Pagină:Ehud-part-I-1940.djvu/9

Septembrie 15, 1940

TURNUL DE VEGHERE

281

deci un străin, folosindu-și puterea pentru a chinui și asupri poporul care era într-un legământ cu Iehova.

³⁶ Ruben, primul născut al lui Iacov a dat greș la fel și Efraim, fiul preferat a lui Iosif, și deci seminția lui Beniamin era candidată la onorurile regale ale Împărăției. (1 Cronici 5:1; Psalmul 78:9-11, 67, 68) În decursul timpului, Saul a fost numit rege și a dat și el greș, din cauză că a cedat domonismului sau religiei, și acest lucru a stricat aranjamentele pentru seminția lui Beniamin. În același fel, rămășița Israelului spiritual al lui Dumnezeu este candidată la Împărăție cu Isus Cristos, anti-tipicul David, și apoi, cei care sau dovedit în timp necredincioși și care au cedat religiei sau demonismului, au devenit și ei o parte a „servului rău” respins și au pierdut orice șansă pentru Împărăție. Astfel este accentuată regula divină conform căreia credința deplină pentru TEOCRAȚIE este esențială pentru eliberare și binecuvântări veșnice. Nimeni nu poate să primească aceste binecuvântări decât dacă se află în armonie deplină și unitate cu marele TEOCRAT și cu Regele Lui.

³⁷ Ehud, așa cum este menționat de Scriptură, era „stângaci”; „care folosea și mâna stângă și pe cea dreaptă” (Douay). A fi dreptaci și stângaci pare să fie un avantaj dat în special seminției lui Beneamin: „În tot poporul acesta, erau șapte sute de oameni aleși care nu se slujau de mâna dreaptă; toți aceștia, aruncând o piatră cu praștia, puteau să ochească un fir de păr, și nu dădeau greș.” (Judecători 20:16) „Erau arcași, aruncau pietre cu mâna dreaptă și cu mâna stângă, iar cu arcul trăgeau săgeți: erau din Beniamin, din numărul fraților lui Saul.” (1 Cronici 12:2) Acei tovarăsi erau buni țintași. Astfel avantajat, Ehud era echipat să facă față oricărui atac din orice parte și să surprindă dușmanul prin modul lui de atac. Acest lucru trebuie să fi fost important, altfel Domnul nu ar fi făcut să fie înregistrat.

³⁸ Trebuie să fie adevărat că Domnul i-a indrumat pe izraeliții credincioși să îl aleagă pe Ehud pentru acest serviciu special. Ei l-au ales ca reprezentant pentru a-i aduce „un dar lui Eglon, regele Moabului”. Acel lucru a fost făcut pentru a se folosi de vanitatea lui Eglon, cu scopul de a căpăta trecere înaintea dictatorului și a obține o audiență la el. Ehud nu a contribuit la dar și aceasta nu a reprezentat o dovadă de afecțiune sau iubire pentru rege. Era un mesaj, iar el era mesagerul. Darul i-a dat posibilitatea lui Ehud să se apropie de rege și astfel să-și execute planul bine stabilit. Scopul era justificarea numelui lui Iehova în interesul poporului Său de legământ, pentru ca izraeliții să poată fi scăpați de asuprirea unui rege străin, care era un dictator și un religios al Diavolului.

³⁹ Ehud a jucat rolul în dramă ce l-a ilustrat pe Christos Isus și care i-a inclus pe membrii ,,corpului lui Christos" de pe pământ, de la venirea Domnului Isus la templu și adunarea la El a celor unși, care devin membrii ai ,,corpului Său". În împlinirea acestei părți a dramei, rămășița poporului lui Dumnezeu a devenit conștienta treptat cu privire la necesitatea unei acțiuni energice. În anul 1922 rămășița a început să acționeze în unitate și armonie. La acel timp, rămășița care compunea clasa ,,servului credincios și înțelept" era în templu. Alții aveau să fie aduși acolo, aceștia fiind ilustrați de Rut și Estera, care în anti-tip au devenit mai târziu o parte din rămășiță. În 1922 clasa Rut și Estera era în sclavia religioasă și era asuprită și deținuta de către Babilon, adică de ,,creștinătate", ca prizonieră. A fost voința expresă a lui Iehova ca acești, care erau reprezentați de Rut și Estera, sa fie eliberați; și cu acest scop Cristosul, din care făceau parte membrii rămășiței celor unși, a primit însărcinarea de la Iehova Dumnezeu, pe care trebuie să o îndeplinească sub conducerea lui Christos Isus, Capul: „să deschizi ochii orbilor, să scoți din temniță pe cei legați, și din prinsoare pe cei ce locuiesc în întunerec”. (Isaia 42:7) Rămășița unsă de atunci trebuia să îndeplinească însărcinarea de la Domnul, așa cum a fost scrisă: „să spui prinșilor de război:„Ieșiți!” și celor ce sunt în întunerec:„Arătați-vă”. Ei vor paște pe drumuri și vor găsi locuri de pășune pe toate coastele”. -Isaia 49:9.

⁴⁰ Pe lângă cei ilustrați de Rut și Estera, mai era atunci și o ,,mare mulțime" de oameni, adică un grup făra număr stabilit definitiv, care au inima bună pentru Dumnezeu, doresc să cunoască și să facă voința Lui și care trebuie să fie adunați. Aceștia erau ținuți prizonieri de către religioși. Ei strigau la Domnul, rugându-l să-i ajute și să-i elibereze de măsurile asupritoare folosite în organizațiile religioase. Ei erau ,,străini între porți". (Exodul 20:10). Ei trebuie să aibă șansa să scape. Domnul a pregătit calea.

⁴¹ A fost o clasă reținută și asuprită de izraeliți care l-a ales pe Ehud să meargă la regele Eglon. O persoană, ca instrument al lui Dumnezeu, trebuia sa preia acest serviciu cu îndrăzneală. Ehud a acceptat misiunea de bunăvoie. Fără îndoială că Iehova l-a ridicat pe Ehud și a creat condiții pentru ca să fie posibil și necesar să meargă. Acest lucru ar însemna că Ehud, la realizarea acestei misiuni, a fost îndrumat de Iehova și că, urmând instrucțiunile de la Domnul, cu siguranță urma să aibă succes în misiunea lui.