Pagină:Testing-the-spirits-in-the-world-crisis-1948.pdf/14

174

Turnul de Veghe

BROOKLYN, N.Y.

răului și de a transmuta chiar instrumentele și anexele CULTULUI DEMONIC într-o utilizare evanghelică și simțind, de asemenea, că aceste uzanțe proveneau inițial din revelații primitive și din instinctul naturii, deși fuseseră corupte; și că trebuie să inventeze ceea ce aveau nevoie, dacă nu foloseau ceea ce găseau; și că, în plus, posedau chiar arhetipurile ale căror umbre au încercat păgânismul; conducătorii Bisericii [Romano-Catolice] din cele mai vechi timpuri erau pregătiți, dacă s-ar ivi ocazia, să adopte, să imite sau să sancționeze riturile și obiceiurile existente ale populației, precum și filosofia clasei educate.”

La pagina 373 a Eseului său, Cardinalul Newman numește în mod specific unele dintre „instrumentele și anexe ale cultului demonic”, atunci când scrie următoarele: „Utilizarea templelor, și acestea dedicate unor anumiți sfinți și ornamentate ocazional cu ramuri de copaci; tămâie, lămpi și lumânări; ofrande votive la recuperarea după boală; apă sfințită; aziluri; zile și anotimpuri sfinte, utilizarea calendarelor, procesiuni, binecuvântări pe câmpuri; veșminte sacerdotale, tunsoare, inelul în căsătorie, întoarcerea spre Est, imagini la o dată ulterioară, poate cântarea ecleziastică și Kyrie Eleison, sunt toate de origine păgână și sfințite prin adoptarea lor în Biserica [Romano-Catolică].” Cardinalul Newman ar fi putut menționa, de asemenea, adoptarea doctrinei „trinității” și doctrina „nemuririi sufletului uman” și alte doctrine de origine păgână. Dar acest cleric învățat a spus suficiente, astfel încât nu există nicio îndoială din mărturia sa că ceremoniile practicate de sistemul religios romano-catolic își au originea în demonii înșelători; și că astfel de ceremonii și practici au fost duse la bun sfârșit de Roma păgână și adoptate de organizația religioasă romano-catolică. Cardinalul Newman încearcă să prezinte acest lucru ca fiind „dezvoltarea doctrinei Creștine”, dar în realitate el arată că este vorba despre coruperea mortală a doctrinei Creștine. Cu siguranță nu poate fi numită „religie pură” sau „religie curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu”. -- Iacov 1: 27; Douay Version.

Luați o altă publicație romano-catolică autorizată, cartea The Faith of Our Fathers de regretatul cardinal american James Gibbons, carte foarte populară în cercurile americane. În ea, cardinalul oferă o explicație a doctrinei romano-catolice a „purgatoriului”, iar apoi, pentru a-și susține încercarea de interpretare a Scripturilor, el spune: „Această interpretare nu este a mea. Este vocea unanimă a Părinților Creștinătății”. Rețineți că cardinalul nu spune că este vocea apostolilor lui Isus Cristos. Cardinalul acceptă interpretarea privată a așa-numiților „părinți ai Creștinătății” și, prin urmare, cardinalul lasă deoparte scrierea inspirată a apostolului Petru, și anume: „Înțelegând mai întâi aceasta, că nicio profeție din scriptură nu este făcută prin interpretare privată. Căci profeția n-a venit niciodată prin voia omului, ci oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit, inspirați de Spiritul Sfânt.” - 2 Petru 1: 20, 21, Douay Version.

Apostolul Petru nu a învățat nicio doctrină a „purgatoriului”, nici vreunul dintre apostolii săi. Întreaga Biblie, de la Geneza la Apocalipsa, contrazice categoric doctrina „purgatoriului”, așa cum este ea învățată de organizația romano-catolică și copiată din religia Budistă. Aceasta este o dovadă concludentă că o astfel de doctrină provine de la demonii a căror religie

Domnul Dumnezeu o condamnă în Cuvântul său. Această doctrină romano-catolică (dar nu creștină) a „purgatoriului” este, în esență, aceasta: „Omul posedă un suflet nemuritor; că în momentul dizolvării trupului la moarte, doar trupul moare, dar acest suflet trăiește pentru totdeauna; că sufletul rău suferă chinuri eterne în adâncurile iadului; că toate sufletele romano-catolice din purgatoriu, care este un loc despre care se presupune că este intermediar între rai și adâncurile iadului, petrec acolo o perioadă nedeterminată; și că în purgatoriu sufletul uman este conștient, dar total incapabil să se ajute singur, deși se poate ruga încă pentru persoanele vii de pe pământ; și că un astfel de suflet, nu prin propriile rugăciuni, ci prin rugăciunile și slujbele celor de pe pământ, poate fi mântuit în lungul proces al timpului.” -- Vezi The Faith of Our Fathers, capitolul 16.