Pagină:The-convention-1931.djvu/13: Diferență între versiuni

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
(Neverificat: Pagină nouă: {{raw:data:ai|3|15 Semptembrie, 1931|{{raw:data:s|18|TURNUL DE VEGHE}}|285}} {{raw:data:c |{{raw:data:p|c|)
 
Corp-mesaj (pentru a fi introdus):Corp-mesaj (pentru a fi introdus):
Linia 2: Linia 2:
  
 
{{raw:data:c
 
{{raw:data:c
|{{raw:data:p|c|
+
|{{raw:data:p|c|{{raw:data:p|c|{{raw:data:ta|c|{{raw:data:s|DECLARAŢIE}}}}}}}}
 +
{{raw:data:p|nq|Noi, ca grup de martori ai lui Iehova, declarăm că prin harul său am ajuns să cunoaștem că el, Iehova, este Dumnezeu, Cel Preaînalt, și să recunoaștem că este prezent pe pământ cu scopul de a stabili aici Regatul sa; că Hristos Iisus este Martorul Credincios și Adevărat trimis de Iehova Dumnezeu ca și căpetenie de oști care să îndeplinească porunca sa; că el conduce oștirea lui Iehova, pe cea văzută și pe cea nevăzută, în care avem și noi rolul nostru; că scopul acestei campanii a Regatului este de a obține recunoașterea numelui lui Iehova și de a oferi o oportunitate pentru a ne dovedi integritatea, umplând astfel de bucurie inima lui Iehova, prin care el să poată oferi ”răspuns celui care îl batjocorește”.}}
 +
{{raw:data:p|nq|Mai mult, suntem recunoscători pentru bucatele de la masa Domnului, pe care El le oferă cu atâta milostivire. Acceptăm cu inima deschisă și adoptăm cu bucurie rezoluțiile prezentate la adunarea din Columbus și luăm cu absolută smerenie și recunoștință noul nume, de MARTORI AI LUI IEHOVA. Suntem hotărâți în inimile noastre să ne urmăm Regele în lucrarea sa până la deznodământul cel triumfător și dorim să fim cunoscuți printre cei înscriși ca fiind în totalitate de partea lui Iehova.}}
 +
{{raw:data:p|nq|Ne exprimăm în mod deosebit aprecierea față de broșura ”Regatul”, față de care Domnul și-a manifestat binecuvântarea în cele trei zile pe care le-am avut aici la această adunare. De asemenea, ne exprimăm aprecierea față de Domnul pentru Recunoaștere, pe care ne și închipuim cum o citim cu bucurie și cum o împărțim semenilor noștri. A fost într-adevăr o surpriză fericită și recunoaștem importanța titlului său și a mesajului pe care aceasta îl cuprinde. Suntem la fel de recunoscători și pentru lucrarea pe care a făcut-o The Messenger. Toate aceste dispoziții pline de iubire ne-au înviorat în aceste vremuri pentru ca lucrarea să poată fi înfăptuită. Dorim să vă asigurăm, frate Rutherford, de toată dragostea și cooperarea noastră sinceră și de întregul sprijin în poziția pe care ați luat-o și în care avem privilegiul de a colabora în calitate de martori ai lui Iehova.}}
 +
                        {{raw:data:m|100|0|0|0|ADUNAREA EXTINSĂ}}
 +
                            {{raw:data:m|70|0|0|0|De la Washington, D. C.,}}
 +
              {{raw:data:m|150|0|0|0|2 august 1931.}}
 +
}}

Versiunea de la data 13 mai 2021 16:08

Această pagină nu a fost verificată


15 Semptembrie, 1931
TURNUL DE VEGHE
285


DECLARAŢIE
Noi, ca grup de martori ai lui Iehova, declarăm că prin harul său am ajuns să cunoaștem că el, Iehova, este Dumnezeu, Cel Preaînalt, și să recunoaștem că este prezent pe pământ cu scopul de a stabili aici Regatul sa; că Hristos Iisus este Martorul Credincios și Adevărat trimis de Iehova Dumnezeu ca și căpetenie de oști care să îndeplinească porunca sa; că el conduce oștirea lui Iehova, pe cea văzută și pe cea nevăzută, în care avem și noi rolul nostru; că scopul acestei campanii a Regatului este de a obține recunoașterea numelui lui Iehova și de a oferi o oportunitate pentru a ne dovedi integritatea, umplând astfel de bucurie inima lui Iehova, prin care el să poată oferi ”răspuns celui care îl batjocorește”.
Mai mult, suntem recunoscători pentru bucatele de la masa Domnului, pe care El le oferă cu atâta milostivire. Acceptăm cu inima deschisă și adoptăm cu bucurie rezoluțiile prezentate la adunarea din Columbus și luăm cu absolută smerenie și recunoștință noul nume, de MARTORI AI LUI IEHOVA. Suntem hotărâți în inimile noastre să ne urmăm Regele în lucrarea sa până la deznodământul cel triumfător și dorim să fim cunoscuți printre cei înscriși ca fiind în totalitate de partea lui Iehova.
Ne exprimăm în mod deosebit aprecierea față de broșura ”Regatul”, față de care Domnul și-a manifestat binecuvântarea în cele trei zile pe care le-am avut aici la această adunare. De asemenea, ne exprimăm aprecierea față de Domnul pentru Recunoaștere, pe care ne și închipuim cum o citim cu bucurie și cum o împărțim semenilor noștri. A fost într-adevăr o surpriză fericită și recunoaștem importanța titlului său și a mesajului pe care aceasta îl cuprinde. Suntem la fel de recunoscători și pentru lucrarea pe care a făcut-o The Messenger. Toate aceste dispoziții pline de iubire ne-au înviorat în aceste vremuri pentru ca lucrarea să poată fi înfăptuită. Dorim să vă asigurăm, frate Rutherford, de toată dragostea și cooperarea noastră sinceră și de întregul sprijin în poziția pe care ați luat-o și în care avem privilegiul de a colabora în calitate de martori ai lui Iehova.
ADUNAREA EXTINSĂ
De la Washington, D. C.,
2 august 1931.
{{{2}}}