Deschide meniul principal

Pagină:Memorial-1938.djvu/8

Această pagină nu a fost verificată


72
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N. Y.


mare importanţă şi nu poate fi ignorată sau trecută cu vederea. Frângerea este de importanţă vitală pentru toţi cei care participă cu Isus Cristos în regatul său. Aceasta înseamnă că ei trebuie să devină membri ai trupului lui Cristos şi să fie frânţi împreună cu El şi, prin urmare, să moară cu El, pentru a se împărtăşi cu El în gloria regatului său.
25 Că apostolii au înţeles astfel chestiunea atunci când au fost instruiţi de spiritul sfânt este dovedit definitiv de cuvintele lui Pavel, care ulterior a scris sub inspiraţia spiritului sfânt: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” - 1Corinteni 11:23, 24.
26 Va fi admis că spusele lui Isus au însemnat „această pâine reprezintă corpul Meu.” Pâinea era doar un simbol, iar frângerea ei dezvăluie ce trebuie făcut cu cei din trupul lui Cristos. „Rodul viţei de vie”, sau vinul, a reprezentat sângele Lui gata să fie vărsat, şi El a spus ucenicilor: „Beţi toţi din el”. În mod clar, cuvintele Lui înseamnă că toţi cei care vor fi asociaţi cu El în casa Lui trebuie mai întâi să fie frânţi şi să moară şi, prin urmare, să se împărtăşească în moartea Sa.
27 Că acele cuvinte ale lui Isus au însemnat că membrii trupului Său sunt parteneri în suferinţa şi moartea Lui este pe deplin susţinut de apostol, care, sub inspiraţia spiritului sfânt, a scris: „Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun. Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Cristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Cristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.” - 1Corinteni 10:15-17.
28 Mâncatul pâinii nu înseamnă că cei care mănâncă din aceasta şi-o însuşesc şi, prin urmare, sunt îndreptăţiţi pentru viaţă. Nici nu înseamnă aceste cuvinte ale lui Isus că toţi trebuie să mănânce din această pâine şi să fie susţinuţi de umanitatea lui Isus. Toţi trebuie să fie mai întâi îndreptăţiţi, înainte să poată deveni o parte a pâinii care ulterior este frântă.
29 Când Isus s-a adresat criticilor evrei nu a spus nimic despre frângerea pâinii, ci El a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. … Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” - Ioan 6:47-51.