Pagină:Drama-of-vindication-part-V-1939.djvu/7

acest lucru și să riposteze, ci trebuiau să păstreze liniștea în totalitate, cu excepția sunării din trâmbițe. Oamenii din Ierihon aveau să considere ciudată această acțiunea israeliților, care doar înconjurau cetatea și îi deranjau cu sunetul trâmbițelor lor. Fără îndoială că sunetul le-a șocat susceptibilitățile religioase și i-a făcut să-și muște limba, precum și să tremure de frică. În mod similar, religioșii, Ierihoniții antitipici, au fost șocați deseori în susceptibilitățile lor religioase de mesajul regatului proclamat prin aparatele audio și, în același timp, s-au înfricoșat din cauza mesajului proclamat. Acțiunea martorilor lui Iehova li s-a părut religioșilor ca fiind foarte ciudată. Însă marșul preoților și suflarea trâmbițelor ar fi o muzică bună pentru Rahav și ar fi un semnal pentru ea pentru ca să-și adune rudele în casa ei de pe zid și ca să atârne „sfoara stacojie” peste zid. Nu putea ști cu exactitate când avea să fie mântuită; dar ea s-a bazat pe promisiunea făcută de iscoade, că va veni și ziua mântuirii, iar ea trebuie să își îndeplinească partea ei din aranjament. Tot așa și Jonadabii, reprezentați de Rahav, trebuie să își îndeplinească partea, încrezându-se întru totul în Domnul. - Ios. 2:18-21.