Pagină:Obadiah-part-III-1936.djvu/12

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


220
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N. Y.


Edomiților, martorii lui Iehova nu vor primi nici o favoare de la stăpânitorii acestei lumi. Aici este vorba, așadar,de un război până la sfârșit, și Dumnezeu va elibera prin Cristos Isus pe aceia care-L iubesc și-L servesc.
(Va urma)


ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

CÂND TOȚI VOR CUNOAȘTE PE IEHOVA
CUNOȘTINȚA de Dumnezeu a fost căutată de multe persoane cu inima sinceră în toate timpurile trecute. Acum a sosit timpul, conform profeției Scripturilor, când toți vor cunoaște pe Iehova, Dumnezeul etern.

Printre toate beneficiile pe care le vor primi oamenii sub guvernul neprihănit al lui Cristos Isus, cel mai mare va fi acela de a cunoaște pe Dumnezeu. El este Cel Veșnic, care a creat cerul și pământul și toate lucrurile din ele. Nici un ochi uman nu va vedea vreodată pe Dumnezeu, însă toate creaturile umane inteligente vor avea oportunitatea să-L discearnă pe El și bunătatea Lui iubitoare. Când acest adevăr mare este înțeles pe deplin de om, atunci el va înțelege de ce Dumnezeu, la intervale regulate, și-a făcut numele proeminent înaintea creaturilor Sale. Este scris „Căci pământul va fi plin de cunoștința Domnului, așa cum apele acoperă marea”. (Isa. 11:9). Cum va avea cunoștința de Dumnezeu rezultate benefice pentru om? Isus a răspuns la această întrebare: „Aceasta înseamnă viața veșnică: să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu”. - Ioan 17:3.

Ceea ce dorește omul mai presus de toate lucrurile este ca să aibă viață în fericire. Dumnezeu a creat pe om și i-a dat viață, și nici o făptură nu poate lua viața fără consimțământul lui Dumnezeu. Rezultă că nici un om sau creatură nu ar putea avea viață veșnică fără consimțământul lui Iehova Dumnezeu. A cunoaște pe Dumnezeu înseamnă, așadar, a trăi.
Oamenii trebuie să ajungă la cunoștința faptului că Dumnezeu este dragoste. Aceasta înseamnă că El este atât de altruist și că dorința Lui să binecuvânteze omul este așa de mare încât a dat pe singurul Său Fiu preaiubit să moară și L-a ridicat din moarte pentru ca omul să poată obține viață. (Ioan 3:16; 10:10). În mod cert că atunci când omul află acest mare adevăr va avea recunoștință față de Dumnezeu. Oamenii vor afla că Iehova este prietenul lor adevărat pentru că i-a iubit tot timpul chiar și în timp ce ei erau dușmanii Lui. (Prov. 17:17). După ce dușmanul Satan va fi înlăturat, oamenii vor umbla nestingheriți pe marele drum care duce la viață, dând laudă necontenit lui Iehova. În timp ce vor progresa sub guvernul drept și neprihănit al Domnului, cunoștința lor despre bunătatea iubitoare și gloria lui Dumnezeu va crește. Toți cei care vor asculta de El de bunăvoie și care vor umbla pe calea neprihănirii vor trăi pentru totdeauna și nu vor muri niciodată. - Ioan 8:51; 11:26: Ezec. 18:27, 28. Printre dușmanii de care de care a suferit omul mult sunt aceștia: înșelăciunea, dezamăgirea, exploatarea, abuzul, jefuirea, și războiul. Omul a suferit din partea nătărăilor, profitorilor și a asupritorilor. El a suferit din cauza foametei, a ciumei, bolii și morții. Pe toți acești dușmani Dumnezeu îi va nimici prin Cristos în timpul funcționării guvernului Său neprihănit. „Căci El trebuie să domnească, până El va pune pe toți dușmanii sub picioarele Sale. Ultimul dușman care va fi nimicit este moartea”. - 1Cor. 15:25, 26.