Pagină:Memorial-1938.djvu/3

TURNUL DE VEGHE

ȘI VESTITORUL PREZENȚEI LUI CRISTOS

Vol. LIX

1 MARTIE, 1938

Nr.5

COMEMORARE

„Cristos, paştele nostru este sacrificat pentru noi: prin urmare să ținem sărbătoarea.” – 1Corinteni 5:7, 8.

¹ IEHOVA a făcut multe tablouri profetice anunţând scopul Său. Partea mai importantă a scopului Său exprimat ne putem aştepta să o găsim scoasă în evidenţă în tablourile profetice; şi chiar aşa este. Numele lui Iehova, aşezat la loc de cinste în inima creaturilor Sale, justificat şi preamărit mai presus de orice, este de cea mai mare importanţă. Prin răzvrătirea lui Lucifer - devenit Diavol - şi prin provocarea nelegiuită pe care acesta I-a aruncat-o în faţă lui Iehova, că El nu putea pune oameni pe pământ care vor rămâne adevăraţi şi credincioşi lui Dumnezeu, numele Celui Prea Înalt a fost pus în discuţie, ocărât şi defăimat foarte mult. Chestiunea supremaţiei astfel pusă în discuţie trebuie să fie soluţionată într-un mod corect. Iehova Şi-a declarat scopul de a ridica o sămânţă care, la timpul stabilit, va distruge pe cel rău şi organizaţia acestuia, justificând numele Său mare. În acest scop, El a spus Diavolului: „Pentru acest motiv am [permis] să rămâi.” (Exodul 9:16, Leeser) Astfel, este arătat că sunt două lucruri pe care Dumnezeu Şi-a propus să le facă: (1) numele Său să fie proclamat pe întregul pământ, şi (2) să-Şi arate apoi puterea supremă împotriva duşmanului.

² În pregătirea pentru justificarea numelui Său, Iehova l-a mutat pe Avraam din ţara sa natală şi l-a dus în ţara Canaanului. Acolo, Dumnezeu a făcut cu Avraam un legământ necondiţionat, care conţine această promisiune: „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. (Geneza 12:3; 15:18) Apoi, Dumnezeu i-a dat lui Avraam legământul circumciziei, care prevedea că `fiecare copil de parte bărbătească dintre voi să fie circumcis`. (Geneza 17:9-12) După aceea, Dumnezeu a făcut ca Avraam şi soţia lui, Sara, să aibă un fiu, pe care l-a numit Isaac. Când Isaac a crescut, Avraam, la porunca lui Dumnezeu, l-a oferit pe Isaac drept o jertfă vie. Toate acestea au avut loc în vederea justificării numelui lui Iehova. În acest tablou, Avraam reprezenta pe Dumnezeu însuşi, Sara reprezenta organizaţia lui Iehova, Isaac era o ilustraţie a lui Isus Cristos, Sămânţa, iar legământul circumciziei a arătat că toţi cei care devin o parte a seminţei trebuie să aibă o circumcizie a inimii, însemnând să fie devotaţi necondiţionat şi complet lui Iehova Dumnezeu şi regatului Său. - Deuteronomul 10:16; Filipeni 3:3; Coloseni 2:11.

³ Mai târziu, Dumnezeu a făcut ca descendenţii lui Avraam să locuiască în Egipt, bastionul pământesc principal al Diavolului

ţară care a ilustrat organizaţia Diavolului care domneşte peste întregul pământ. În Egipt, urmaşii lui Avraam au fost ţinuţi în robie şi au fost asupriţi în mod crud de Satan şi de agenţii săi, iar numele lui Iehova a fost foarte mult batjocorit şi defăimat. Apoi, Iehova a făcut un tablou mult mai viu, prin trimiterea lui Moise în Egipt, unde să răscumpere pe poporul Său şi să facă un nume pentru Iehova: „Este oare pe pământ un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Şi facă un nume şi ca să facă pentru el, pentru ţara Ta, minuni şi semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri şi pe dumnezeii lor?” - 2Samuel 7:23.

⁴ Lui Moise s-a descoperit Cel Prea Înalt pentru prima dată sub numele său IEHOVA, însemnând scopul Său cu creaturile Sale. El a făcut cunoscut prin Moise că El, Iehova, este din veşnicie în veşnicie, nu ca unul care a fost sau va fi, ci ca „EU SUNT … Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este numele Meu pentru toate generaţiile”. (Exodul 3:14, 15; 6:3) În Egipt, Iehova a continuat realizarea tabloului, care accentua importanţa eliberării poporului Său ales, justificarea numelui Său mare, precum şi mijloacele prin care El va realiza acest scop. Iehova i-a poruncit lui Moise să se pregătească pentru Paşte, care trebuia ţinut într-o zi anume, adică a paisprezecea zi a lunii Nisan, iar importanţa acestei luni a fost subliniată prin faptul că a fost făcută începutul anului. Prin ceea ce avea să urmeze consumării Paştelui, Dumnezeu avea să demonstreze supremaţia Lui asupra Diavolului şi asupra tuturor îngerilor acestuia. În a zecea zi a primei luni, fiecare casă trebuia să ia un miel fără cusur şi să-l păstreze până în ziua a paisprezecea a lunii, iar atunci mielul trebuia să fie înjunghiat, sângele lui stropit pe uşorii [părţile laterale ale tocului uşii] casei, carnea friptă şi mâncată în casă, împreună cu pâine nedospită. Celor care vor asculta în mod credincios de această poruncă a lui Iehova Dumnezeu, aveau să le fie ocrotiţi şi cruţaţi întâii născuţi, în timp ce întâii născuţi ai celorlalţi aveau să fie nimiciţi. În fiecare casă unde sângele nu se vedea stropit, după cum a fost poruncit, întâiul născut trebuia să moară. Şi au murit.