Pagină:Earths-destiny-after-this-worlds-end-1949.pdf/7

De la Ro JW United
Versiunea din 19 mai 2023 16:20, autor: Administrator (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


15 Ianuarie, 1949
TURNUL DE VEGHE
23


vor fi cumpărate terenuri în țara aceasta, despre care spuneți: „Este pustiită, fără oameni sau fiare; este dată în mâna caldeenilor”.” (Ier. 32:43; şi 33:10-13). Şi prin Ezechiel Iehova a profeţit desolaților „munţi ai lui Israel”: „Voi înmulţi în mijlocul vostru oamenii şi animalele; şi ei vor creşte şi vor fi roditori; și voi face să fiţi locuiţi aşa cum eraţi odinioară, … şi veţi şti că Eu sunt Iehova.” – Ezec. 36:8-11, Am. Stan. Ver.
20 Da, ţara lui Iuda a fost depopulată timp de şaptezeci de ani, dar aceasta nu tipifică un glob depopulat, haotic şi fără formă, în decursul miei de ani în care Satan Diavolul va fi legat. Nu; ci că pustiirea completă care a venit peste anticul Iuda, pentru necredincioşia iudeilor, a ilustrat în mod profetic distrugerea completă care urmează să vină curând peste corespondenta ei modernă, organizaţia creştinătăţii. Deoarece mărturiseşte că este creştină, dar este pătrunsă de păgânism şi aduce ocară pe numele sfânt al lui Dumnezeu, creştinătatea va fi nimicită la sfârşitul acestei lumi. Ea nu va mai fi restaurată niciodată, deoarece adevăraţii creştini, care sunt membrii ai

„trupului lui Cristos”, vor intra în moştenirea lor cerească pentru a domni împreună cu El o mie de ani. Astfel, adevărata bază pentru a numi oricare parte a globului nostru „creştinătate” va fi fost îndepărtată pentru totdeauna. Sfârşitul acestei lumi va avea ca rezultat nu doar distrugerea aşa-numitei „creştinătăţi”, ci de asemenea, şi a întregului pământ simbolic, organizaţia văzută a Diavolului a societăţii umane. Totuşi, aceasta nu va avea ca rezultat o planetă complet depopulată.
21 Când a prezis sfârşitul acestei lumi, Isus a zis: „Dar precum au fost zilele lui Noe, tot aşa va fi şi venirea Fiului omului.”. Potopul a dus în distrugere pe toţi cei care n-au cunoscut ziua şi ceasul venirii acestuia şi n-au intrat în arcă; dar a luat acesta pe Noe şi familia lui care au intrat în arcă? Nu! (Mat. 24:37-39). La fel, sfârşitul acestei lumi va lua spre distrugere creştinătatea şi restul omenirii nelegiuite, dar cei care acum iau poziţie în susţinerea suveranităţii universale a lui Iehova şi a regatului său prin Cristos Isus au promisiunea supravieţuirii sfârşitului acestei lumi, aşa cum Noe şi familia lui au trăit prin Potopul global. Destinul glorios al pământului va începe abia după sfârşitul acestei lumi!




ACTIVITĂŢI ALE SUPUŞILOR DOMNIEI DE O MIE DE ANI


1 Când Noe şi familia sa au ieşit din corabie în următorul an după precipitațiile de 40 de zile, repopularea pământului uscat a început, în ascultare de porunca lui Dumnezeu. Citim: „Și Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fii săi, şi le-a zis: Creşteţi, înmulţiţi-vă şi reumpleți pământul” (Gen. 9:1,7). Asemenea fiilor şi nurorilor lui Noe, o mulţime fără număr de persoane cu bunăvoinţă, consacrate lui Iehova Dumnezeu prin Cristos, vor supravieţui sfârşitului acestei lumi. Noi nu trebuie să credem că mariajul şi naşterea de copii vor înceta imediat, ci supravieţuitorii se vor bucura de acelaşi privilegiu al căsătoriei şi al creşterii de copii, aşa cum au făcut fiii şi nurorile lui Noe. Exprimarea din partea lui Dumnezeu a unui mandat de a se înmulţi către familia lui Noe, ilustrează fără îndoială că El va emite un mandat asemănător supravieţuitorilor cu bunăvoinţă ai sfârşitului acestei lumi. „Noul pământ” va începe atunci, și de la începutul acestuia creșterea populației pământului va merge înainte, în obediență de mandatul divin de a se înmulți. „Cerurile noi” vor turna atunci binecuvântări.
2 Prin urmare, este clar că legarea şi aruncarea în abis pentru o mie de ani a lui Satan Diavolul, ca să-l împiedice să mai înşele naţiunile, n-ar putea însemna din punct de vedere scriptural reducerea globului nostru terestru la o masă haotică şi fără formă şi limitarea lui Satan la acest pământ aars şi nepopulat, cu nimeni pe el pe

care să-l înşele. Aşa cum am arătat în numărul nostru din 1 Octombrie 1948, abisul înseamnă o stare de izolare pentru el şi demonii lui, în care vor fi total inactivi, o stare a existenţei întrerupte. Aşa cum Scripturile spun că Isus a mers în abis când a murit şi a fost înmormântat, tot la fel când Satan şi demonii lui sunt puşi în abisul pecetluit, aceasta înseamnă lipsă de viaţă pentru ei. – Rom. 10:7, Am. Stan.Ver.; Cath. Confrat.
3 Aceşti supravieţuitori cu bunăvoinţă ai sfârşitului lumii devin primii supuşi ai Regelui milenar. Începându-şi domnia peste ei, Isus Cristos îşi începe domnia de o mie de ani peste pământul curăţit. El va domni din cer, aşa cum Satan, „prinţul acestei lumi” a domnit peste această lume rea prezentă până când el şi demonii lui au fost aruncaţi din cer jos pe acest pământ (Rev. 12:9-13). Membrii credincioşi ai „trupului lui Cristos” vor domni împreună cu El din cer, care este tronul lui Dumnezeu; și referitor la aceasta Revelația 20:4-6 zice: „Şi am văzut tronuri şi ei au stat pe ele, şi judecata le-a fost dată lor; şi am văzut sufletele celor cărora li se tăiase capul pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe frunte şi pe mână; și ei au trăit şi au domnit împreună cu Cristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au trăit până când cei o mie de ani