Pagină:Răzunarea-asupra-filistenilor-Favorizarea-servului-său-Samson-partea-2-3-1936.djvu/7

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


SUSȚINEREA SERVULUI SĂU

Partea I.

„Dumnezeu a despicat crăpătura stâncii din Lehi, și a ieșit apă din ea. Samson a băut, duhul i s`a întremat, și s`a înviorat. De aceea s`a numit, izvorul acela En-Hacore (Izvorul celui ce strigă); el este și astăzi la Lehi”. - Judecători 15:19.


1 Iehova susține pe servul său care-i este credincios și devotat. toți oamenii sunt slabi în sine din pricina păcatului creditar; când însă un om devine un serv al lui Dumnezeu și după aceea continuă cu inimă curată să rămână devotat în mod credincios lui Dumnezeu, atunci poate fi sigur că în timpul critic va fi susținut. „Căci Domnul își întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a lui”. (2 Cronici 16:9) Aceasta este regula fixă și neschimbătoare a lui Iehova. Inima omului reprezintă motivul și devotamentul său. Dacă cineva este consacrat cu totul lui Dumnezeu și motivul său față de Dumnezeu este curat și drept, atunci în timpurile de necaz va avea de sigur parte de harul sprijinitor al lui Dumnezeu. Fiecare face greșeli și nimeni nu poate face de la sine însuși ceva perfect. Dacă cineva este conștient de slăbiciunea sa și-și aruncă apoi sarcina asupra Domnului apreciind pe deplin că tăria sa trebuie să vină de la Iehova, și prin mila lui Dumnezeu se decide să rămână credincios și să-și îndeplinească cu sârguință legământul, și dacă motivul care-l îndeamnă la aceasta este dezinteresare, atunci poate avea încredere în aceea că Dumnezeu îl va sprijini. „Aruncă-ți sarcina asupra Domnului, și el te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.” - Psalm 55:22
2 O inimă curată nu înseamnă numai că cineva are intențiuni bune; el nu-i permis să fie mânat la modul său de a lucra de o dorință după câștig egoist, ci de străduința de a face voința lui Dumnezeu. Atunci are o inimă curată și este scris: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8) Cineva este un serv al lui Iehova dacă-l servește și dacă face lucrul acesta în mod dezinteresat sau cu inimă curată. (Romani 6:16) Servii lui Dumnezeu au fost în general judecați în mod fals de cei mai mulți oameni, deoarece oamenii se uită la lucruri pe cari le poate vedea ochiul natural. Dumnezeu însă cunoaște inima sau motivul servilor săi, și el îi judecă drept. (Ioan 7:24) Comentatorii au făcut o critică asupra lui Samson și ei au făcut aceasta fără motiv sau îndreptățire. Critica lor însă n-a schimbat întru nimic lucrul.
3 Samson a fost un serv al lui Dumnezeu și nimeni nu este autorizat să judece pe servul său. „Cine ești tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.” (Romani 14:4) Așa a susținut Dumnezeu și pe Samson ca să îndeplinească voința sa, și după aceea a făcut să se scrie aprobarea sa cu privire la Samson. (Evrei 11:32) Aceasta dovedește că Samson a lucrat sub conducerea lui Dumnezeu și a reprezentat pe o clasă de servitori credincioși ai lui Dumnezeu cari voi fi pe pământ la sfârșitul lumii.
4 Înstrăinarea lui Samson de femeia s-a trebuie c-a fost cunoscută în general printre Filisteni, căci altfel Samson ar fi vizitat-o în chipul obișnuit. „După câtva timp, pe vremea seceratului grâului, Samson s-a dus să-și vadă nevasta, și i-a dus un