Deschide meniul principal

Pagină:Ehud-part-III-1940.djvu/6

Versiunea din 25 august 2020 16:49, autor: Administrator (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Această pagină nu a fost verificată


310
The WATCHTOWER
Brooklyn, N. Y.


încheiată, servii Celui Preaînalt vor fi în mare pericol din cauza dușmanului. Toți factorii conducători de pe pământ devin dușmanii declarați ai celor care sunt de partea marelui TEOCRAT. Apoi Cristos Isus, Mai Marele Ehud, va suna trâmbița, oștirile cerești vor intra în acțiune și bătălia marii zile a Dumnezeului cel Atotputernic se va dezlănțui, având ca rezultat distrugerea completă a tuturor dușmanilor lui Iehova, atât văzuți cât și nevăzuți ochilor umani. Așadar, această parte a dramei profetice arată că "lucrarea ciudată" a lui Dumnezeu va fi realizată într-o anumită parte a pământului până când va veni timpul să înceapă "lucrul Lui nemaiauzit", "bătălia zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic", și atunci Dumnezeu își va răzbuna servii aleși care rămân credincioși și adevărați, îndeplinindu-și partea lor de legământ.
11 Fără îndoiala că Ehud a făcut un plan bine pus la punct dinainte; și deci trebuie să concluzionăm că l-a organizat pe Israel dinainte și și-a plasat oamenii de nădejde în anumite locuri, oameni care aveau să acționeze în urma unui semnal. El a făcut acest lucru fără ca moabiții să știe. Așa și Domnul Isus Cristos, Mai Marele Ehud, Reprezentantul Executiv al lui Iehova, îndeplinește scopul lui Iehova și are oștirea pregătită să acționeze atunci când i se poruncește. Sunarea trămbiței de câtre Ehud din înalțimea munților a fost auzită de slujitorii lui aflați la post și repetată imediat de multe alte trămbițe plasate prin toată țara, iar într-un timp foarte scurt țara s-a ridicat, gata de marș, împotriva dușmanului. Era datoria preoților din Israel să sune din trămbițe: "Când veți merge la razboi, in tara voastra, împotriva vrășmașului care va lupta împotriva voastră, să sunați cu vâlvă din trămbițe, și Domnul, Dumnezeul vostru, Își va aduce aminte de voi, și veți fi izbăviți de vrăjmașii voștri" (Numeri 10:9) Este deci datoria tuturor celor unși din "preoția regală" să sune mesajul Împarației.
12 Auzind sunetul trâmbiței,"copii lui Israel au coborât" de pe munte pentru a-l urma pe Ehud, conducătorul lor. Coborârea lor arată foarte bine cum Domnul Isus își conduce oștirea cerească, care coboarâ din cer să lupte împotriva lui Gog, care încearcă să distrugă tot ce este pe pământ, și în special pe servii credincioși ai marelui TEOCRAT. Acest lucru este în special arătat în înregistrare: "Oștile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele tescul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu." -Apocalipsa 19:14,15.
13 Ne referim acum la textul de la începutul acestui articol: "Nu-i va răzbuna Dumnezeu pe aleșii Lui?" În acest timp de întunecime pe pământ, când factorii
conducători sunt în întuneric în ceea ce privește scopul lui Dumnezeu; în aceste vremuri de întunecime densă asupra oamenilor, când conducătorii răi sunt în frunte, iar cei care sunt de partea lui Dumnezeu sunt urmăriți și persecutați peste tot, situația pare fără speranță pentru toți, exceptându-i pe cei care au încredere deplină în Iehova Dumnezeu. Prevăzând această situație, Domnul Isus a pus această întrebare: "Dar când va veni Fiul omului, va găsi El această credință [pe pământ]?" (Luca 18:8, Diaglott) În mod evident, acest lucru arată că numărul de persoane care vor avea această credință și care vor rămâne credincioși va fi mic; așadar este scris: "Potrivit credinței voastre." (Matei 9:29) Isus a spus: "Cel care va rezista până la sfârșit va fi mântuit." (Matei 10:22; 24:13) Având în vedere faptele care au avut loc și afirmațiile clare din Cuvântul lui Dumnezeu, există acum vreun motiv pentru vreunul dintre servii marelui TEOCRAT să se îndoiască de rezultat? Va tremura vreunul dintre aceștia în fața dușmanilor? Cei care sunt puternici în credință vor fi orbi față de orice, mai puțin față de Cuvântul lui Iehova, și nu vor permite ca vreun lucru să îi întoarcă de la marea TEOCRAȚIE. Hotărârea lor este și va fi: Orice-ar fi, noi Îi vom servi pe Iehova Dumnezeu și pe Regele Lui.
14 Nu poate exista nici cea mai mică îndoială asupra faptului că rezultatul "bătăliei zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic" va fi victoria lui Cristos Isus, Comandantul lui Iehova. Indiferent cât de groaznice vor fi condițiile pe pământ, rețineți acest lucru: victoria este de partea marelui TEOCRAT și a Regelui Său. Cei credincioși care au încredere deplină în Dumnezeu și Cristos vor lua parte la acea victorie și vor continua să spună, așa cum este scris: "Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos." (1 Corinteni 15:57) Și vor continua să cânte în inimile lor: "Inima mea se va bucura în mântuirea Ta" -- Psalmul 13:5
15 Cei de pe pământ, care îi sunt în întregime devotați lui Iehova Dumnezeu, știu bine că toate aceste ilustrații sau drame profetice și toate profețiile au fost scrise în Scripturi acum mult timp cu scopul de a oferi ajutor, mângâiere și speranță celor care Îl servesc acum cu sinceritate pe Dumnezeu și Împărăția Sa. Așa cum israeliții l-au urmat pe Ehud, tot așa și acum toți cei care sunt din rămășiță și cei care stau de partea TEOCRAȚIEI, continuând în credință, Îl vor urma pe Cristos Isus cu toată încrederea. Dacă unii dintre aceștia vor muri, ei au asigurarea că devotamentul și credința lor deplină va fi răsplătită printr-o înviere la viață veșnică. Cei credincioși nu pot să se teamă, nu se vor teme și nu vor face nici un compromis cu dușmanul. Ei se tem de marele Iehova Dumnezeu și, prin bunătatea Lui, ei își vor demonstra