Această pagină nu a fost verificată
Septembrie 15, 1940
TURNUL DE VEGHERE
281
deci un străin, folosindu-și puterea pentru a chinui și asupri poporul care era într-un legământ cu Iehova.
36 Ruben, primul născut al lui Iacov a dat greș la fel și Efraim, fiul preferat a lui Iosif, și deci seminția lui Beniamin era candidată la onorurile regale ale Împărăției. (1 Cronici 5:1; Psalmul 78:9-11, 67, 68) În decursul timpului, Saul a fost numit rege și a dat și el greș, din cauză că a cedat domonismului sau religiei, și acest lucru a stricat aranjamentele pentru seminția lui Beniamin. În același fel, rămășița Israelului spiritual al lui Dumnezeu este candidată la Împărăție cu Isus Cristos, anti-tipicul David, și apoi, cei care sau dovedit în timp necredincioși și care au cedat religiei sau demonismului, au devenit și ei o parte a „servului rău” respins și au pierdut orice șansă pentru Împărăție. Astfel este accentuată regula divină conform căreia credința deplină pentru TEOCRAȚIE este esențială pentru eliberare și binecuvântări veșnice. Nimeni nu poate să primească aceste binecuvântări decât dacă se află în armonie deplină și unitate cu marele TEOCRAT și cu Regele Lui.
37 Ehud, așa cum este menționat de Scriptură, era ,,stângaci"; ,,care folosea și mâna stângă și pe cea dreaptă"(Douay). A fi dreptaci și stângaci pare să fie un avantaj dat în special seminției lui Beneamin: ,,În tot poporul acesta, erau șapte sute de oameni aleși care nu se slujau de mâna dreaptă; toți aceștia, aruncând o piatră cu praștia, puteau să ochească un fir de păr, și nu dădeau greș." (Judecători 20:16) ,,Erau arcași, aruncau pietre cu mâna dreaptă și cu mâna stângă, iar cu arcul trăgeau săgeți: erau din Beniamin, din numărul fraților lui Saul." (1 Cronici 12:2) Acei tovarăsi erau buni țintași. Astfel avantajat, Ehud era echipat să facă față oricărui atac din orice parte și să surprindă dușmanul prin modul lui de atac. Acest lucru trebuie să fi fost important, altfel Domnul nu ar fi făcut să fie înregistrat.
38 Trebuie să fie adevărat că Domnul i-a indrumat pe izraeliții credincioși să îl aleagă pe Ehud pentru acst serviciu special. Ei l-au ales ca reprezentant pentru a-i aduce ,,un dar lui Eglon, regele Moabului". Acel lucru a fost făcut pentru a se folosi de vanitatea lui Eglon, cu scopul de a căpăta trecere înaintea dictatorului și a obține o audiență la el. Ehud nu a contribuit la dar și aceasta nu a reprezentat o dovadă de afecțiune sau iubire pentru rege. Era un mesaj, iar el era mesagerul. Darul i-a dat posibilitatea lui Ehud să se apropie de rege și astfel să-și execute planul bine stabilit. Scopul era justificarea numelui lui Iehova în interesul poporului Său de legământ, pentru ca izraeliții să poată fi scăpați de asuprirea unui rege străin, care era un dictator și un religios al Diavolului.