Această pagină nu a fost verificată
ÎNCERCAREA DE A CATOLICIZA CREȘTINISMUL
Distincția cu privire la locul unde a fost folosit pentru prima dată numele „creștin” nu revine orașului păgân Roma, ci orașului sirian Antiohia. Discipolul Luca, tovarășul apostolului Pavel, scrie, în Faptele Apostolilor 11:2 6: „Și ucenicii au fost numiți creștini mai întâi în Antiohia.” Aceasta se întâmpla în jurul anului 41 d.Cr. Clerul romano-catolic susține că apostolul Petru a scris prima sa epistolă în jurul anului 48 d.Cr.; dar există motive să credem că a scris-o între anii 61 și 65 d.Cr. În această scrisoare către frații săi din provinciile Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, el indică faptul că numele „creștin”, pe care îl folosește în 1 Petru 4: 16, era nepopular și că numele se răspândise din Antiohia în toate acele provincii și, de asemenea, în Babilon, în Mesopotamia, de unde Petru a scris această primă epistolă. De la „Creștin” a venit numele „Creștinătate”.
Sistemul religios romano-catolic este unul care îl desemnează pe Petru drept primul său papă și își desemnează credințele și practicile drept „religia creștină”. Acest sistem religios se autointitulează „catolic”, iar istoria eforturilor sale religioase arată că acesta a încercat să catolicizeze adevăratul creștinism, astfel încât ceea ce este creștinismul în realitate este acum înțeles greșit. Oricare ar fi fost adevăratul creștinism pe care l-au avut liderii religioși ai romano-catolicismului, este evident, chiar și conform mărturisirii clericilor lor, că acești lideri timpurii au căzut în fața religiei demonice, fiind ei înșiși înșelați și, de asemenea, ca lideri, înșelându-i pe mulți alții, astfel încât astăzi sute de milioane de oameni sunt înșelați. Ceea ce se spune aici în acest articol nu are scopul de a ridiculiza romano-catolicii sinceri de astăzi. Este pentru ca oamenii sinceri din organizația romano-catolică poată vedea și aprecia poziția periculoasă în care au fost puși de către clericii sau liderii lor în aceste zile, când Sfintele Scripturi arată că spiritele demonice se îndreaptă spre regii sau conducătorii întregului pământ pentru a-i aduna pe ei și pe supușii lor în războiul universal al Armaghedonului. (Apocalipsa 16: 14-16) Cei care practică în ignoranță religia demonică sunt expuși pericolului de a fi conduși de acești demoni spre distrugerea lor în războiul final al Armaghedonului.
Domnul Dumnezeu poruncește în mod specific ca cei care îi slujesc în mod acceptabil să-I slujească în spirit și adevăr și să evite orice fel de închinare la demoni sau religie demonică. Biblia folosită în principal de romano-catolicii care citesc limba engleză este așa-numita „Douay Version” și din această versiune sunt citate următoarele versete din Scriptură, pentru a arăta că liderii romano-catolici nu au niciun motiv să fie ignoranți cu privire la poruncile lui Dumnezeu referitoare la demonism. În Cele Zece Porunci, Domnul Dumnezeu spune astfel: „Să nu ai dumnezei străini înaintea mea. Să nu-ți faci niciun lucru cioplit, nici vreo asemănare a vreunui lucru care este sus în ceruri sau jos pe pământ, nici a vreunui lucru care este în apele de sub pământ. Să nu te închini și să nu le slujești: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, puternic, gelos, care pedepsește nelegiuirea părinților în copii până la a treia și a patra generație a celor ce mă urăsc și care arăt îndurare până la mii față de cei ce mă iubesc și păzesc poruncile mele.” (Exodul 20: 3-6, conform Douay version) Dacă nu păzim această poruncă, nu-l iubim pe Domnul Dumnezeu, Tatăl Salvatorului nostru Isus Cristos.
Pe lângă porunca precedentă, rețineți și următorul citat din Catholic Version acceptată: „Nu vă îndreptați
după vrăjitori [cei care au spirite familiare; practicanți ai religiei demonice] și nu cereți nimic ghicitorilor, ca să nu vă pângăriți de ei: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Lev. 19: 31) „Sufletul care se va îndrepta după magicieni și ghicitori și va comite fornicație cu ei, îmi voi întoarce fața împotriva acelui suflet și-l voi distruge din mijlocul poporului său.” (Lev. 20: 6) „Bărbatul sau femeia, în care este un spirit prezicător sau de ghicire, să fie uciși cu pietre; sângele lor să fie asupra lor.” „(Lev. 20:27) „Să nu se găsească printre voi nimeni care să-și sacrifice fiul sau fiica, trecându-i prin foc: nimeni care să consulte ghicitori, să observe vise și semne prevestitoare; să nu fie nici un vrăjitor, nici să facă farmec, nici cineva care să consulte spiritele mediumuri [sau spiritele oracolelor], nici prezicători de noroc, nici cineva care să caute adevărul de la morți. Căci Domnul detestă toate aceste lucruri și din cauza acestor abominatii el îi va distruge la venirea ta.” (Deuteronom 18: 10-12) Domnul Dumnezeu nu și-a schimbat atitudinea față de toate aceste lucruri ale cultului demonilor, ci în continuare se opune și le condamnă. În niciuna dintre scrierile sale inspirate de către apostolii și discipolii creștini El nu a spus că acei închinători la demoni posedă arhetipuri, prototipuri sau reprezentări rudimentare ale marilor adevăruri spirituale și că, prin urmare, putem adopta emblemele, ritualurile și ceremoniile lor demonice și le putem combina cu Creștinismul.
CONDAMNAT DE PROPRIA GURĂ
Cu toate acestea, sistemul religios romano-catolic a făcut chiar aceste lucruri, așa cum recunosc propriile lor autorități. Luați, de exemplu, celebrul Cardinal John Newman, care este cunoscut pe scară largă mai ales pentru cântecul său religios „Lead, Kindly Light”. John Newman a părăsit organizația religioasă Anglicană și a devenit romano-catolic, iar în anul 1879, Papa Leon al XIII-lea l-a numit cardinal. Aceasta s-a întâmplat după ce respectivul Newman scrisese o carte în apărarea romano-catolicismului, intitulată An Essay on the Development of Christian Doctrine, pentru a încerca să armonizeze adoptarea demonismului de către catolicism cu Creștinismul. Din capitolul 8 al acelei publicații, așa cum a fost publicată la Londra, Anglia, de Pickering & Company în 1881, cităm pentru a demonstra argumentul catolicismului că acesta poate asimila demonismul fără a prejudicia Creștinismul, la fel cum toiagul lui Aaron, care fusese transformat într-un șarpe prin puterea lui Dumnezeu, a devorat toiegele magicienilor egipteni, care fuseseră transformate în șerpi prin puterea demonilor. În acest argument, Ieronim și alte autorități catolice omit să observe că toiagul de șarpe al lui Aaron a devorat toiegele de șarpe ale magicienilor nu pentru a le asimila și a deveni demonizat, ci pentru a le distruge și pentru a arăta că Dumnezeu li se opunea și le era superior. (Exod 7: 8-13) Această acțiune nu a fost o ilustrație profetică a modului în care Creștinătatea ar încorpora religia demonică în sine fără a deveni demonică.
Totuși, cardinalul Newman, numind romano-catolicismul său adoptat cu numele de „Creștinism”, continuă să arate raționamentul nescriptural prin care demonismul interzis a fost adoptat în organizația religioasă și, prin urmare, milioane de închinători la demoni au fost luați drept presupuși „convertiți”. Sub subtitlul „Assimilative Power”, Eseul Cardinalului Newman spune, la pagina 371: „Încrezându-se în puterea Creștinismului de a rezista infecției
