Pagină:Noahs-day-1941.pdf/11

INTELEGAND PROFETIA

Întrebați despre acest lucru un așa-zis cleric „ortodox” și el va răspunde în acest sens: „Când survine moartea, sufletul, care este nemuritor, pleacă și se întoarce la Dumnezeu, iar trupul este pus în mormânt. Când se sună trâmbița învierii, sufletul este adus înapoi și același trup pe care acel suflet l-a posedat cândva va fi înviat, iar sufletul și trupul vor fi din nou uniți. Desigur, această teorie este atât de complet în dezacord cu Scripturile, încât aproape că nu merită să fie luată în considerare; dar mulți au crezut această teorie indiferent de cât de nerezonabilă și nescripturală este.

Discutând despre învierea morților din morminte, apostolul inspirat Pavel a spus, printre altele: „Dar Dumnezeu îi dă un corp, după cum a vrea el, și fiecărei semințe îi dă propriul ei corp.” (1 Cor. 15:38) Apoi adaugă, la versetul 44: „Este semănat corp firesc; este ridicat un corp spiritual. Există un corp natural și există un corp spiritual.” Se ridică imediat întrebarea: Ce a vrut să spună apostolul prin cuvântul „aceasta”?

Conform definiției scripturale a „sufletului”, a cărui creație este descrisă în Geneza 2:7, niciun suflet nu poate exista fără corp. Corpul de carne al omului a fost făcut mai întâi din elementele pământului, apoi a fost suflat în el suflarea vieții; și prin această unire a apărut o creatură în mișcare, conștientă sau „suflet”. Acel suflet, ca toate celelalte suflete umane, a constat dintr-o voință, o minte, o inimă și un organism trupesc. Un suflet nu ar putea exista fără corp mai mult decât ar putea să existe fără suflarea vieții. Acest lucru fiind adevărat, atunci când un om moare, sufletul este cel care moare; deci nu există suflet la care un corp ar putea fi înviat. Când sufletul sau creatura este înviată, acel suflet sau creatură trebuie să fie alcătuit din voință, minte, inimă și corp, cu suflarea vieții determinând organele corpului să funcționeze; și de aceea nu ar putea exista nicio ocazie să spunem că sufletul sau creatura este adusă și i se dă un trup. Prin Scripturile inspirate știm cu certitudine că morții sunt morți, inconștienți și complet în afara existenței până la momentul stabilit al lui Dumnezeu pentru a-i trezi prin înviere. Vorbim despre moarte ca fiind „somn” datorită scopului lui Dumnezeu de a-i trezi morții care sunt în morminte.

Primul care a înviat din morți a fost Isus Cristos. „Și el este capul trupului, al bisericii: care este începutul, întâiul născut din morți, ca să aibă în toate lucrurile întâietatea”. (Col. 1:18) „Cristosul” este compus din Iisus Capul și biserica, care este „trupul Lui” și fiind compus în final din 144.000 de membri. (Vezi Revelația 7: 4-8 și 14: 1-3.) Nu este neobișnuit ca Scripturile să se refere la Cristos în mod colectiv sau ca unul. În rugăciunea sa din noaptea dinainte de a fi pironit de lemn, Isus s-a rugat în numele discipolilor săi care fuseseră credincioși și, de asemenea, în numele celorlalți care vor intra într-o relație prețioasă cu el la fel de prețioasă. Rugăciunea sa, așa cum este consemnată în Ioan, capitolul 17, a fost ca toți aceștia să poată deveni una. (Vers. 21) Faptul că acest gând era în mintea apostolului Pavel este dovedit clar de cuvintele sale când se referă la toți creștinii unși ca „un singur corp”, adică la Cristos. ---Vezi 1 Corinteni 10:17; Efeseni 4: 4, 25.

Luând întregul capitol cincisprezece din prima sa scrisoare către Corinteni împreună, care este întrebarea primordială pentru a fi rezolvată? Acesta este: A înviat Cristos din morți? Satan, acționând prin reprezentanții săi vizibili de pe

pământ, a încercat să distrugă toate dovezile referitoare la învierea lui Isus Cristos. Preoții evrei și alți clerici au mituit martorii pentru a minți cu privire la învierea lui. Desigur, Satan folosea toate mijloacele posibile pentru a distruge credința oamenilor în învierea lui Cristos. (Vezi Matei 26: 63-65; 28: 11-15.) O examinare a întregului capitol (1 Corinteni 15) dezvăluie aceste puncte cardinale, adică: (1) Că învierea lui Cristos este întrebarea primordială în discuție. (2) Că această înviere include membri trupului lui Cristos cu Capul lor și că toți constituie una. Și (3) că „acesta” menționat în versetul 44 și în alte locuri din același capitol nu înseamnă suflet, noua creatură, ego, caracter, entitate sau identitate și nu are nicio referire la un individ, ci că „acesta” înseamnă Cristos, unsul lui Dumnezeu, „Cristos” însemnând „uns”.