Această pagină nu a fost verificată
190
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.
Desigur, Haman nu putea duce la bun sfârșit un plan atât de ambițios de crimă fără aprobare și cooperare oficială și nici nu-și putea dezvălui propriul motiv meschin și personal pentru această acțiune malițioasă. Fiind un păgân superstițios, el a căutat mai întâi cooperarea zeilor săi, aruncând sorți înaintea lui pentru a determina momentul cel mai potrivit pentru punerea în aplicare a conspirației sale criminale. Apoi el a apărut în fața regelui cu această poveste:
„Există un anume popor împrăștiat printre popoare, în toate provinciile regatului tale, și legile lui sunt diferite de cele ale oricărui alt popor; el nici nu respectă legile regelui; de aceea nu este potrivit să-i lași în pace. Dacă este plăcut regelui, să se poruncească distrugerea lor; și voi plăti zece mii de talanți [18.000.000 de dolari, la 1.800 de dolari talentul]... în vistieria regelui.” Ce gest patriotic și altruist la scară largă! Fără să bănuiască, regele Xerses a acceptat gestul exact așa cum părea a fi la prima vedere și, prin urmare, l-a autorizat pe Haman să procedeze împotriva evreilor „așa cum ți se pare bine”. — Estera 3: 7-11, An Amer. Trans.
Scrisori dictate de Haman și purtând sigiliul regelui au fost trimise apoi în a 13-a zi a lunii întâi (Nisan) tuturor provinciilor, în limbile lor respective, „ca să fie nimiciți, uciși și distruși toți evreii, tineri și bătrâni, prunci și femei, într-o singură zi, chiar în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea... și să fie luată prada lor”. Apoi regele și Haman s-au așezat să bea vin și să se felicite reciproc pentru această perspectivă. — Estera 3: 12-15, An Amer. Trans.
Nu după mult timp, Haman a primit o invitație de a participa la un banchet regal pe care regina Estera îl pregătise pentru el și pentru rege, după care „Haman a ieșit în ziua aceea bucuros și cu inima binevoitoare. Dar când Haman l-a văzut pe Mardoheu la poarta regelui care nici nu s-a ridicat, nici nu s-a mișcat dinaintea lui, Haman s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu”. Întorcându-se acasă, le-a povestit soției și prietenilor săi „gloria bogățiilor sale și mulțimea copiilor săi și fiecare moment în care regele îl promovase și cum îl înălțase deasupra prinților și slujitorilor regelui... „Chiar și regina Estera... n-a îngăduit nimănui afară de mine să intre cu regele la banchetul pe care ea l-a pregătit și mâine sunt invitat de ea să vin împreună cu regele. Totuși, toate acestea nu mă mulțumesc atâta timp cât îl văd pe iudeul Mardoheu stând la poarta regelui.”” (Estera 5: 5-13, An Amer. Trans.) Da, Haman era un om mare după propria sa apreciere; dar cât de puțin bănuia de ce îl invitase regina!
Soția și prietenii lui Haman l-au instigat sugerându-i să ridice o spânzurătoare înaltă de șaptezeci și cinci de picioare și apoi să-l spânzure pe Mardoheu. Acest lucru s-a potrivit exact vanității și răutății sale, așa că a construit-o imediat și apoi s-a grăbit la rege pentru a primi permisiunea de a-l spânzura pe Mardoheu. Dar regele avea alte planuri pentru Mardoheu. Într-o noapte nedormită, a avut ocazia să afle că acel slujitor de încredere descoperise un complot împotriva vieții sale și că nu fusese răsplătit pentru asta. Văzându-l pe marele său vizir Haman stând în curtea exterioară, regele l-a invitat să intre și apoi i-a pus întrebarea: „Ce se va face omului pe care regele dorește să-l onoreze?” Desigur, încrezutul Haman s-a gândit: „Pe cine ar putea regele să-l onoreze mai mult decât pe mine și, prin urmare, cum aș vrea eu să fiu onorat? Hm! Ah!”
Frecându-și mâinile, figurativ, de bucurie la această perspectivă, și-a exprimat sentimentele: „Pentru bărbatul pe care regele vrea să-l onoreze, să i se aducă haine regale pe care le-a purtat regele [nimic altceva decât cele mai bune pentru Haman!] și un cal pe care l-a călărit regele [niciun cal obișnuit nu ar fi potrivit!], pe capul căruia să fie pusă o coroană regală. [Cât de mult i-ar fi plăcut lui Haman să fie el însuși rege!]. Hainele și calul să fie duse la unul dintre cei mai nobili prinți ai regelui [niciun simplu lacheu sau portar nu ar fi potrivit!] și să-l îmbrace pe omul pe care regele vrea să-l onoreze și să-l facă să călărească prin piața deschisă a cetății și să strige înaintea lui: «Așa se va face omului pe care regele vrea să-l cinstească!»” Haman se vedea deja călărind pe străzile capitalei și abia aștepta ca regele să-i spună că el era omul care trebuia să fie astfel onorat. Imaginați-vă, așadar, decăderea spiritului său arogant când regele îi poruncește, în calitate de „unul dintre cei mai nobili prinți”, să aducă această onoare semnificantă celui mai mare dușman al său, chiar lui Mardoheu! Cel pentru care construise deja o spânzurătoare, de fapt, venise la rege chiar în acel moment cu scopul de a obține permisiunea de a-l spânzura pe Mardoheu. — Estera 5: 14; 6: 1-11, An Amer. Trans.
Dacă Haman ar fi știut ce îl așteaptă, s-ar fi putut scuti de această umilință, dar, neavând nicio idee despre asta, nu i-a mai rămas nimic de făcut decât să se supună poruncii regelui. Întorcându-se acasă, abătut și îndurerat, a primit foarte puțină mângâiere de la cei care îl influențaseră să construiască spânzurătoarea cu doar câteva ore înainte. Acum, ei spuneau: „Dacă Mardoheu... este de neam iudeu,... vei cădea cu siguranță înaintea lui.” Și în timp ce vorbeau ei încă, a sosit mesagerul regelui să-l ducă în grabă pe Haman la banchetul pe care regina Estera îl pregătise pentru el și rege. — Estera 6: 12-14, An Amer. Trans.
Imaginați-vă decorul: regele Xerxes, puternicul conducător mondial, al cărui capriciu era legea; regina Estera, cea mai frumoasă femeie din tot imperiul, îmbrăcată în cele mai frumoase haine ale ei; și Haman, cel lingușitor, vanitos, mândru și cu o inimă plină de răutate – toți bucurându-se de un banchet somptuos, unde vinul curgea din belșug. Regele îi cere din nou reginei sale petiția ei. Observați expresia de pe fața lui Haman când, cu uimire, o aude pe regină discutând despre planul său de a-i distruge pe evrei și află că ea este evreică; vezi cum pălește de frică și vinovăție în timp ce regele, cuprins de furie, întreabă: „Cine este el și unde este cel care îndrăznește în inima lui să facă asta?” și când Estera, arătând spre Haman, răspunde: „Un adversar și un dușman, acest rău Haman.” — Estera 7: 3-6, An Amer. Trans.
Îngrozit, Haman o imploră pe Estera să-i scape viața și se prăbușește pe canapeaua ei în timp ce face acest lucru. Regele, care ieșise în grădină înfuriat, la întoarcere îl vede pe Haman pe canapea cu Estera. El întreabă: „O va necinsti oare pe regină în prezența mea, în casă?” La aceasta, slujitorii săi îi acoperi fața lui Haman (așa cum era obiceiul cu criminalii condamnați). Fiind informat despre spânzurătoarea înaltă de 75 de picioare pe care Haman o construise pentru Mardoheu, regele a poruncit ca Haman să fie spânzurat pe ea. „Așa că l-au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise pentru Mardoheu. Atunci mânia regelui s-a potolit.” - Estera 7:7-10, An Amer. Trans.
Mândria l-a condus pe Haman la căderea și distrugerea sa, și una rușinoasă, pe deasupra. Și nu numai la propriul său sfârșit, ci printr-un decret ulterior, contrar decretului pe care îl orchestrase, și la căderea și distrugerea a
