128 - Sub aripa Lui (Psalmii 91)

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search

1. Loc sigur şi odihnă am sub scutul Celui Prea Înalt.
Unde El ‘Şi-ntinde mâna, sub umbra Lui voi rămânea.

Refren:

Mare-i mângâierea, ştiind aceasta,
Că sunt acoperit, sub aripa-I scutit!

2. Iehova mi-e cetate, turn, care-i Dumnezeu şi sprijin.
În El am pus încrederea. El îmi ridică sarcina.

3. De spaima nopţii n-am frică. Săgeata zilei nu-mi strică.
Rău nu mi se va întâmpla, vicleanul întindă-şi cursa.

4. Ciuma la mine n-ajunge, nici boală molipsitoare,
Cad’ o mie alăturea-mi, şi zece mii la dreapta mea.

5. Adevărul mi-e scutire, pavăză credinţa-n sânge.
Eu bine cunosc Numele celui ce-mi face scăpare.

6. Nu mă va ajunge vreun rău. Sunt în mila lui Dumnezeu,
Cel ce capul sus mi-l ’nalţă, şi-mi dă mie-n veci viaţă.