Pagină:Drama-of-vindication-part-I-1939.djvu/4

36

TURNUL DE VEGHERE

BROOKLYN, N.Y.

Cristos, angajat în lucrarea de justificare a numelui lui Iehova și în care lucrare îi asociază cu el pe imitatorii săi credincioși de pe pământ. Moartea lui Moise și transferul autorității către Iosua ilustrează perioada de tranziție de la „lucrarea lui Ilie” a Domnului la „lucrarea lui Elisei” a bisericii sub îndrumarea Capului ei, Cristos Isus. Iosua fusese „ministrul lui Moise”, la fel cum, după aceea, Elisei a fost ministrul lui Ilie (Ex. 24:13). Înainte de moartea sa, Moise, la porunca lui Dumnezeu, l-a investit pe Iosua cu autoritate ca succesor al său pentru a conduce pe Israeliți în țara făgăduinței (Num. 27: 12 -23; Deut. 31:14). Tot așa și Ilie, ascultând de porunca lui Dumnezeu, l-a desemnat pe Elisei drept succesor al său (1 Împărați 19: 13-21). Numele Moise înseamnă „extras” sau „salvat”, așa cum a fost el salvat din apele Nilului, iar sugestia este de asemenea la Dumnezeu care „scoate un popor pentru numele său” în perioada cuprinsă între anii 1878 și 1918 d.Hr. Moartea lui Moise s-a datorat neascultării sale față de Dumnezeu (Num.20:7-12, 24). Aceasta a ilustrat moartea lucrării lui Ilie, care lucrare a luat sfârșit din cauza „buzei necurate” a clasei slujitorului lui Iehova pe pământ, care a fugit de frică, așa cum Ilie a fugit dinaintea Izabelei. (Isaia 6: 5, 7; 1 Împărați 19: 1-3) Ilustrația profetică și faptele fizice se potrivesc exact și, prin urmare, suntem siguri că avem înțelegerea corectă.

⁵ Moise a murit în ultima lună, adică în a douăsprezecea lună din cel de-al patruzecilea an, ultimul an de călătorie al poporului lui Israel prin pustie. Israel a jelit treizeci de zile de la moartea sa și, la sfârșitul acestei perioade, au rămas doar trei zile înainte ca tabăra lui Israel să treacă râul Iordan, ceea ce au făcut în ziua a zecea a lui Nisan sau a zecea zi din noul an, adică al patruzeci și unu-lea an de la plecarea lor din Egipt. (Deut. 34: 7, 8; Ios. 1:10, 11; 4:19). Perioada de doliu pentru Moise ilustrează bine perioada sau durata de timp în care lucrarea de mărturie a fost oprită prin actele inamicului în primăvara anului 1918 și când unii dintre martorii Domnului au fost închiși și „condamnați la moarte”. Această perioadă de timp este prezentată ca „o jumătate de oră de tăcere în cer”. (Apoc. 8: 1) Această perioadă sau pauză a fost prezentată în ilustrația profetică când, după ce Ilie a fost luat, Elisei s-a întors la Iordan și s-a așezat pe malurile sale de est chiar vizavi de Ierihon, în același loc în care Iosua traversase Iordanul cu secole înaintea sa. - 2 Împărați 2: 4-8, 11-15.

⁶ În împlinirea acestei imagini, evenimentele au început să se petreacă în anul 1918 d.Cr. Astfel, se pare că popurul de legământ de la sfârșitul lumii (1914) nu vor traversa Iordanul lor și nici nu au făcut acest lucru, înainte sau în timpul anului 1918. Moise, conducându-i pe israeliți, a ajuns la Moab pe partea de est a Iordanului la sfârșitul celor patruzeci de ani și a venit din partea opusă Ierihonului, iar Moise încă trăia. Așadar, poporul

de legământ al lui Iehova din timpul lucrării lui Ilie a supraviețuit până la sfârșitul anului 1918 d.Cr., când lucrarea lui Ilie s-a încheiat. Victoria lui Israel asupra lui Sihon Amoritul și asupra lui Og, regele Vasanului, au avut loc înainte de moartea lui Moise și, desigur, înainte de trecerea Iordanului; deci, în timp ce lucrarea lui Ilie era încă vie și activă, Mai Marele Moise, Domnul Isus Cristos, a câștigat victoria asupra lui Satan într-un „război în ceruri” și l-a aruncat pe Satan și pe îngerii lui pe pământ și aceasta s-a realizat între anii 1914 și 1918. (Apoc. 12: 1-9). Diavolul a încercat să-i împiedice pe israeliți să traverseze Iordanul, determinându-l pe Balaam cel necredincios să blesteme pe Israel și să întoarcă pe unii dintre israeliți către practica religioasă diabolică a Baal-peor. (Numeri, capitolele 22-25). Satan a făcut eforturi similare împotriva martorilor lui Iehova pentru a-i împiedica și pe ei să treacă Iordanul antitipic și să pornească împotriva Ierihonului modern, dar Satan a eșuat în aceasta.

⁷ La sfârșitul celor patruzeci de ani, după cum este scris, „s-a întâmplat că Domnul i-a vorbit lui Iosua”. Pe vremea aceea, Iehova le alesese israeliților un loc liniștit, care țară se afla pe ambele maluri ale râului Iordan, iar acea parte din estul Iordanului era deja ocupată de unele triburi. Spre deosebire de Avraam și de alți profeți credincioși ai lui Israel, care „căutau un oraș care să aibă temelii”, având credință în viitorul regat a lui Dumnezeu sub Mesia, israeliții erau acum siguri de locul ales pentru ei, iar pe teritoriul lor ales îi ilustrau pe credincioșii imitatori ai lui Cristos Isus care, în 1918, ajunseseră în țara regatului reprezentată de venirea lui Isus la templu. (Mal. 3: 1-3) Regele, Cristos Isus, a fost așezat pe tron în 1914, iar în 1918 a apărut la templu, iar călătoria israeliților antitipici spre regat se încheiase. Timpul împlinirii ilustrației profetice făcute aici este deci stabilit definitiv. Aceasta, totuși, noi nu am putut vedea, înțelege și aprecia decât după ce faptele au fost săvârșite și ne-au venit în minte care fapte se potrivesc exact cu profeția, arătând astfel împlinirea ei.

⁸ Numele inițial al lui Iosua fusese Hoshea sau Oshea. (Deut. 32:44, margine). Moise, ca reprezentant al Domnului Dumnezeu, i-a dat lui Iosua un nume nou, adică acesta de „Iosua”, care înseamnă „Iehova Salvatorul”. (Num. 13: 8, 16). Acest „nume nou” i-a fost dat lui Iosua în momentul în care Moise a trimis doisprezece spioni în Canaan. Schimbarea numelui arată că Iosua avea să preamărească și să celebreze numele lui Iehova Dumnezeu. Tot așa și poporul lui Iehova, imitatorii credincioși ai lui Isus Cristos, inițial cunoscuți uneori sub denumirea de „Studenți în Biblie”, au primit „noul nume”, de martori ai lui Iehova, și ei trebuie să preamărească numele lui Iehova Dumnezeu. (Apoc. 2: 17; Isa.62: 2; 65: 15). În