{{raw:data:c | {{raw:data:p|nq|Nu a putut oare Dumnezeu să facă pe om astfel încât să nu păcătuiască, și astfel să-l fi împiedicat de la atâta suferință? Desigur, Dumnezeu, fiind Atotputernic, ar fi putut face o creatură și s-o numească om și să-l facă în așa fel ca să-i fi fost imposibil să păcătuiască. Faptul că nu a făcut așa este de la sine o dovadă că a avut un motiv bun și suficient pentru a nu face așa. Raportul este că Dumnezeu a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa. Aceasta înseamnă că omul a fost înzestrat cu înțelepciune, dreptate, dragoste și putere. A fost plănuit ca omul să se folosească de aceste facultăți; altfel Dumnezeu nu l-ar fi înzestrat cu acestea. Dumnezeu a creat pe om cu trup, minte, voință și afecțiuni; și El a dorit ca omul să folosească toate facultățile cu care a fost înzestrat. Pentru a-și folosi voința însemna că omul trebuia să hotărască să facă sau să nu facă ceea ce-i era prezentat. Omul a fost informat că a asculta de Dumnezeu este bine, că a-L neasculta este păcat și aduce moarte. Din moment ce omul a fost înzestrat cu putere de voință, rezultă așadar, că Adam a trebuit să aleagă să facă bine sau rău, și să suporte consecințele. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi creat astfel încât să nu poată alege răul, ci ar fi fost obligat să facă binele, atunci el ar fi fost pur și simplu o mașină, fără nici o libertate de acțiune inteligentă. {{raw:data:p|nq|Dumnezeu l-a creat pe om perfect și l-a creat pentru buna plăcere a Sa. (Apoc. 4:11), Dumnezeu nu găsește plăcere în lucrurile rele. (Ps. 5:4). Totodată, Dumnezeu nu obligă nici o creatură să facă binele. Scopul Său este ca fericirea și viața să fie rezultatul pentru cei ce fac binele, și suferința și moartea pentru cei ce fac răul. Dacă Dumnezeu ar fi făcut pe om astfel încât să nu poată comită răul, aceasta ar fi fost echivalent cu a a-l obliga să facă binele. Ascultarea forțată nu aduce fericire adevărată Creatorului sau creaturii. {{raw:data:p|nq|Dumnezeu este dragoste, și prin urmare, este expresia perfectă a altruismului. El dorește ca făpturile Sale inteligente să-L iubească și să-L servească datorită iubirii pentru El. Un astfel de rezultat nu ar fi posibil dacă serviciu nu este voluntar. Omul trebuie să fie ca Dumnezeu pentru ca să fie fericit, ceea ce înseamnă că trebuie să fie altruist. Atunci de ce a pedepsit Dumnezeu neascultarea, dacă El este altruist? Pentru că Dumnezeu este bun; și tot ce I se opune este rău; și cel ce refuză să asculte de Dumnezeu se aliază cu nelegiuirea, care aduce nefericire atât lui, cât și Creatorului. Dragostea, sau altruismul, înseamnă a căuta bunăstarea altora, și dacă Dumnezeu ar fi refuzat să pedepsească neascultarea aceasta ar fi fost în detrimentul și spre binele omului.
| {{raw:data:p|nq|care nu ascultă. Creatura care iubește pe Creatorul și care-L iubește în mod suprem va asculta de El. Din acest motiv regula Lui este anunțată de Isus, Fiul Său preaiubit, astfel: {{raw:data:p|nq|„Cine are poruncile Mele și le respectă, acela Mă iubește, iar cel care Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu; și Eu îl voi iubi și Mă voi arăta clar lui. Isus i-a răspuns și i-a zis: Dacă cineva Mă iubește, va respecta cuvântul Meu și Tatăl meu îl va iubi, și noi vom veni la el și ne vom face locuința cu el. Cine nu Mă iubește nu respectă cuvintele Mele. Cuvântul pe care îl auziți nu este al Meu, ci este al Tatălui, care m-a trimis.” - Ioan 14:21, 23, 24. {{raw:data:p|nq|Din același motiv este scris: „Dragostea este împlinirea legii”. (Rom. 13:10). Aceasta înseamnă că cel care este condus de altruism în devotamentul său față de Dumnezeu, și care ascultă din acest motiv, îndeplinește orice cerință a legii lui Dumnezeu. Dacă Adam ar fi manifestat dragoste față de Dumnezeu, L-ar fi ascultat. Adam a fost egoist și a dorit să se servească pe sine. Soția lui a fost o parte din el, și din motive egoiste el a vrut să fie cu ea; prin urmare, nu a ascultat pe Dumnezeu. {{raw:data:p|nq|Iehova nu a făcut niciodată ceva contrar iubirii, și nici nu va face așa ceva. El a dat această poruncă Israeliților: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu toată puterea ta”. (Deut. 6:5). Unii poate că pun următoarea întrebare: Nu a fost oare aceasta o regulă care obliga pe israeliți să-L iubească, și nu a fost influențată aceasta de egoism din partea lui Iehova? Nu! Israeliții erau atunci imperfecți. Dumnezeu a fost singurul lor Prieten adevărat. Ascultarea de poruncile Lui a însemnat viață pentru ei. Ei au putut asculta numai dacă iubeau pe Iehova; prin urmare, Iehova a dat porunca, nu din cauza egoismului din partea Sa, și pentru binele și bunăstarea israeliților. Aceasta anunță regula de neschimbat a lui Iehova că cel care vrea să se bucure de viață și fericire trebuie să iubească pe Domnul Iehova cu toată inima, mintea, sufletul și ființa sa.
