Această pagină nu a fost verificată
1 Aprilie, 1939
TURNUL DE VEGHE
103
acest lucru și să nu riposteze, ci trebuiau să păstreze liniștea în totalitate, cu excepția sunării din trâmbițe. Oamenii din Ierihon aveau să considere ciudată această acțiune a israeliților, care doar înconjurau cetatea și îi deranjau cu sunetul trâmbițelor lor. Fără îndoială că sunetul le-a șocat susceptibilitățile religioase și i-a făcut să-și muște limba, precum și să tremure de frică. În mod similar, religioșii, Ierihoniții antitipici, au fost șocați deseori în susceptibilitățile lor religioase de mesajul regatului proclamat prin aparatele audio și, în același timp, s-au înfricoșat din cauza mesajului proclamat. Acțiunea martorilor lui Iehova li s-a părut religioșilor ca fiind foarte ciudată. Însă marșul preoților și suflarea trâmbițelor a fost o muzică bună pentru Rahav și a fost un semnal pentru ea ca să-și adune rudele în casa ei de pe zid și ca să atârne „sfoara stacojie” peste zid. Ea nu putea ști cu exactitate când avea să fie salvată; dar ea s-a bazat pe promisiunea făcută de spioni, că ziua salvării va veni, iar ea trebuia să își îndeplinească partea ei din aranjament. Tot așa și Ionadabii, pe care i-a ilustrat Rahav, trebuie să își îndeplinească partea, încrezându-se în totalitate în Domnul. - Ios. 2:18-21.
21 Celor care mărșăluiau li se interzisese să vorbească cu oricine se afla pe zidurile Ierihonului și, prin urmare, chiar dacă știau ce înseamnă toate acestea, nu puteau spune; și, bineînțeles, ei nu știau ce urma să se întâmple. Știau că sunt sub comanda lui Iosua și că trebuie să se încreadă în Domnul și să fie ascultători. Prea multă vorbă are deseori rezultate dezastruoase; iar instrucțiunile date de Iosua dovedesc acest fapt. Această parte a ilustrației prevestește, de asemenea, ceva ce trebuie făcut de poporul lui Dumnezeu la timpul stabilit. Detaliile minuțioase pentru îndeplinirea instrucțiunilor sunt date de Domnul poporului său de legământ. Așadar, în împlinirea acestei părți a ilustrației, Domnul a determinat pe poporul Său de legământ să îndeplinească ceea ce ilustrația a însemnat în realitatea, chiar dacă ei nu știau la acel timp.
22 Acum, referitor la acea parte a împlinirii ce implica păstrarea tăcerii. În legătură cu perioada de campanie desemnată ca „Pregătire” (noiembrie 1933), a fost introdusă o nouă metodă de predică printre oameni. Mărturia care avea să fie utilizată a fost tipărită pe un cartonaș și fiecare vestitor avea un astfel de cartonaș, iar fiecare persoană care a fost abordată pentru a i se transmite mesajul a primit acel cartonaș pentru a citi ea însăși, iar vestitorul a vorbit foarte puțin sau deloc. Domnul a binecuvântat această metodă, care a fost folosită de atunci. S-a ajuns la din ce în ce mai puțină mărturie verbală; ceea ce economisește mult timp și energie, iar rezultatul
este mult mai bun. Acum, cartonașele și aparatele audio sunt cele care vorbesc.
23 Deplasarea metodică și în tăcere a oamenilor în jurul cetății în fiecare zi trebuie menținută până când va veni momentul ca ei să strige și, așa cum le-a spus Iosua, „atunci veți striga”. Marșul zilnic s-a dovedit a fi o operațiune „ciudată” pentru oamenii din Ierihon. După câteva ture, religioșii plini de sine din spatele zidurilor concluzionau că o astfel de procedură a acelor israeliți nu ar putea realiza nimic împotriva cetății fortificate și, fără îndoială, aveau să concluzioneze și să spună și altora: „Acum suntem în pace și siguranță”. La fel, în ultimii ani, martorii credincioși ai lui Iehova au mers în rândul „creștinătății” sunând din trâmbițele antitipice, iar clerul și alți religioși au ajuns la concluzia că martorii lui Iehova nu pot obține rezultate reale; iar când vor spune, așa cum prevestesc Scripturile: „Pace și siguranță”, „atunci va veni asupra lor distrugerea bruscă” și nu vor găsi nicio cale de scăpare. (1 Tes. 5: 3; Ier. 25: 35) Și astfel, atunci când „lucrarea stranie” este finalizată și Domnul va fi dat poruncă, atunci oamenii vor striga.
