Pagină:Drama-of-vindication-part-I-1939.djvu/14

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


46
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.


cei care se supun de bunăvoie domniei Lui drepte începute acum, vor fi binecuvântați cu pace durabilă, viață, libertate și fericire fără sfârșit”.

De aceea, noi aducem oamenilor de pe pământ mesajul lui Dumnezeu de vești bune, conținut în Biblie, Cuvântul Său al adevărului; noi le vestim mesajul Său al păcii și mântuirii veșnice, ca mărturie a faptului că Regele glorios, Mântuitorul omului, este prezent în mod invizibil și Și-a început domnia; lumea veche, de sub stăpânirea lui Satan, s-a sfârșit și va fi sfărâmată în curând în bucăți, spre a face loc Împărăției veșnice a dreptății stabilite acum, iar milioane de oameni care trăiesc acum pe pământ, dacă se vor supune legilor acelei Împărății drepte, vor continua să trăiască și nu vor muri niciodată. Noi chemăm toate națiunile pământului, neamurile și limbile, care iubesc dreptatea și urăsc nedreptatea, să recunoască și să aprecieze în mod liber că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat și că iubitul Său Fiu, Isus Christos, este Regele regilor și Domnul domnilor”.

Este consemnat la Apocalipsa 8:7, că primul sunet de trâmbiță a fost urmat de „grindină și foc amestecat cu sânge”, fiind „aruncat asupra pământului”. Aceste simboluri sunt folosite cu semnificații adânci. Grindina este un fenomen, „un semn și o minune” care slăvește pe Domnul și îi împlinește voința (Ps. 148:7,8; Ex. 9:29; Ezech. 38:21,22). Aceasta este rece, grea și nimicitoare pentru minciuni și mincinoși. Ea este păstrată pentru timpul de necaz și aceasta nimicește, în conformitate cu Isaia 28:2-17; Hagai 2:17; Iov 38:22,23. „Grindina” este cea care îi face pe oamenii neconsacrați să hulească; așa citim în Apocalipsa 16:21. „Focul” simbolizează mânia lui Dumnezeu, distrugerea și nimicirea dinaintea oștilor lui Dumnezeu, care execută judecățile Sale (Ps.50:3; 97:3; 79:5; Ioel 2:3; Luca 12:49). „Sângele” vărsat este simbolul morții, el murdărește și întinează pe cei ce se ating de el. Aceste simboluri în fraze figurative, descriu efectele „proclamației” asupra celor din organizația lui Satan.

Proclamația amintită mai sus, a acuzat națiunile pământului, care s-au pătat și murdărit cu sânge de om, vărsat pe nedrept, iar clerul ce în mod ipocrit se pretinde a fi reprezentantul lui Dumnezeu, este în mare măsură responsabil pentru aceasta. Rezoluția a acuzat clerul și aliații săi, că au recurs la minciună, fraudă și înșelătorie spre a rătăci și exploata poporul, precum și a prezenta pe Dumnezeu și
Împărăția Sa, într-o lumină falsă. Acestea au fost adevăruri tari și nimicitoare pentru minciuni. Presa a acordat spații largi rezoluției. Ziua de 31 Octombrie 1922, a marcat începutul distribuirii rezoluției în întreaga lume, precum și argumentele în sprijinul acesteia în multe limbi, mai mult de patruzeci și cinci de milioane de exemplare fiind puse în mâinile conducătorilor și oamenilor. Partea vizibilă a organizației lui Satan, a primit acest mesaj și efectul a fost descris de Domnul în simbolurile care urmează:

„O treime a pământului a fost arsă și o treime din copaci au fost arși și toată iarba verde a fost arsă” (Apoc. 8:7). Oamenii de pe pământ, pot fi împărțiți în mod potrivit în trei categorii: (1) agricultori; (2) meșteșugari, mecanici, marinari și alte categorii de muncitori și (3) bancheri, religioniști și politicieni, ultima categorie formând clasa conducătoare. Proclamația a fost o provocare pentru ultima categorie, pentru a-și aduce în față martorii și a-și dovedi poziția, sau să admită că sunt mincinoși, iar eșecul lor în această direcție, îi plasează într-o poziție lipsită de respect și dovedește faptul că sfaturile lor sunt fără valoare, de aceea ei trebuie să admită acest lucru.

„O treime din copaci a fost arsă”. Copacii reprezintă grupul egoist, înălțat și conducător al ființelor vii care își trag hrana de la oameni și își aruncă umbra asupra pământului. „Toată iarba verde a fost arsă”, Isaia 40:6,7 arată că „oamenii sunt ca iarba” și se veștejesc când spiritul lui Dumnezeu suflă peste ei. „Iarba verde”, ar reprezenta speranțele oamenilor, existente în schemele și planurile declarate ale clasei conducătoare. Acestea sunt „arse” și astăzi poporul nu-și mai pune speranța în strategiile oamenilor.

Cele patruzeci și cinci de milioane de exemplare ale acestui mesaj al adevărului, au fost un mijloc bun pentru a arăta oamenilor că ei nu pot aștepta nici o binecuvântare din partea organizației Diavolului, reprezentată pe pământ de către oameni egoiști. Pământul pârjolit, copacii și iarba uscată, constituie o priveliște dezolantă pentru organizația Diavolului de pe pământ și această imagine este descoperită oamenilor. Preoții și-au avertizat turmele să nu citească „Proclamația” de mai sus și literatura însoțitoare, dar avertismentul lor nu a fost băgat în seamă (vezi Turnul de Veghere, 1923, pagina 83).


SCRISORI


BINECUVÂNTĂRILE LUI IEHOVA AU FOST ABUNDENTE

Dragă frate Rutherford, Mulțumim Învățătorilor noștri pentru privilegiul pe care l-am avut în anul care a trecut, de a lucra neîntrerupt pe teren. Datorită harului Său, am pus în mâinile oamenilor 555 de cărți legate și 5.012 broșuri; deci, un total de 5.567. Am lucrat în Siria și Sanjak. În orașele Alexandretta, Laodicea și Antiohia, am găsit un spirit foarte deschis și am plasat literatură peste așteptările noastre. Binecuvântările Tatălui nostru iubit au fost abundente. Satan a făcut să fim arestați, însă după ce am pus o bună mărturie autorităților despre lucrarea noastră, am fost eliberați.

Un fost procuror și fiul său, un judecător, în timpul celor două vizite făcute, s-au aprovizionat cu toate cărțile în arabă pe care le aveam, precum și din cele pe care le aveam în limba franceză. De asemenea, directorul unui punct vamal a luat toate cărțile în limba franceză, iar un alt om de afaceri, a primit toate cărțile în limba arabă.
Am vizitat și doi episcopi arabi, la intrarea în locuința unuia l-am găsit citind cartea Guvernare. El ne-a primit în mod amabil și s-a aprovizionat cu încă alte trei cărți. Celălalt episcop ne-a primit de asemenea, politicos și a luat patru cărți legate și câteva broșuri. Aici, clerul ortodox nu este persecutor și nu a fanatizat oamenii. Unii oameni ne-au vizitat acasă spre a se aproviziona cu literatură și aceștia, întocmai ca și ceilalți, ne-au cerut să îi vizităm la casele lor.

Mulțumim Învățătorilor noștri pentru hrana de care s-au îngrijit pentru noi și pentru ionadabi, care ne dau curaj, credință, putere și imbold prin participarea la „lucrarea Sa ciudată”, până ce, orice urmă a organizației stricate a lui Satan va fi nimicită, iar Numelui Atotputernicului Dumnezeu i se va da lauda și onoarea care i se cuvine (Ps. 150). Fie ca Iehova să te binecuvânteze cu înțelepciune și putere spre a putea termina lucrarea încredințată ție, aceasta este rugăciunea noastră zilnică. Cu multă dragoste, frații tăi prin harul Său,

PETROS și CALLIOPE LAGAKOU, Siria.