Pagină:Drama-of-vindication-part-I-1939.djvu/10

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină a fost verificată


42
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.


întotdeauna responsabile pentru cursul vieții lor. Fără îndoială că „superiorii” cruzi ai lumii acesteia, care caută să se înfățișeze ca fiind respectabili, dar care de fapt, așa după cum se știe în general, sunt necredibili, au forțat multe femei tinere să calce pe o cale greșită și le-au adus într-o situație foarte umilitoare. Unele femei care s-au găsit într-o astfel de situație, au dorit cu sinceritate dreptatea și sunt mult mai dispuse să asculte mesajul Regatului și să dea atenție acestuia, decât religioniștii de sus, care par a fi pioși și puri, dar care sunt de fapt abominabili în fața lui Dumnezeu. Pompoși lideri religioși din mijlocul iudeilor, au venit la Isus să-și arate propria lor înțelepciune și pioșenie și I-au cerut să spună cu ce autoritate a lucrat El printre oameni, fără a avea permisiunea celor din poziții înalte. Aceiași cocoși l-au acuzat pe Isus de asociere cu vameșii, păcătoșii și prostituatele. Acei religioniști au pretins că sunt extrem de buni și respectabili, dar cu toate acestea, Isus le-a spus: „vameșii și curvele intră înaintea voastră în Regatul lui Dumnezeu” (Mat. 21:31). Reputația pe care o are cineva printre oameni, poate să nu îi aducă nici un câștig și poate duce la ruinarea acelei persoane, în timp ce a sta de partea Domnului, înseamnă totul.
34 Se pare că Rahav a fost folosită în ilustrația profetică pentru a arăta că oamenii aceia care au o reputație mai proastă decât alții, adică oamenii obișnuiți, sunt mult mai înclinați să creadă și să primească pe Domnul cu sinceritate și să meargă pe calea Sa, decât cei care au o bună reputație printre oameni și care au dorința de a primi favoarea și aprobarea oamenilor. Martorii lui Iehova află că oamenii obișnuiți sunt aceia care au cea mai bună dispoziție pentru a asculta adevărul despre și cu privire la Regat. Chiar așa s-a întâmplat atunci când Isus a fost pe pământ, când oamenii obișnuiți L-au ascultat bucuroși, în timp ce conducătorii s-au opus, L-au respins și L-au persecutat, fără îndoială gândind că prin acest mod de a proceda, ei se vor face mai populari printre semenii lor. Oamenii trebuie să recunoască faptul că au nevoie de ajutor și că ajutorul lor vine, nu de la oameni, ci de la Dumnezeu, prin Isus Christos și că acest ajutor trebuie primit înainte de a putea primi și exercita credință în Dumnezeu și Isus Christos. Ei trebuie să aibă dorința sinceră pentru o stare de dreptate. În această dramă profetică, Rahav a ilustrat acea clasa de persoane sincere și cu o inimă cinstită.
35 Numele Rahav este derivat de la verbul „a lărgi” și înseamnă ori (1),,întins”, „larg”, „spațios”, „încăpător” ori (2) „în larg” sau „în libertate”. Rahav, primind spionii, a arătat că era fără prejudecată și nicidecum îngustă la minte, patriotă naționalistă sau religioasă, care crede că prin salutarea unui steag sau spunând „heil” unui om lumesc, poate câștiga ceva profit. Mărturisirea ei
a arătat că mintea și inima sa au fost lărgite și mărite de lucrurile pe care le-a învățat, dar și că ea se temea de Dumnezeu. Al doilea al numelui, „în libertate”, se potrivește bine clasei pe care Rahav a ilustrat-o, o clasă de oameni care sunt liberi și stau departe de lanțurile religioasecare i-au ținut mult timp în constrângere sau i-au ținut în închisoare. Prin urmare, Rahav a ilustrat în această dramă pe cei cu inima sinceră, persoane sincere de bunăvoință, Ionadabii, care formează „marea mulțime”, adică „alte oi” ale Domnului și care sunt dintre acei „oameni nedoriți” (Țef. 2:1). „Și eu voi umbla în libertate (margin. „în larg”, în limba ebraică, rahav) pentru că eu caut hotărârile Tale” (Ps. 119: 45). Este obiceiul celor ultra-religioși, cei care fac pe evlavioșii, să spună celorlalți: Ce va crede lumea despre tine dacă nu te duci la biserică și dacă începi să împarți broșuri oamenilor obișnuiți?”. La aceasta clasa Rahav din timpul prezent, răspunde: „Noi căutăm aprobarea Domnului și nu ne pasă ce poate spune lumea despre noi. Noi lăsat lumea în urmă, pentru a asculta de Dumnezeu”.
36 Casa lui Rahav se găsea pe zidul cetății Ierihon, care pare să însemne faptul că ea era aproape în afară, departe de elita sau clasa importantă a Ierihonului. Când cetatea ar fi trebuit să cadă, locuința ei fiind pe zid, ar fi pus-o într-o situație extrem de periculoasă și doar puterea lui Dumnezeu putea să o salveze. La fel este descrisă și condiția ionadabilor de astăzi. Poziția lor este periculoasă și căderea organizației lui Satan, „Creștinătatea”, care este sigură, va însemna distrugerea lor, dacă acei ionadabi nu vor găsi ocrotire la Domnul. Rahav a auzit de Dumnezeul lui Israel și a crezut în El și ea trebuie să fi realizat pe cine avea să lase în casa ei, atunci când a primit pe cei doi bărbați. Conversația sa ulterioară, purtată cu cei doi, arată că ea avea credință în Dumnezeu. La fel, în timp ce martorii lui Iehova spionează teritoriul „Creștinătății”, clasa Rahav, adică oamenii cu bunăvoință față de Dumnezeu, va discerne că martorii lui Iehova sunt servii Celui Prea Înalt, despre care au auzit și ei doresc să afle mai multe despre Dumnezeu și căile Sale și să aibă ocrotirea Lui; de aceea ei primesc cu ușurință pe mesagerii Domnului și fac tot ceea ce pot pentru ei.


CERCETÂND DUREREA LOR
37 Gărzile Ierihonului știau că izraeliții și-au întins tabăra chiar peste Iordan, vizavi de Ierihon și atunci când ei au văzut doi străini în cetate, îndreptându-se spre casa lui Rahav, au raportat chestiunea conducătorilor politici ai cetății; „s-a dat de știre împăratului din Ierihon și i-au spus: Iată că niște oameni dintre copiii lui Israel au venit aici, astă noapte, ca să cerceteze