explice Scriptura. Dar cu alte ocazii, în afară de întâlnirile formale ale congregației, nu ar fi necesar sau cerut ca femeile membre să-și acopere capul în acest fel. Ne amintim cum, când mama lui Samuel, Ana, a vizitat tabernacolul de la Silo, ea a stat și s-a rugat pentru nașterea acestui băiat. Nu purta un voal sau acoperire pentru cap care să-și ascundă fața; altfel Marele Preot Eli nu ar fi observat mişcarea tăcută a buzelor ei şi nu ar fi crezut că este beată. -1 Sam. 1: 9-27.}}
{{raw:data:p|21|Deși vălul este de mare vechime ca parte a ținutei feminine, totuși nu există nimic în Scriptură care să arate că femeile care au fost devotate lui Dumnezeu, precum Sara, Rebeca, Rahela etc., purtau sau trebuiau să își acopere fața cu o învelitoare când erau în public sau în ocazii obișnuite, fie în Egipt, Palestina sau Siria. Prin urmare, obiceiul acoperirii cu o învelitoare nu a apărut la femeile creștine evreiești. A fost respectat de creștinii din primul secol din cauza a ceea ce era}}

{{raw:data:cc|55|{{raw:data:s-01|2}}}}{{raw:data:q|20-21|a)De ce, în zilele apostolice, femeile trebuiau să se învelească la întâlniri? b) Astăzi, ce cerință există ca femeile să se învelească și unde?}}
}}<noinclude><references/></noinclude>