Pagină:Stapanirile-cele-mai-inalte.djvu/3

LUMINA

BIBLIEI

Viena

1 Mai 1930

No.5

Stăpânirile cele mai înalte

„Orice suflet fie supus înaltelor stăpâniri. Căci nu este stăpânire decât dela Dumnezeu, iar care sunt de Dumnezeu, sunt rânduite.“ - Romani 13:1.

Partea I.

        ¹ IEHOVA Dumnezeu pentru aceia a dat cuvântul său poporului său, ca acela să le servească spre mustrare îndrumare, învățătură, ajutor și mângâiere, ca să fie înzestrați de acea cunoștință, care îi face capabili să facă ceea ce este bun și potrivit. (Romani 15:4; 2 Timotei 3:16, 17) Această regulă, care nu se schimbă, trebuie s-o avem înaintea ochilor noștri atunci, când examinăm vreun loc spiritual. Aceasta înseamnă, că cei unși trebuie să arate totdeauna supunere față de legea lui Dumnezeu. Orice regulă sau lege, care pretinde de la copiii lui Dumnezeu urmarea altei cărări, este nepotrivită. Unșii Domnului trebuie să procedeze potrivit; și în toate cazurile numai cuvântul lui Dumnezeu poate să le arate calea potrivită.

        ² Îndrumarea cuprinsă în Romani 13 a fost aplicată în mod greșit mult timp. Aplicarea ei greșită a servit baza învățăturii false, că regii și domnitorii de pe pământ ar avea drept lăsat de Dumnezeu ca să domnească asupra popoarelor și să-i apese. Îndrumarea aceasta a apostolului de fapt a fost dată bisericii și nu omenirii în general. Pentru că, dacă s-ar fi dat pentru cei dinafara de biserică, atunci ar rezulta, că Dumnezeu a judecat popoarele în zilele timpului păgânilor (națiunilor), până când alte scripturi dovedesc, că Dumnezeu pentru această judecată a rânduit un alt timp. - Fapte 17:31.

        ³ Miezul explicării apostolului este acela, că îndeamnă pe membrele bisericii alese, ca să se supună întotdeauna lui Dumnezeu, și că pornirea adevărată a supunerii lor trebuie să fie iubirea lor față de Dumnezeu și bucuria lor în îndeplinirea voinței lui. Explicarea apostolului Pavel cuprinde și aceea, că trebuie să arate supunere și față de legile țărilor, dacă acele sunt în armonie cu cele ale lui Dumnezeu; nu pentru că sunt promulgate de parlamentul (casa țării) națiunii respective, ci pentru că se unesc cu legile lui Dumnezeu și astfel sunt legi bune. Dacă legile unei națiuni nu sunt împotriva legilor lui Dumnezeu, atunci trebuie urmate legile națiunii, ca nu cumva copilul lui Dumnezeu să facă ceva piedică nejustă, afară de aceea și pentru cunoștința (convingerea) sa. Din explicările apostolului va ieși la iveală chestia cetățeniei, adică, se va stabili, că creatura cărei stăpâniri trebuie să-i dea ascultare.

        ⁴ Puterea lui Iehova este peste toate. De la dânsul se pogoară orice stăpânire dreaptă. El este creatorul cerului și al pământului. (Isaia 42:5; Ieremia 10:12) Puterea lui este nemărginită, și declarația, că Dumnezeu este Cel Atotputernic este adevărată fără nici o discuție. (Geneza 17:1-3; 35:11) El este Cel prea Înalt și înaintea lui nu mai este nimeni. (Psalmii 91:1; Efeseni 4:10) Apostolul argumentează astfel: „Nu este stăpânire, numai de la Dumnezeu; și care stăpâniri sunt, acele sunt rânduite (supuse) de Dumnezeu”. Cu alte cuvinte: orice putere (stăpânire) ce se folosește în mod legal, a fost dată de Iehova creaturilor cari exercită puterea. Din aceasta rezultă, că nici persoane singuratice și nici mai multe creaturi nu pot aduce și executa pe drept astfel de legi și reguli de conduită, care sunt împotriva legilor lui Dumnezeu. Cuvintele apostolului: „Orice suflet fie supus înaltelor stăpâniri”, în timpul prezent se referă la biserică, iar mai târziu la aceia, cari vor veni în armonie cu Dumnezeu.

{{paragraf|întrebarea=5|paragraful=5|conținut=Multe explicări s-au scris deja despre capitolul 13 de la Romani, ca să arate, că „stăpânirile care sunt” de fapt nu sunt altele decât națiunile sau domniile acestei lumi, și că această putere au primit-o de la Dumnezeu. Din aceasta putem vedea imediat, că prin aceasta s-a pus baza crezului că „regii sunt din grația lui Dumnezeu”, deoarece doresc să dovedească, că puterea ce posedă și ce exercită o națiune, este rânduită de Dumnezeu, și pentru aceasta copilul lui Dumnezeu trebuie să dea ascultare acelei stăpâniri. Domnitorii națiunilor, care se susțin a fi creștini, susțin de multe veacuri, că Dumnezeu le-a dat dreptul, ca să domnească. Această învățătură au folosit-o în scopul, ca oamenii să le dea onoare și să se închine înaintea lor. Urmând această presupunere, să vedem unde vom ajunge dacă tragem concluzii logice