Pagină:Drama-of-vindication-part-I-1939.djvu/4

36

TURNUL DE VEGHERE

BROOKLYN, N.Y.

angajat în lucrarea de justificare a Numelui lui Iehova, lucrare în care El se asociază cu urmașii Săi credincioși de pe pământ. Moartea lui Moise și transferul autorității asupra lui Iosua, ilustrează perioada de tranziție de la „lucrarea Ilie“ a Domnului, la „lucrarea Elisei” a Bisericii, sub conducerea Capului ei, Isus Christos. Iosua a fost slujitorul lui Moise, așa după cum Elisei a fost slujitorul lui Ilie (Exodul 24:13). Înainte de moartea sa, Moise, la porunca lui Dumnezeu, l-a investit pe Iosua cu autoritate, în calitate de succesor al său, spre a conduce pe izraeliți în țara promisă (Numeri 27:12-23; Deut. 31:14). În mod asemănător, Ilie, în ascultare de porunca lui Dumnezeu, l-a numit pe Elisei ca succesor al său (1Regi 19:13-21). Numele Moise înseamnă „scos” sau „salvat”, așa după cum el a fost salvat din apele Nilului, sugerând de asemenea cum Dumnezeu „a scos afară un popor pentru Numele Său” în timpul perioadei de la 1878 până la 1918. Moartea lui Moise s-a datorat neascultării sale față de Dumnezeu (Numeri 20:7-12,24). Aceasta a ilustrat moartea „lucrării Ilie”, lucrare care s-a sfârșit din cauza „necurăției buzelor” clasei servului lui Iehova de pe pământ și care a fugit din cauza fricii, precum Ilie a fugit dinaintea Izabelei (Isaia 6:5,7; 1Regi 19:1-3). Tabloul profetic și faptele fizice se potrivesc exact și de aceea noi suntem siguri că avem înțelegerea corectă.

⁵ Moise a murit în ultima lună, cu alte cuvinte, în luna a douăsprezecea a anului patruzeci și totodată ultimul an din călătoria izraeliților prin pustie. Israelul l-a plâns timp de treizeci de zile și la sfârșitul acestora, au mai rămas doar trei zile în care oastea lui Israel trebuia să treacă râul Iordan, lucru pe care l-a și făcut în a zecea zi a lunii Nisan sau a zecea zi a noului an, acesta fiind al patruzeci și unu-lea după ieșirea lor din Egipt (Deut. 34:7,8; Ios. 1:10,11; 4:19). Perioada de jale pentru moartea lui Moise, simbolizează în mod potrivit perioada sau durata de timp în care lucrarea de mărturie a fost oprită de acțiunile dușmanului în primăvara anului 1918, când unii dintre martorii Domnului au fost întemnițați și numiți ,,morți”. Acea perioadă de timp, este descrisă ca ,,o tăcere de o jumătate de ceas în cer” (Apoc. 8:1). Această perioadă sau pauză, a fost arătată în tablourile profetice când, după răpirea lui Ilie, Elisei s-a întors la râul Iordan și a stat pe malul estic al Iordanului, chiar vizavi de Ierihon, în același loc unde Iosua a trecut Iordanul cu secole în urmă (2Regi 2:4-8, 11-15).

⁶ În împlinirea tabloului profetic, evenimentele au început să aibă loc în anul 1918. Astfel, se pare că poporul de legământ al lui Dumnezeu la sfârșitul lumii (1914), nu va trece Iordanul din timpul lor, nici nu vor face aceasta înainte sau în timpul anului 1918. Moise, conducând pe izraeliți, a ajuns în câmpiile Moabului, pe partea estică a Iordanului; la sfârșitul celor patruzeci de ani, a stat vizavi de Ierihon, iar Moise încă trăia. Astfel,

poporul de legământ al lui Iehova din timpul „lucrării Ilie”, a supraviețuit până la sfârșitul anului 1918, când „lucrarea Ilie” a ajuns la un sfârșit. Victoria Israelului asupra lui Sihon, Amoritul și asupra lui Og, regele Basanului, a fost realizată înainte de moartea lui Moise și desigur, înainte de trecerea Iordanului; astfel, în timp ce „lucrarea Ilie” a fost încă vie și activă, Mai Marele Moise, Domnul Isus Christos, a câștigat victoria asupra lui Satan în „războiul din cer” și l-a aruncat pe Satan, împreună cu îngerii săi pe pământ, iar acest lucru s-a realizat între anii 1914 și 1918 (Apoc. 12:1-9). Diavolul a încercat să-i împiedice pe izraeliți să treacă Iordanul, făcându-l pe necredinciosul Balam să blesteme pe Israel, întorcând pe câțiva izraeliți la practicarea religiei diavolești a lui Baal-Peor (Numeri, capitolele 22-25). Satan a făcut eforturi asemănătoare împotriva martorilor lui Iehova pentru a împiedica trecerea Iordanului anti-tipic și înaintarea lor împotriva Ierihonului zilelor noastre, însă el a eșuat în această încercare.

⁷ Spre sfârșitul celor patruzeci de ani, după cum este scris, „s-a întâmplat că Domnul a vorbit lui Iosua”. La acel timp, pentru izraeliți a fost stabilit de către Iehova un loc anume, o țară care se situa pe ambele maluri ale râului Iordan, partea estică a Iordanului fiind deja ocupată de câteva seminții. Spre deosebire de Avraam și alți profeți credincioși ai lui Israel, care „priveau spre o cetate care are temelii tari”, având credință în Împărăția viitoare a lui Dumnezeu sub Mesia, izraeliții erau acum siguri de țara lor și de țara lăsată drept moștenire și ei i-au simbolizat pe urmașii credincioși ai lui Isus Christos care, în anul 1918, au ajuns în Țara Împărăției, reprezentată de venirea lui Isus la Templu (Mal. 3:1-3). Regele Isus Christos a fost întronat în anul 1914, iar în anul 1918 a venit la Templu și călătoria izraeliților antitipici spre Împărăție a luat sfârșit. Timpul împlinirii tabloului profetic făcut aici, este fixat definitiv. Totuși, lucrul acesta noi nu l-am putut vedea, înțelege și aprecia, până când faptele nu au fost împlinite și amintite, fapte care se potrivesc exact cu profeția și arată astfel împlinirea ei.

⁸ Numele original al lui Iosua, era „Hosea” sau „Osea” (Deut. 32:44; margin.). Moise, ca reprezentant al Domnului Dumnezeu, a dat lui Iosua un nume nou - „Iosua”, care înseamnă „Iehova este Mântuitor” (Num. 13:8-16). Acel „nume nou”, a fost dat lui Iosua în timpul în care Moise a trimis cele douăsprezece iscoade în Canaan. Schimbarea numelui arată că Iosua va preamări și celebra Numele lui Iehova Dumnezeu. În mod asemănător, poporul lui Iehova, urmașii credincioși ai lui Isus Christos, inițial cunoscuți de-a lungul timpului ca „Studenții Bibliei”, au primit „numele nou” de „martorii lui Iehova” și ei trebuie să preamărească Numele lui Iehova Dumnezeu (Apoc. 2:17; Is. 62:2; 65:15).