Obadia (Partea 1)

De la Ro JW United
Versiunea din 28 mai 2020 19:43, autor: Administrator (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: <div class='publication-firstpage'> <pages index="Obadiah-part-I-1936.djvu" from=1 to=16 header=1 /> </div>)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Jump to navigation Jump to search
 



TURNUL DE VEGHE

Și Vestitorul

Prezenței lui Cristos.

Voi sunteți

martorii mei zice Iehova,

că Eu sunt Dumnezeu.

Isaia 43:12

Străjerule, cât mai este din noapte?
Isaia 21:11

Vol. LVII
BILUNAR
Nr. 12
15 Iunie, 1936
CUPRINS
OBADIA (Partea 1)
179
Vestea judecății
184
Întrebări pentru studiu
187
Pregătire satanică pentru Armaghedon
187
Suferința omenirii, de ce a fost prelungită
190
Scrisori
192
Programări de serviciu
192
Perioada de mărturie „Lauda lui Iehova”
178
Concediu de odihna
178
Mașini de transcriere, mașini sonore
178

“Obadiah-part-I-1936.djvu”


TURNUL DE VEGHERE
PUBLICATĂ BILUNAR DE
WATCH TOWER BIBLE & TRACT SOCIETY
Strada Adams numărul 117 - Brooklyn, N.Y., S.U.A.
FUNCȚIONARI
J.F. RUTHERFORD Președinte
W.E. VAN AMBURGH Secretar

„Și toți copii tăi vor fi învățați de Iehova; și mare va fi pacea copiilor tăi.” - Isaia 54:13.

SCRIPTURILE ÎNVAȚĂ CLAR
CĂ IEHOVA este singurul Dumnezeu adevărat, este din veșnicie în veșnicie, Făcătorul cerului și al pământului și Dătătorul de viață la creaturile sale; că Logosul a fost începutul creației sale și agentul lui activ în crearea tuturor lucrurilor; că Logosul este acum Domnul Isus Cristos în glorie, îmbrăcat cu toată puterea în cer și pe pământ și Directorul Executiv al lui Iehova.
CĂ DUMNEZEU a creat pământul pentru om, a creat omul perfect pentru pământ și l-a pus pe el; că omul a neascultat cu bunăștiință legea lui Dumnezeu și a fost condamnat la moarte; că din cauza actului greșit a lui Adam toți oamenii sunt născuți păcătoși și fără dreptul de a trăi.
CĂ ISUS a fost făcut om și omul Isus a suferit moarte pentru ca să producă răscumpărarea sau prețul de scăpare pentru toată omenirea; că Dumnezeu la ridicat pe Isus la natură divină și l-a înălțat la cer mai presus de orice creatură și mai presus de orice nume și l-a îmbrăcat cu toată puterea și autoritatea.
CĂ ORGANIZAȚIA LUI IEHOVA se numește Sion și că Isus Cristos este Ofițerul Șef și prin urmare este Regele de drept al lumii; că unșii și credincioșii urmași ai lui Cristos sunt copii Sionului, membri ai organizației lui Iehova și sunt martorii săi a căror datorie și privilegiu este să mărturisească supremația lui Iehova, să declare scopurile lui cu privire la omenire așa cum sunt exprimate în Biblie și să poarte fructele regatului înaintea tuturor celor ce vor auzi.
CĂ LUMEA s-a sfârșit și Domnul Isus Cristos a fost pus de Iehova pe tronul său de autoritate, a alungat pe Satan din cer și procedează la stabilirea regatului lui Dumnezeu pe pământ.
CĂ ALINAREA și bunăstarea popoarelor pământului pot să vină doar de la și prin regatul lui Iehova sub Cristos, care acum a început; că următorul mare act al Domnului este distrugerea organizației lui Satan și stabilirea dreptății pe pământ și că sub regat toți aceia care se vor supune legilor sale drepte vor trăi pe pământ pentru totdeauna.
MISIUNEA SA
Această revistă este publicată cu scopul de a da posibilitatea oamenilor să-l cunoască pe Dumnezeul Iehova și scopurile lui așa cum sunt exprimate în Biblie. Aceasta publică instrucțiuni Biblice concepute special pentru a ajuta martorii lui Iehova și pe oamenii bine. Ea aranjează studiu Biblic sistematic pentru cititorii ei și Societatea furnizează și altă literatură ca ajutor pentru asemenea studii.
Aderă strict la Biblie ca autoritate pentru declarațiile sale. Este cu totul liberă și separată de orice partide, secte sau alte organizații lumești. Este pe deplin și fără rezervă pentru regatul Dumnezeului Iehova sub Cristos Regele său iubit. Nu este dogmatică, dar invită o examinare atentă și critică a conținutului ei în lumina Scripturilor. Nu se complace în controverse și coloanele ei nu sunt deschise părerilor personale.

PREȚUL ABONAMENTULUI ANUAL
STATELE UNITE, $1.00; CANADA ȘI DIFERITE ZONE EXTERNE, $1.50; MAREA BRITANIE, AUSTRALIA ȘI AFRICA DE SUD, 7s. Remiterile Americane ar trebui făcute prin Poștă sau Mandat Expres sau prin transfer bancar. Remiterile Canadiene, Engleze, Sud Africane și Australiene ar trebui făcute direct la birourile respective. Remiterile din alte țări decât cele menționate pot fi făcute la biroul din Brooklyn, dar doar prin mandat poștal internațional.
BIROURI EXTERNE
Britanic
Terasa Craven, numărul 34, Londra, W.2, Anglia
Canadian
Bulevardul Irwin, numărul 40, Toronto 5, Ontario, Canada
Australian
Strada Deresford Road, numărul 7, Strathfield, N.S.W., Australia
Sud African
Casa Boston, Cape Town, Africa de sud
Vă rugăm să vă adresați Societății în fiecare caz.

(Diferite traduceri ale acestei reviste apar în mai multe limbi.)

Toți studenții sinceri ai Bibliei care din motiv de infirmitate, sărăcie sau adversitate care sunt incapabili să plătească prețul abonamentului pot avea Turnul de veghere gratuit printr-o cerere scrisă adresată editorilor, odată pe an, specificând motivul pentru această solicitare. Prin urmare suntem bucuroși să ajutăm pe cei în nevoie, dar cererea scrisă necesară reglementărilor poștale trebuie să fie trimisă o dată pe an.
Anunț pentru abonați: recunoașterea unui abonament nou sau reînoire va fi trimsă doar când este solicitată. Schimbarea adresei, când este solicitată, se poate aștepta ca să apară pe eticheta adresei în termen de o lună. O reînnoire în alb (conținând anunțul de expirare) va fi trimisă cu revista cu o lună înainte de expirarea abonamentului.
Intrat ca și conținut secundar la officiul poștal din Brooklyn, N.Y., sub Actul din 3 Martie, 1879.


conținutul specific

179



TURNUL DE VEGHERE

ȘI VESTITORUL PREZENȚEI LUI CHRISTOS

Vol.LVII
15 IUNIE 1936
No.12

OBADIA

Partea 1
„Când Domnul va zidi iarăși Sionul, se va arăta în slava Sa.” - Psalm 102:16
1 Iehova a făcut să înceapă să se manifeste slava Sa servilor Săi, după ce a trimis pe solul Său, Cristos Isus, direct la templu. Cristos Isus este mai marele organizației principale a lui Iehova și El apare la templu ca reprezentantul lui Iehova și în această calitate zidește Sionul. Toată puterea în cer și pe pământ Iehova a dat-o Domnului Isus, și venirea Domnului Isus la templul Lui și clădirea Sionului este de fapt arătarea lui Iehova și strălucirea slavei Sale. Isus Cristos este chipul lui Iehova și slava lui Iehova este făcută să se arate prin Cristos Isus. Cristos Isus în templu este însoțit de suita de îngeri care-L servesc și îndeplinesc ordinul Lui când șade ca marele judecător pe tronul slavei (Matei 25:31). Aceasta se întâmplă în ziua judecății, judecată care începe de la casa lui Dumnezeu, și aceasta se referă cu deosebire la aceia care se află într-un legământ de a face voința lui Dumnezeu, fie într-un legământ real, fie în unul subînțeles. După sosirea Domnului în templu, a început dezvăluirea profeției, și cei ce sunt primiți și făcuți o parte a organizației templului Său sau a Sionului, văd și pricep profețiile așa cum le descoperă Domnul. Aceia care se află într-un legământ de a face voința lui Dumnezeu, dar pe care Domnul îi găsește a fi necredincioși când se arată în templu pentru judecată, nu pot nici să vadă și nici să înțeleagă împlinirea profețiilor. Din acest motiv, există oameni care deși susțin a fi în adevăr, nu văd adevărul prezent și de aceea se îndoiesc că există ceva dovezi pentru venirea a doua a Domnului Isus Cristos. Astfel de persoane caută să constate cu ajutorul calculelor cronologice unde se află și deoarece nu reușesc, ei pierd chiar și lumina slabă pe care au avut-o odinioară. Dacă aceste persoane ar fi căutat să împlinească legământul făcut de ele și să ia parte la justificarea Numelui lui Iehova, atunci fără îndoială, beneficiind de făgăduințele divine, ar fi înțeles limpede și pe deplin profețiile.
2 Aceia care nu au fost aprobați și primiți în templu motivează obiecțiile lor împotriva revistei Turnul de Veghere, spunând că ea nu redă decât
păreri omenești și de aceea nu se poate pune bază pe ea. Alții care doresc să strălucească în ochii oamenilor se exprimă în felul acesta: „Turnul de Veghere nu conține informație suficientă pentru a-mi permite să pregătesc din ea o cuvântare pentru prieteni”. Toți aceia care fac aceste obiecții sunt nemulțumiți și murmură și se plâng de greșelile fraților lor și toți aparțin aceleiași clase (Iuda 16). Turnul de Veghere nu face nici o încercare să exprime părerea vreunui om despre profeție, ci spune tot mereu prin cuvintele Sfintei Scripturi că nici o profeție nu poate fi un obiect de interpretare personală. (2Petru 1:20). De la venirea Domnului Isus la templu ca reprezentantul Tatălui Său, El face ca celor care-L iubesc să le fie atrasă asupra faptelor perceptibile care s-au întâmplat în împlinirea profeției; și prin compararea acestor fapte cu cuvintele profeției, cei ce iubesc pe Dumnezeu sunt făcuți în stare să vadă cum se potrivesc aceste fapte la profeții și prin aceasta arată împlinirea lor. Deoarece acești consacrați sunt devotați pe deplin lui Iehova, nu-și bat capul cu cronologia, ci acceptă ce descoperă Domnul limpede, și aceasta se face de obicei după ce a trecut data despre care este vorba. Ei nu fac nici o speculație cu privire la timpul când vor fi luați de pe pământ și vor merge în cer. Ei s-au obligat să servească veșnic pe Iehova și-și dau seama pe deplin de faptul că creatura n-are dreptul să hotărască și nici măcar să încerce să hotărască când să înceteze serviciul ei pe pământ și să fie mutată în tărâmurile cerești. Ceea ce are în vedere clasa servului înainte de toate este de a servi pe Iehova și pe Împărăția Sa, bine că Domnul le conduce cursul și-l va duce la un sfârșit după voința Lui cea sfântă. Că Armaghedonul va avea loc peste un an sau numai peste mulți ani, este un lucru de importanță secundară pentru clasa servului credincios. Acești credincioși au intrat în bucuria Domnului care constă în justificarea numelui lui Iehova, și deoarece clasa servului credincios știe că numele lui Iehova va fi justificat la Armaghedon, sunt dispuși perfect să aștepte pe Domnul și să-L servească mai departe cu loialitate și credincioșie. Acești credincioși sunt în organizația Domnului și sunt fericiți să rămână, prin harul Lui, veșnic în ea și n-au nici o dorință să-și caute ei înșiși posturile de serviciu pe care trebuie să le împlinească în ea. Ei știu dar foarte bine că Dumnezeu pune pe toți membrii
179

180



180
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.


în trup după cum îi place și fără îndoială fiecăruia i se va da în organizația Sa un loc în care fiecare trebuie să dovedească ascultare și credincioșie deplină.
3 Servii credincioși ai lui Dumnezeu nu-și bat capul ca alții care neglijează facerea datoriei lor. Fiecare serv stă sau cade față de Domnul său, și de aceea cel credincios are un interes adânc ca să-și dovedească integritatea sau neprihănirea; și el știe că n-ar putea face aceasta cu succes dacă ar găsi de vină pe alții care după cât se pare nu-și îndeplinesc în mod credincios obligațiile sau nu și le îndeplinesc cu credincioșie Este foarte bine pentru frați să atragă atenția altora asupra marelui privilegiu de a servi pe Dumnezeu și Împărăția Lui și de a se încuraja unul pe altul să înalțe numele lui Iehova, însă un astfel de îndemn să se dea totdeauna cu prietenie și niciodată în formă de critică aspră. Toți cei din templu trebuie să fie în armonie deplină și trebuie să locuiască împreună și să lucreze împreună în pace spre mărirea lui Dumnezeu, și aceasta înseamnă a te uita pe tine însuți și a înălța numele lui Iehova. „În templul Său totul vorbește despre slava Lui (a lui Iehova).” - Psalm 29:9.
4 Cei credincioși apreciază profund harul lui Dumnezeu care a lăsat să se scrie profețiile Sale înainte de aceasta cu sute de ani spre folosul special al servilor Lui credincioși care trăiesc acum pe pământ. Dacă aceste profeții sunt dezvăluite acum de Domnul, ele sunt primite cu bucurie de fiecare din Templu. Toți aceștia știu că profeția nu vine de la om, ci de la Dumnezeu, și este lămurită în aceste zile din urmă pentru ca omul lui Dumnezeu să fie echipat pe deplin și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună - 2Timotei 3:16,17.
5 Deoarece întreaga profeție are același obiectiv, și anume, justificarea numelui lui Iehova, aceleași fapte perceptibile împlinesc diferite profeții. De aceea se pare ca și cum anumite fapte perceptibile sau istorice ar fi adesea repetate în „Turnul de Veghere”, și cârtitorii zic: „Turnul de Veghere vorbește întruna despre același lucru”. La aceasta trebuie răspuns că Domnului i-a plăcut să trateze același lucru în mai multe profeții diferite, evident scopul Său fiind de a da o mulțime de mărturii adeveritoare spre ajutorul, mângâierea și pentru mărirea speranței rămășiței sale.
6 Printre profețiile pe care le-a făcut Iehova să fie scrise este cea a lui Obadia; și după regula divină fixă, profeția aceasta a fost scrisă ca să fie înțeleasă de rămășiță și să fie spre ajutorul și întărirea acestei clase, și din acest motiv se poate aștepta că Domnul va dărui rămășiței în aceste zile din urmă o înțelegere a profeției lui Obadia. Profeția lui Obadia este fără îndoială adevăr prezent care va fi primit cu mare bucurie de către rămășiță. Ea prezice condamnarea reprezentanților religiei, adică, a acelor oameni care deși au organizat și au susținut o lucrare în numele Domnului, totuși au pângărit numele lui Iehova în decursul tuturor veacurilor trecute. Profeția dezvăluie datoria de acum și lucrarea prezentă a martorilor credincioși ai lui Iehova care se compune din expunerea duplicității și fățărniciei
Ierarhiei Romano-Catolice și a altor preoți care sunt aliați cu această organizație nelegiuită care a stăpânit peste popor mulți ani într-un mod arogant și plin de batjocură. Acești reprezentanți ai religiei au susținut că sunt moștenitorii făgăduinței lui Dumnezeu și favoriții lui; ei însă au disprețuit Cuvântul lui Dumnezeu și în locul lui au pus planurile lor egoiste și s-au servit de învățături egoiste pentru a-și ajunge scopurile rele. Înțelegerea acestei profeții va fi desigur o adevărată mângâiere pentru martorii credincioși ai lui Iehova în criza de acum. De aceea, în cele ce urmează profeția va fi examinată în toate amănuntele.
7 Numele Obadia înseamnă „servind pe Iehova” sau „serv al lui Iehova”, ceea ce arată că profeția este pentru clasa servului lui Iehova. Înțelegerea este îndeosebi pentru clasa rămășiței, și trebuie vestită de ea în auzul tuturor oamenilor binevoitori, și aceasta trebuie să se facă înainte de a izbucni mânia lui Iehova asupra reprezentanților răi și fățarnici ai religiei. Identitatea lui Obadia nu este sigură. Nu este sigur dacă profetul, scriitorul profeției, s-a numit într-adevăr Obadia sau a întrebuințat numai numele Obadia ca titlu potrivit pentru profeție. Acest fapt este foarte interesant deoarece arată că la împlinirea profeției identitatea personală a acelora care compun clasa servului pe care a reprezentat-o Obadia nu este nici necesară, și nici importantă. Aceasta exclude orice motiv sau ocazie ca cineva să mai strălucească personal sau să fie lingușit. Desigur că Domnul Isus care este capul clasei servului se distinge întotdeauna clar; dar în ceea ce privește persoanele care au fost făcute membre ale clasei servului, identitatea lor nu este importantă deloc, ci numai doar spre binele lor special. Tocmai aceasta este ceea ce trebuie să așteptăm să fie în această zi. Așadar, nu este nici un motiv de a da onoare deosebită vreunui om sau unor oameni. Laudele și onorarea special a oamenilor aparțin trecutului, și astfel de lucruri nu-și au locul acum între poporul lui Dumnezeu și nici n-ar mai trebui să se găsească acolo. Aceasta explică și motivul pentru care unii dintre aceia care au aparținut odinioară la clasa servului pot să cadă și astfel poate să aibă loc o schimbare în personalul corpului servului, și totuși, scopul și lucrarea clasei servului rămân neschimbate. Nici un individ de¬al clasei servului nu este de o importanță atât de mare încât să trebuiască pus pe un piedestal. La ceea ce privește Domnul cu plăcere este credincioșia în îndeplinirea datoriei. Cine voiește să rămână un membru al clasei servului trebuie să fie de încredere. Și dacă sunt unii care nu sunt de încredere, atunci vor fi puși la o parte în curând; dar aceasta nu va influența în nici un chip lucrarea și scopul clasei servului și nici rezultatul lucrării ei.
8 Nici timpul când a trăit și profețit acel Obadia care n-a fost identificat nu este arătat în mod sigur în Sfânta Scriptură. De aceea, este nesigur dacă această profeție a fost scrisă înainte sau după căderea Ierusalimului prin mâna lui Nebucadnețar; însă aplicarea profeției nu este nicidecum îndoielnică. Acesta este de fapt timpul și lucrul important. Atât numele cât și profeția lui Obadia arată limpede că ea se aplică și se împlinește

181



15 IUNIE 1936
TURNUL DE VEGHERE
181


în timpul când Dumnezeu a ridicat și a adus în templu pe clasa servului Său. Aceasta se întâmplă după ce Iehova s-a întors la Sion și l-a zidit din nou prin împuternicitul său principal Cristos Isus și s-a arătat în slava Sa, și anume din 1918. Din fapte și din profeția însăși reiese că împlinirea ei a început după turnarea a doua a Spiritului sfânt. „După aceea, voi turna Spiritul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor profeți, bătrânii voștri vor visa visuri și tinerii voștri vor avea vedenii. Chiar și peste robi și peste roabe voi turna Spiritul Meu în zilele acelea.” - Ioel 2:28,29.
9 Iehova a dat servului și profetului Său o vedenie: „Viziunea lui Obadia. Așa zice Domnul Dumnezeu, despre Edom: Am auzit un zvon de la Domnul și un ambasador a fost trimis între popoare: Haideți, și să ne sculăm cu război asupra lui!” (versetul 1). Clasa reprezentată de Obadia este fără îndoială aceeași clasă ca străjerul pe care Dumnezeu l-a anunțat dinainte prin profetul Său Isaia: „Sarcină (povară, lucru ridicat) asupra Dumei” [însemnând „tăcere”; după cum citim în Ieremia: „Domnul Dumnezeul nostru ne-a adus la tăcere” (Ieremia 8:13,15)]. „Mă cheamă (clasa prizonierilor și a celor ținuți în restrângere), din Seir (acesta înseamnă „păros” ca un satir sau țap, acesta este Diavolul): ,Străjerule, cât mai este din noapte?' ,Străjerule, mai este mult din noapte?' Străjerul a răspuns: ,Vine dimineața, și este tot noapte. Dacă vreți să întrebați, întrebați; întoarceți-vă și veniți (din nou).”- Isaia 21:11,12.
10 Muntele Seir a fost țara Edomiților și el reprezintă pe conducătorii politici și pe conducătorii religioși fățarnici care reclamă dreptul de naștere asupra Împărăției, dar care de fapt și într-adevăr sunt reprezentanții Diavolului. Străjerul amintit aici se compune din martorii unși ai lui Iehova care trebuie să fie de pază neîncetat pentru apărarea intereselor Împărăției lui Dumnezeu sub Cristos și trebuie să fie cu băgare de seamă să nu facă vreun compromis cu nici o parte a organizației lui Satan. Străjerul sau clasa servului trebuie să fie oarbă față de toate lucrurile, afară de Împărăția lui Dumnezeu și interesele ei (Isaia 42:19). Această clasă trebuie să audă cuvântul lui Dumnezeu din gura Lui și după aceea să-l vestească cu râvnă în prezența și în auzul acelora care au urechi de auzit. „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți cuvântul care iese din gura Mea, și să-i avertizezi din partea mea.” - Ezechiel 33:7.
11 Clasa străjerului se compune din aceia care nu tac din pricina fricii dinaintea dușmanului sau în speranța de a primi vreo favoare de la el. „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niște străjeri care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care vă aduceți aminte de Domnul, nu păstrați tăcerea.” - Isaia 62:6.
12 Recent, când unii care au ocupat poziții de o importanță mai mare decât obișnuită în organizația și lucrarea Societății din Germania,
care au fost duși înaintea tribunalului și au fost acuzați că au încercat că continue lucrarea lui Dumnezeu împotriva legilor guvernului german, au renunțat cu totul de a urma porunca Domnului citată mai sus. Nu numai că acești bărbați s-au abținut de a aminti numele lui Iehova, Împărăția Sa și regele lui Cristos Isus, cărora li s-au angajat să-i servească și să-i asculte, ci, dimpotrivă, ei au făcut un compromis cu dușmanul prin faptul că au zis că s-au conformat legilor Germaniei și n-au făcut nimic pentru înaintarea intereselor lui Dumnezeu. O copie a mărturiei depusă înaintea tribunalului din orașul Halle care a judecat aceste cazuri, a cuprins următoarele citate din procesul verbal, și deoarece nu este necesar a cita nume, vom numi persoanele respective, întocmai ca procesul verbal, „acuzații”. Unul dintre acești acuzați au folosit aceste cuvinte în cursul mărturisirii sale înaintea tribunalului: „Noi am făcut tot ce ne-a stat în putere ca să evităm vreo acțiune împotriva decretului (Germaniei, care a interzis propovăduirea Evangheliei Împărăției), deoarece am fost convinși și credem și astăzi că există libertate religioasă, că guvernul (Germaniei) n-are de gând să ia credința creștinului individual, și că lucrurile vor evolua într-un astfel de mod încât fiecărui creștin îi va fi posibil să se închine Dumnezeului său. Eu sunt convins că singurul mijloc de a ajunge la un rezultat sunt negocierile cu Guvernul, și am rugat pe prieteni să nu facă nimic ce ar putea să tulbure aceste negocieri. Toate informațiile date au fost în conformitate cu cele spuse adineauri”.
13 Cuvintele citate aici sunt echivalente, fără îndoială, cu a spune: Noi trebuie să întrebăm pe o putere pământească dacă putem, sau nu, să adorăm și să servim pe Dumnezeul cel Atotputernic. Cu ocazia aceleiași dezbateri de la tribunalul din Halle care a avut loc în 17 decembrie 1935, un alt reprezentant al Societății, acuzat că a încălcat decretul german, a făcut pentru apărarea sa următoarele declarații, pe care le cităm aici din procesul verbal oficial al interogatoriului:

„Întrebarea președintelui tribunalului: ,Cugetați că e permis să continuați în mod credincios ca să faceți o anumită lucrare?'. Răspunsul acuzatului: ,Nu. Eu aș considera aceasta ca o călcare a legii'. Întrebarea președintelui tribunalului: ,S-a vorbit ca toți să rămână credincioși credinței?' La acesta acuzatul a răspuns: ,Nu s-a vorbit de aceasta ... Ba mai mult, noi am încercat să împiedicăm organizarea unei asocieri între prietenii în credință. Diverși funcționari (ai Societății) n-au avut dreptul să organizeze și să încurajeze o astfel de asociere.'

Întrebarea avocatului: ,La reuniunile care au avut loc în Magdeburg între directorii de serviciu, s-a spus că membrii diferiți să-și caute mijloace de existență și să continue să fie în același timp activi în mod ilegal?' Răspunsul acuzatului: ,Nu, dimpotrivă. Odată am propus

182



182
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.


chiar că astfel de persoane să pună capăt activității lor pe care au exercitat-o înainte”.
14 Citatele de mai sus ale mărturiei acuzaților au fost cu totul contrare poruncilor Cuvântului lui Dumnezeu, și sunt direct contrare cu ceea ce, după părerea Societății, trebuie să se facă și ceea ce acei reprezentanți au fost îndrumați să facă. Cuvintele lor arată că au făcut un compromis cu dușmanul. Aceia care sunt credincioși lui Dumnezeu și Împărăției Sale, trebuie să asculte poruncile Sale, fără să țină seamă de ceea ce ordonă sau poruncește o putere pământească. Nimeni nu se poate dovedi credincios lui Dumnezeu și să-și păzească neprihănirea față de El și în același timp să facă compromis cu dușmanii prin faptul că neglijează sau refuză să servească pe Dumnezeu de frica dușmanilor lui Dumnezeu și ai Împărăției Sale. Starea căldicică este o urâciune în ochii lui Dumnezeu (Apocalips 3:16). Martorii lui Iehova Îl iubesc și ei dovedesc aceasta prin curajul lor în depunerea mărturiei adevărului în această zi a judecății (1Ioan 4:17,18). Judecătorii care au judecat cazurile amintite mai sus trebuie să fi văzut limpede atitudinea de compromis a acuzaților, dar totuși n-au ținut seamă de ei. Cât despre Societate, ar fi într-adevăr inconsecvent din partea ei de a întreprinde ceva în favoarea acestor condamnați care în încercare s-au arătat necredincioși lui Dumnezeu.
15 În contrast cu mărturia dată de reprezentanții din Germania menționați mai sus, o mulțime de martori credincioși ai lui Iehova din acea țară și-au arătat credincioșia, îndrăzneala, și fermitatea în vestirea statornică a adevărului; și prin harul Domnului, ei continuă să depună mărturie în Numele lui Iehova și al Regelui Său, cu toate că sunt prigoniți. Ca o dovadă a hotărârii neînduplecate a multor credincioși din Germania de a rămâne statornici, se citează lucrurile următoare extrase dintr-un raport care ne-a sosit din acea țară: „Într-un lagăr de concentrare se află 600 de martori ai lui Iehova. Ei trebuie să se prezinte în fiecare zi la apel și după aceea sunt maltratați. Apoi un funcționar strigă: Studenți ai Bibliei sau martori ai lui Iehova pășiți înainte. Câți dintre voi voiesc să rămână martori ai lui Iehova? Fără excepție, fiecare a ridicat mâna și a mărturisit pentru Domnul și Împărăția Lui”. Există mulți astfel de frați credincioși și loiali în acea țară. În Germania au fost închiși 2 894 de martori ai lui Iehova și mulți dintre ei sunt și acum în temniță. Mulți dintre ei nu ezită să mărturisească adevărul și să stea în mod ferm pentru Domnul și Împărăția Lui. În alt chip nu poate să fie cineva credincios Domnului. Experiența lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care este relatată în Biblie, este o pildă despre cum trebuie să se poarte fiecare care a făcut un legământ de a face voința lui Dumnezeu. Toți credincioșii vor lucra în același chip. Iehova este capabil să susțină pe martorii Săi, și nimic nu li se poate întâmpla fără permisiunea Lui. Acești credincioși au asigurarea că Domnul îi conduce pe calea lor (Proverbe 3:5,6). „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și sunt chemați după planul Lui.” - Romani 8:28.
16 Raportul despre experiențele lui Iov dovedește că Iehova permite să vină încercări grele peste poporul Lui pentru ca ei să aibă ocazie să dovedească devotamentul și integritatea lor față de Dumnezeu. Dacă cineva face un compromis cu dușmanul și suferă din pricina aceasta, atunci suferințele lui sunt fără valoare. Dacă cineva suferă din pricina credincioșiei sale față de Dumnezeu, fericit este el, căci astfel de suferințe sunt asemănătoare celor ce au venit peste Cristos Isus. „Bucurați-vă întrucât sunteți părtași la suferințele lui Cristos, pentru ca atunci când se va arăta gloria Lui, să vă bucurați și să vă veseliți. ” - 1Petru 4:13.
17 Cei credincioși se bucură acum în Domnul că le este permis să împlinească ce lipsește suferințelor lui Cristos (Coloseni 1:24). Aici nu se atrage atenția asupra acestor lucruri numai pentru a critica pe cineva, ci pentru ca cei ce se află la încercare să poată vedea care trebuie să fie atitudinea justă a acelora care s-au angajat să facă voia lui Dumnezeu și să țină în minte lucrul acesta. Mulți frați din New Jersey au trecut prin experiențe asemănătoare și în fața tuturor prigonirilor acestora au stat în mod ferm și nestrămutat pentru Domnul și Împărăția Lui. „Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El se va lepăda de noi.” (2Timotei 2:11,12). Fiecare trebuie să stabilească pe ce parte se află și să-și dovedească poziția printr-un curs de acțiune statornic și credincios.
18 Cât despre aceia care își permit să zică fraților: „Turnul de Veghere nu cuprinde altceva decât părerea unui om; noi am fost înșelați în trecut, și de ce să nu admitem că Turnul de Veghere înșală și astăzi?”, aceștia să-și aducă aminte că revista Turnul de Veghere citează cuvintele profetului lui Dumnezeu și le confruntă cu faptele perceptibile binecunoscute tuturor pentru ca fiecare membru al clasei templului să poată constata ușor ce este o împlinire a profeției și ce nu.
19 În ceea ce privește profeția lui Obadia, să se observe că în ea se spune: „Așa zice Domnul Dumnezeu”. Cuvintele vorbite de Obadia nu sunt, așadar, un vis sau o halucinație, și nici concepția sau părerea unui om, ci Cuvântul sigur și infailibil al lui Iehova. Profeția are scopul să lumineze pe rămășița poporului lui Dumnezeu care este acum pe pământ pentru ca să stea tare în Domnul și în puterea tăriei Sale. În același chip „Turnul de Veghere” accentuează Cuvântul lui Dumnezeu și nu părerea unui om. Dumnezeu și Cristos Isus sunt învățătorii, și cei unși n-au nevoie de ajutorul unui exeget care-și închipuie că este înțelept. La astfel de unși se aplică această Scriptură: „Cât despre voi, ungerea, pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și n-aveți trebuință să vă învețe cineva; ci după cum ungerea Lui vă învață despre toate lucrurile și este adevărată și nu este o minciună, rămâneți în El, după cum v-a învățat ea.” - 1Ioan 2:27.
20 Domnul Dumnezeu a vorbit lui Obadia „despre Edom”. Edom a fost porecla lui Esau:

183



15 IUNIE 1936
TURNUL DE VEGHERE
183


„Esau, adică Edom” (Geneza 36:1). Acest nume înseamnă „roș” și amintește lipsa de apreciere a lui Esau pentru harul lui Dumnezeu față de el în legătură cu dreptul de naștere avraamic pe care Esau l-a vândut pentru prețul mizerabil a unei farfurii cu ciorbă de linte pentru ca să-și satisfacă apetitul său egoist: „Și Esau a zis lui Iacov: ‘Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roșiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală'. Pentru aceasta s-a dat lui Esau numele Edom (Roș).” (Geneza 25:30). În această profeție a lui Obadia numele Edom trebuie să se aplice mai întâi firește, asupra urmașilor lui Esau și la țara locuită de ei, și apoi, în împlinirea profeției, el se aplică unui popor care a avut odată dreptul de a moșteni dreptul de naștere a lui Avraam.
21 Contrar urmașilor lui Iacob, urmașii lui Esau sau Edom n-au fost din seminție semitică curată deoarece Esau nu și-a luat femeile sale dintre rudeniile lui Avraam. El s-a însurat cu fete de-ale lui Canaan, cel blestemat (Geneza 9:25). „Esau și-a luat neveste dintre fetele Canaanului: pe Ada, fata Hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei, fata Hevitului Tibeon, și pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui Nebaiot.” (Geneza 36:2,3). Ismael a fost un fiu al lui Avraam și a lui Agar egipteanca, deci un urmaș al lui Ham (Geneza 16:1). Basmat, fata lui Isamel a fost una dintre nevestele lui Esau. „Ismael și-a luat o nevastă din țara Egiptului ”. (Geneza 21:21). Copiii lui Esau au fost, așadar, corcituri, căci toți copiii lui Edom s-au născut din legătura ce n-ar fi trebuit să se facă a lui Esau cu femei Hamite. De aceea, Edomiții n-au putut să formeze națiunea sfântă a lui Dumnezeu. Esau a fost un frate a lui Iacov, un nepot al lui Avraam. Tatăl și mama lui Iacov și Esau au fost Isaac și Rebeca. Isaac a fost întâiul născut și a avut după cât se pare prima pretenție la dreptul de naștere avraamic; însă a fost voința lui Dumnezeu ca să fie altfel. (Geneza 22:18; 25:23-26). Urmașii lui Esau, adică Edomiții, trebuie să reprezinte așadar o clasă de persoane, care, după cât se pare, sunt întâii născuți și aspiranții de drept la Împărăție.
22 În cartea „Guvernare”, pagina 283, s-a publicat următoarea definiție: „Numele Edom reprezintă ceea ce se împotrivește Domnului. Acest nume înseamnă același lucru ca și Esau, și se referă la organizația lui Satan, iar partea ei cea mai condamnabilă este preoțimea”. Lărgind aici această definiție, ca să fie făcută mai specifică, se declară că Esau sau Edom reprezintă sau prefigurează pe acea clasă de oameni care au organizat și au practicat o religie în numele lui Dumnezeu și al lui Cristos, dar care, de fapt, au fost și sunt reprezentanții Diavolului, și prin urmare, o parte a organizației Lui. Aceasta arată limpede că Edomiții anti-tipici sunt formați din ierarhia romano-catolică și din clerul unit cu ea; toți aceștia au folosit Cuvântul lui Dumnezeu pentru un scop egoist. Această parte a profeției lui Obadia a avut o împlinire în miniatură sau o primă împlinire în preoțimea timpului când Isus a fost pe
pământ. Preoții și fariseii acelui timp au susținut că sunt copiii lui Avraam, și prin urmare, aspiranți de drept la binecuvântările Împărăției făgăduite lui Avraam, însă Isus le-a spus că sunt fiii Diavolului (Ioan 8:13, 37-44). Acei oameni fățarnici au fost aceia care au respins piatra sau stânca, Cristos Isus, pe care și-a clădit Dumnezeu biserica, și lor le zice Isus: „De aceea, vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi, și va fi dată unei națiuni care va aduce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar peste acela peste care va cădea ea, îl va spulbera. După ce au auzit pildele Lui, preoții cei mai de seamă și Fariseii au înțeles că Isus vorbește despre ei.” (Matei 21:43-45). Corespondentul preoților și Fariseilor din acele zile, este preoțimea timpului prezent, și în special, Ierarhia romano-catolică.
23 Edom, descendenții lui Esau, reprezintă, așadar, limpede pe reprezentanții religioși ai Diavolului, și anume, ierarhia romano-catolică și aliații ei, restul preoțimii. Protestantismul, reprezentat prin leul tânăr ucis de Samson, este astăzi mort. Acea preoțime care a organizat și a pus în practică așa numita „religie protestantă” s-a aliat cu ierarhia romano-catolică; și aceasta este adevărat de la Războiul Mondial încoace, de la care timp această bandă unită a umblat să ia viața urmașilor adevărați ai lui Cristos. Preoțimea organizației catolice și cea a organizației așa-zise „protestante”, fac astăzi împreună încercări disperate ca să distrugă pe adevărații urmași ai Domnului. Întocmai după cum „Edomiții” au încercat să omoare pe Isus când a fost pe pământ (Ioan 8:37-44), tot așa caută și „Edomiții” de astăzi să pricinuiască moartea membrilor lui Cristos, care lucrează acum pe pământ; prin urmare, ei fac lucrul acesta Domnului Isus; și deoarece ei sunt urmașii Lui credincioși El îi socotește ca o parte din El însuși. În timpul când se scrie acest articol, ierarhia romano-catolică și preoțimea așa-zisă protestantă, care urzesc nenorocirea la adăpostul legilor, încearcă să facă să se adopte de către corpurile legiuitoare ale statului din New Jersey și ale altor state, proiecte de legi, după care fiecare s-ar face vinovat de o crimă dacă ar refuza să salute steagul țării, sau dacă ar scrie sau ar publica ceva unde ar expune motivele pentru care nu poate saluta un creștin nici un steag, și astfel să atribuie mântuirea oamenilor. Spus cu alte cuvinte: preoțimea încearcă să nimicească pe martorii lui Iehova pentru că insistă asupra punctului că un urmaș adevărat al lui Cristos Isus trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Faptele Apostolilor 5:29). Preoții sunt Edomiții anti-tipici și sunt partea cea mai înșelătoare și cea mai condamnabilă a organizației vizibile a lui Satan.
24 Clerul a pretins privilegiile de naștere ale lui Avraam fiindcă ei au susținut întotdeauna a fi favorizații lui Dumnezeu. Iehova a știut dinainte că ei vor deveni necredincioși, vor cădea și vor trece cu totul de partea Diavolului, și de aceea a prezis aceasta în profeția aceasta a lui Obadia despre Edomiți. Privilegiile, de întâi născut avraamice

184



184
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.


care au fost oferite preoțimii, și care au fost reclamate de ea ca proprietate, i s-au luat, după cum a anunțat Isus dinainte, fiindcă ea n-a adus fructele (adevărul) Împărăției. Numai preoțimea a încercat să concureze cu sfinții adevărați ai lui Iehova pentru privilegiile Împărăției. Aceasta corespunde exact rivalității lui Esau față de Iacov din pricina dreptului de naștere al Tatălui său. Esau a căutat să omoare pe Iacov, și Edomiții anti-tipici de asemenea au încercat să omoare și să nimicească pe martorii credincioși ai lui Iehova, reprezentați de Iacov. În versetul al șaptelea al profeției lui Obadia, este spus că Edomiții au urzit o conspirație împotriva urmașilor adevărați ai lui Cristos. Același verset se referă și la alte două părți ale organizației lui Satan, care formează „mai marii turmei”, și la toți care sunt numiți în mod fals „creștini”. În împlinirea modernă a acestei profeții, ierarhia romano-catolică și aliații ei, așa-zisa preoțime „protestantă”, joacă rolul de conducători în complotul îndreptat împotriva „celor ascunși” ai lui Dumnezeu pe care i-a ales de membrii ai națiunii Sale sfinte. „Povățuitorii turmelor” s-au unit în această conspirație și astăzi săvârșesc fapte violente vizibile împotriva poporului lui Dumnezeu și împotriva Împărăției Sale. Edomiții moderni sunt identificați și localizați clar prin Cuvântul lui Dumnezeu și faptele incontestabile, și toate acestea corespund exact cuvintelor profeției.


VESTEA JUDECĂȚII
25 Profeția arată că o clasă deosebită de oameni, și nu numai o singură persoană, este aceea care aude „zvonul” sau „știrea”. „Am auzit un zvon (veste - R.V.) de la Domnul” (versetul 1). Clasa servului lui Dumnezeu, căreia i s-au încredințat interesele Împărăției, este aceea care aude această veste a judecății de la Domnul. Prin faptul că este consacrată Domnului, urechea ei este gata să audă vestea bună care vine de la Domnul. La alții aceasta nu este cazul deoarece sunt de partea dușmanului, nu aud, și de aceea nu știu nimic despre judecata Domnului. Profetul zice apoi: „Un ambasador a fost trimis între popoare”. Cuvântul evreiesc tradus aici cu ambasador este „tzeer” și înseamnă unul căruia i se impune un principiu sau o regulă de acțiune divină și care, prin urmare, este angajat să îndeplinească un serviciu urgent. Conștient de privilegiul și datoria sa, solul este cu băgare de seamă să îndeplinească serviciul încredințat lui. Al cui ambasador este el? Este mesagerul sau ambasadorul Domnului, căci Diavolul nu va ațâța pe națiunile sale împotriva Edomului pe care Diavolul l-a folosit atât de bine ca să lupte împotriva poporului credincios al lui Dumnezeu. Profeția dă de înțeles că ambasadorul este un mesager sau înger ceresc, una dintre „cele șapte stele” în mâna dreaptă a lui Cristos Isus, același înger despre care este vorba în Apocalipsa 8:3-5 și 16:12: „Al șaselea înger a vărsat potirul lui ... ca să fie pregătită calea împăraților, care au să vină din Răsărit”. Îngerul din Apocalips 19:17-21 adună oștirea lui Dumnezeu
împotriva „fiarei”, a „proorocului mincinos” și împotriva „împăraților”, dar nu împotriva „curvei bătrâne” a cărei parte principală este Edomul.
26 După ce martorii Domnului, care formează rămășița sa pe pământ, a auzit chemarea, solului sau îngerului Domnului, întocmai ca prototipul lor Obadia, primesc mesajul judecății și-l proclamă altora, atât acelora care stau în rândurile rămășiței cât și altora care stau în afara rămășiței. Ei vorbesc împreună despre judecățile Domnului și vorbesc și altora despre ele, care au urechi de auzit. Să se observe că solul nu este trimis la oștirea Diavolului, ci la membrii organizației lui Dumnezeu de pe pământ care se află împrăștiați printre națiuni, dar care nu sunt o parte a națiunilor acestei lumi. Iehova cheamă pe poporul Său. Cristos Isus și oștirea lui sunt aceia care strivesc Edomul și Boțra.
27 Ambasadorul sau mesagerul Domnului aduce această știre: „Haideți, și să ne sculăm cu război asupra lui!”. Oastei îngerilor lui Cristos Isus, sau oștirilor cerești, cu care trebuie să fie asociată acum rămășița lui Dumnezeu de pe pământ, i se poruncește să pornească la bătaie împotriva dușmanului. Profeția lui Obadia este confirmată pe deplin de profeția următoare din gura lui Ieremia: „Căci pe Mine însumi am jurat, zice Domnul, că Boțra va fi dată pradă pustiirii, ocării, nimicirii și blestemului, și toate cetățile ei se vor preface în niște dărâmături veșnice”. - Ieremia 49:13.
28 Ziua bătăliei este aproape, și Iehova face cunoscut ce a hotărât față de Esau cel anti-tipic: „Voi aduce nenorocire peste Esau, la vremea când îl voi pedepsi ... Eu însumi am despoiat pe Esau, i-am descoperit locurile secrete, și nu va putea să se ascundă.” (Ieremia 49:8,10). Clasa Esau, în special ierarhia romano- catolică, și-a făcut de mulți ani lucrarea ei nelegiuită, în cel mai mare secret, de fapt atât de secret, încât prin aceasta au putut fi înșelate multe milioane de oameni. Această instituție nelegiuită a schimbat Cuvântul lui Dumnezeu prin faptul c-a învățat lucruri care sunt exact contrare înțelesului adevărat al Cuvântului lui Dumnezeu. Iehova zice acestei organizații rele: „Vai de cei ce își ascund planurile dinaintea Domnului, care își fac faptele în întuneric, și zic: ,Cine ne vede și cine ne știe?' Stricați ce sunteți! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: ,Nu m-a făcut el?' Sau poate vasul să zică despre olar: El nu se pricepe?” - Isaia 29:15,16.
29 Această mulțime fățarnică și diavolească a zis și continuă să zică: „Avem ca loc de scăpare neadevărul și ca adăpost minciuna!” Însă Domnul le zice: „Grindina (adevărurile solide, dure) va surpa locul de scăpare al minciunilor, și apele (potopul adevărului lui Dumnezeu) îi vor îneca adăpostul.” (Isaia 28:15-17). Domnul zice că va face aceasta în „timpul judecății” Sale. Aici nu este vorba de timpul Armaghedonului, deoarece în acea bătălie a Armaghedonului

185



15 IUNIE 1936
TURNUL DE VEGHERE
185


Iehova va distruge cu totul prin Cristos Isus și oștile sale pe toți dușmanii. Când zice Iehova aici: „Să ne sculăm”, înseamnă, la război „împotriva lui”, adică împotriva dușmanului. Războiul amintit aici este în timpul prezent în curs și este războiul adevărului împotriva minciunilor fortificate. Este o bătălie între martorii lui Iehova pe deoparte, și religioniștii fățarnici, în special ierarhia romano-catolică, pe de altă parte, și această luptă are loc tocmai înaintea „războiului zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic”.
30 Observați acum această dovadă adeveritoare a profeției: „Mă voi răzbuna pe Edom prin poporul meu Israel. (Israelul spiritual, martorii credincioși ai lui Iehova); și ei (martorii lui Iehova) vor face Edomului după mânia și urgia Mea; și ei (Edomiții) vor cunoaște răzbunarea Mea, zice Domnul Dumnezeu.” (Ezechiel 25:14). O altă dovadă confirmatoare se găsește în versetul 18 al profeției lui Obadia. Edomiții, reprezentanții religiei, în special ierarhia romano-catolică, sunt aceia care poartă acum război împotriva martorilor lui Iehova, și ei fac aceasta sub conducerea mareșalului lui Satan. Martorii lui Iehova trebuie să lupte cu sabia spiritului, adică, Cuvântul lui Dumnezeu, și să vestească cu statornicie și îndrăzneală adevărul care demască și descoperă adăpostul minciunilor edomiților moderni.
31 Trebuie să ne așteptăm la faptul că Diavolul va întrebuința tot felul de mijloace viclene pentru a adormi pe unșii lui Dumnezeu și a-i îndemna să înceteze lupta. Dar cei credincioși și adevărați nu se vor lăsa să fie adormiți. Isus a zis că Diavolul și servitorii lui „vor face semne și minuni, ca să înșele, dacă ar fi cu putință, și pe cei aleși.” (Marcu 13:22; Matei 24:24). A înșela înseamnă a întoarce pe cineva de pe cărarea cea dreaptă pe calea lui Satan, cel rău, și de a provoca violență poporului lui Dumnezeu. Diavolul voiește să se servească acum de unii ca să înșele pe martorii lui Iehova să creadă că trebuie să-și încetinească lucrul și să nu se aștepte a face ceva important înainte de Armaghedon. O influențare sau înduplecare de a apuca o astfel de cale greșită reprezintă o înșelare sau o întoarcere de la calea cea dreaptă, însă Domnul arată că cei cu adevărat aleși nu pot fi înșelați (Matei 24:24). Cei devotați pe deplin Domnului nu se vor lăsa influențați sau înșelați prin astfel de eforturi de a-i aduce la tăcere. Ei se vor păzi totdeauna și vor respinge toate influențele subtile ale Diavolului, fie că se servește în acest scop de creaturi care susțin a fi consacrate Domnului, fie că se servește de creaturi care nu susțin a fi consacrate Domnului. Dumnezeu a poruncit poporului Său tocmai acum: „Haideți, și să ne sculăm cu război asupra lui!”. Prin profetul Ezechiel, poruncește unșilor Săi, „omului îmbrăcat într-o haină de in”: „Ia foc dintre roate, dintre heruvimi ... Și Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: Mergi între roatele de sub heruvimi, umpleți mâinile cu cărbuni aprinși, care sunt între heruvimi, și împrăștie-i peste
oraș. Și el a mers între roate sub ochii mei ... Atunci un heruvim a întins mâna între heruvimi, spre focul care era între heruvimi; a luat foc, și l-a pus în mâinile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Și omul acesta l-a luat, și a ieșit afară.” - Ezechiel 10:6,2,7.
32 Această activitate a unșilor îndeplinește lucrul „uciderii” care face parte din lucrarea Elisei cu care acest profet a fost însărcinat de Cel Prea Înalt. Domnul, în mila Sa, a descoperit aceasta și a făcut să se publice în cartea „Justificare”, vol. I, pag. 116 și celelalte, și aceasta s-a făcut fără îndoială pentru învățătura și conducerea unșilor Lui pentru ca să fie echipați pe deplin și cu totul destoinici pentru orice lucrare bună. Însă, se arată că unii, care au învățat din ceea ce s-a publicat și care ar fi trebuit să împlinească datoriile arătate acolo, după cum a poruncit Dumnezeu, în loc să facă aceasta, au fost înșelați printr-o influență rea. Ei caută acum să tulbure lucrarea și încearcă să facă pe acești unși să creadă că lucrul lor principal se va face numai după Armaghedon. Cei aleși însă, nu se vor lăsa să fie înșelați și seduși. Acești unși credincioși nu vor permite să le slăbească mâinile în această zi a războiului, ci vor continua a merge înainte în bătălie împotriva dușmanului cu zelul specific casei Domnului. Rămășița nu va lua parte la lucrarea de nimicire din timpul Armaghedonului. Partea care trebuie făcută de rămășiță este vestirea mesajului Domnului așa cum a fost însărcinată și i s-a poruncit să facă. Domnul Isus Cristos și oștirea Sa cerească vor face lucrarea de ucidere. Aceasta reiese clar din multe declarații profetice. - 2Cronici 20:16-22; Ezechiel 9:4-6.
33 Cei din rămășiță au de făcut acum un lucru înainte de a se începe lucrarea de nimicire a Armaghedonului, și ei trebuie să termine acest lucru înainte de a se începe lucrarea distrugerii (Matei 24:14,21). De când Iehova a dat unșilor Săi „numele cel nou”, i-a însărcinat și i-a trimis să-și îndeplinească partea lor și să vestească ziua răzbunării Sale. Și în timp ce merg ei să ducă națiunilor mărturia pentru numele lui Iehova, Cel Prea Înalt, El le zice: „Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău.” - Isaia 62:2,3.
34 Iehova expune pe unșii Săi înaintea mulțimii lui Esau și-și arată favoarea față de martorii Lui; și tocmai pentru că-i favorizează, dușmanul își îndreaptă focul împotriva martorilor lui Iehova și bătălia merge înainte. Dușmanii lui Dumnezeu, în special reprezentanții religiei, sunt arătați sub numele de „Esau”, „Edom”, „Efraim”, „Filisteni”, etc. Toate numele acestea se referă la ierarhia romano-catolică și la aliații ei. Despre acești dușmani Iehova zice: „Vai de cununa îngâmfată a bețivilor lui Efraim, de floarea veștejită care este strălucirea podoabei sale, pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată cu vin!” (Isaia 28:1). Dușmanii, reprezentanții religiei, sunt beți de vinul satanic, și în starea lor de beție poartă război împotriva rămășiței pentru că

186



186
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.


„păzesc poruncile lui Dumnezeu, și țin mărturia lui Isus Cristos”. Acești credincioși aduc poporului adevărul, și adevărul descoperă minciunile ascunse ale reprezentanților religiei. Bătălia este în curs, și Iehova zice acum martorilor Săi credincioși și adevărați: „În ziua aceea, Domnul Oștirilor va fi o cunună de glorie, și o diademă de frumusețe pentru rămășița poporului Său.” (Isaia 28:5). Iehova arată prin aceasta că sprijină pe martorii Săi credincioși.
35 Poate să mai existe oare îndoială în mintea vreunui membru de-al clasei cu adevărat unse a templului, despre faptul că bătălia dintre reprezentanții religiei și servii credincioși ai lui Iehova este actualmente în curs? Nu s-a dezlănțuit cu furie crescândă această bătălie în decursul celor zece ani în urmă? Ierarhia romano-catolică și-a îndreptat toate armele împotriva martorilor lui Iehova. În Germania, această „curvă bătrână”, rea a înspăimântat pe un mare număr și i-a intimidat atât de mult încât au amuțit, însă, în acea țară tristă, au rămas mulți martori smeriți, credincioși și adevărați care sunt hotărâți să urmeze porunca și să pună mărturie chiar și dacă aceasta i-ar costa ultimele lor picături de sânge. În New Jersey, dușmanii sub conducerea ierarhiei romano-catolice, s-au servit de toate mijloacele posibile pentru a combate și a doborî pe martorii lui Iehova; însă cei credincioși și adevărați din acest stat, rămân statornici și continuă să cânte din ce în ce mai tare preamărirea lui Iehova și să se avânte în luptă. Ei nu privesc viața lor pământească ca scumpă pentru ei înșiși. Împinși de iubirea nepieritoare a lui Dumnezeu și a lui Cristos Isus, care este mai tare decât moartea, acești credincioși zic acum cu cuvintele apostolului Pavel despre războiul purtat împotriva lor: „Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” - Faptele Apostolilor 20:24.
36 Nelegiuita ierarhie romano-catolică și complicii ei își folosește toată puterea și influența ca să facă stațiile de radio să înceteze difuzarea mesajului adevărului lui Dumnezeu. Ei s-au servit de tot felul de metode politice pentru a face să se voteze legi destinate a împiedica răspândirea adevărului. Ei își întrebuințează ziarele pentru a răspândi calomnii josnice împotriva martorilor credincioși și adevărați ai lui Dumnezeu. Ei merg atât de departe în prigonirea lor răutăcioasă a martorilor credincioși ai lui Iehova încât fac să se adopte regulamente sau legi prin care chiar și copiii cei mai mici sunt siliți să ia parte la ceremoniile religioase, absurde, ale salutului steagului, și să atribuie astfel mântuire mai curând unui lucru decât lui Dumnezeu de la care vine toată mântuirea. Ei atacă și defaimă pe fiecare care-și permite să arate motivele din Sfânta Scriptură că este datoria urmașilor lui Cristos să asculte de Dumnezeu și nu de oameni. Scopul dușmanului este să întoarcă pe martorii lui Iehova și pe toți prietenii lor de la Dumnezeu prin insuflare de frică și prin supunere cu forța și să-i controleze în mod arbitrar, inchizitorial prin dictatori, și să nimicească libertatea închinării la adevăratul și Atotputernicul Dumnezeu. Poate cineva care iubește pe Dumnezeu să aibă ceva de a face sau ceva
în comun cu astfel de făcători ai nelegiuirii? (Psalm 94:20). Voiește cineva, care iubește pe Dumnezeu, să ajute pe această mulțime nelegiuită prin aceea că caută să convingă pe cei unși că lucrul lor de căpetenie se va face numai după Armaghedon și de aceea să nu se grăbească? Poate să mai fie cineva care este devotat lui Dumnezeu și cauzei Sale, care să voiască să pună bețe în roate organizației lui Dumnezeu sau să încerce să facă aceasta prin aceea că spune în prezența unșilor cuvinte de felul următor: „Noi nu facem acum nici o ispravă. Lucrul nostru principal se va face numai după partea întâia a Armaghedonului. Așteptați până atunci. Atunci vom fi gata să primim pe mulțimea mare de oameni!”. Cei ce dau ascultare acestor înșelătorii și cedează influenței lor, sunt înșelați și seduși și aceasta arată că unii ca aceștia nu pot aparține aleșilor lui Dumnezeu.
37 Care este scopul bătăliei care se dă acuma între reprezentanții religiei și martorii lui Iehova? Desigur nu convertirea lumii și nici strângerea mulțimii mari de oameni, ci de a da ocazie oamenilor cu bună voință față de Dumnezeu să audă mesajul adevărului și să se pună de partea lui Dumnezeu și a Împărăției Sale și să urmeze într-adevăr porunca: „Căutați dreptatea, căutați smerenia!” până nu se descarcă mânia aprinsă a lui Dumnezeu în Armaghedon (Țefania 2:1-3). Iehova n¬a poruncit martorilor Săi nici acuma și nici în alt timp să adune pe mulțimea mare de oameni. Această lucrare o va face însuși Domnul la timpul Său rânduit și în felul Său. Cine zice: „Lucrarea noastră a strângerii mulțimii celei mari de oameni se va face după Armaghedon” acela se poartă cu îngâmfare înaintea Domnului. Datoria și lucrarea unșilor este de a urma poruncile Domnului. El a poruncit ca Evanghelia aceasta a Împărăției să fie propovăduită și această propovăduire să se facă și să se termine înainte de a se începe lucrarea de distrugere. Mai marele Moise, Cristos Isus, trimite pe urmașii Săi din templu și le poruncește să proclame de pe acoperișurile caselor vestea Împărăției și ziua răzbunării Dumnezeului nostru. A se abține de la a lucra așa, a-și lăsa mâinile să slăbească și a deveni neglijent sau a încerca a influența pe cei unși să devină neglijenți și să permită să le slăbească mâinile, înseamnă o nerespectare a poruncilor marelui profet al lui Iehova. - Faptele Apostolilor 3:23.
38 Este Domnul Isus în templul lui Iehova? Toate dovezile arată că El este. Așa stând lucrurile, Isus Cristos ține judecată și toate națiunile sunt adunate înaintea Lui și El le desparte una de alta. Să se observe că Sfânta Scriptură spune limpede că însuși Cristos Isus desparte pe națiuni una de alta și hotărăște cine aparține oilor, Ionadabilor sau mulțimii mari de oameni. Așadar, Cristos îi adună și nu noi. Dacă strângerea mulțimii mari de oameni ar avea loc după Armaghedon, atunci când ar putea oamenii binevoitori să-și arate prietenia pentru Cristos și rămășița Lui prigonită care se compune din membrii trupului Său așa cum este spus în Matei 25? La Armaghedon, prigonirea va lua sfârșit, fiindcă prigonitorii vor fi uciși.

187



15 IUNIE 1936
TURNUL DE VEGHERE
187


Membrii mulțimii mari de oameni trebuie să-și îndeplinească cu statornicie și curaj datoria și să informeze pe alții, și astfel să le dea ocazie să caute dreptatea și smerenia înainte de Armaghedon; căci acesta este cuvântul clar al Domnului. Dacă cineva nu vede că Domnul este în templu și face judecată, atunci această persoană nu aparține templului. O persoană care se amestecă între clasa templului și care susține și pe mai departe a aparține la această clasă, dar care în același timp încearcă prin cuvintele și influența ei să îndemne pe unși să devină neglijenți, aceasta este o ofensă la adresa lui Dumnezeu și a organizației Sale - Matei 18:6,7.
39 Fie ca cei unși să audă și să dea ascultare cuvintelor acestea ale lui Iehova: „Haideți, și să ne sculăm cu război asupra lui (organizația lui Satan, Edomiții)!”. Bătălia este acum în curs și violența ei devine din zi în zi tot mai mare. În mijlocul acestei mari prigoniri, din partea dușmanului, vestirea mesajului Împărăției trebuie să se facă mai departe pentru ca minciunile ținute ascunse ale dușmanilor să fie descoperite și date cu totul pe față pentru ca oamenii care iubesc dreptatea să se poată refugia în cetatea de scăpare, în organizația lui Dumnezeu, unde trebuie să rămână statornici până când va trece mânia lui Dumnezeu. Ierarhia romano-catolică și preoții aliații cu ea, s-au depărtat foarte mult de cuvântul lui Dumnezeu și de serviciul Lui și se ocupă cu afacerile politice ale puterilor întunericului. Aliații lor numiți mai înainte protestanți, sunt morți, și acum„ întunericul acoperă întreaga lume și întunecimea deasă acoperă pe toți reprezentanții religiei”. Totuși, în această organizație există oameni care suspină și gem după lumină. Iehova zice acum rămășiței, unșilor Lui credincioși: „Scoală-te, luminează! Căci lumina ta a venit, și mântuirea Domnului a răsărit asupra ta.” (Isaia 60:1,2). Voi care ați fost aduși în organizația lui Iehova, faceți să lumineze lumina voastră în așa fel încât toți care vin în contact cu voi să aibă motiv să știe că voi sunteți pentru Iehova și Împărăția Lui, astăzi, mâine și întotdeauna.
(Va urma)


ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU


PREGĂTIRE SATANICĂ PENTRU ARMAGHEDON


Într-o anumită perioadă în istoria organizației nelegiuite a lui Satan de îngeri și oameni, Asiria din vechime a fost puterea mondială dominantă și importantă. Orașul Ninive era capitala ei în acel timp. Factorii de conducere ale acelei puteri mondiale au locuit acolo și au exercitat stăpânire de acolo. Prin urmare Ninive, precum și Asiria, sunt folosite în profețiile Bibliei ca să reprezinte organizația lui Satan așa cum există ea acum în vremea noastră, în special latura politică a părții pământești a organizației Diavolului.
În profeția lui Naum, care este adresată Ninivei, Iehova își descrie propria Sa organizație ca fiind pregătită pentru conflictul mare și iminent, bătălia Armaghedonului, și avertizează organizația lui Satan de astăzi, spunând: „Cel ce împrăștie a urcat înaintea feței tale; păzește muniția; veghează asupra drumului! Încinge-ți șoldurile! Înnoiește-ți puterea! Căci Domnul (Iehova) a întors gloria lui Iacov... Scutul vitejilor Lui (adică, Cristos și oștirile Lui în cer)

188



188
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.


este vopsit în roșu, bărbații lui puternici sunt îmbrăcați în stacojiu. Carele de război vor scânteia ca focul(sau ca oțelul strălucitor) în ziua pregătirii Lui (pregătirii lui Iehova), și ienuperii vor fi clătinați teribil”. - Naum 2:1-3.

În conformitate cu modul său de procedură obișnuit, dușmanul Satan se pregătește de război, și face aceasta cu mare zgomot și fanfaronadă și în același timp ține popoarele în ignoranță cu privire la planul Său. Cristos Isus, marele Profet al lui Dumnezeu, a făcut pe apostolul Ioan să facă un raport despre această profeție, și anume: „Apoi am văzut ieșind din gura balaurului, din gura fiarei și din gura profetului fals trei spirite necurate, care semănau cu niște broaște. Acestea sunt, de fapt, spirite de demoni și fac semne și se duc la regii întregului pământ locuit ca să-i adune pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic”. - Apoc. 16:13, 14. Cele trei spirite necurate menționate aici sunt comparate cu niște broaște. O broască se umflă, este bombastică și se laudă cu ceea ce urmează să facă și face multă zarvă în aceasta. Zgomotul broaștei provoacă teroare în mintea unuia care nu știe de unde emană zgomotul. Diavolul are toată lumea în frică și necaz deoarece broaștele lui emană zgomotele lor. „Balaurul” menționat în textul citat mai sus reprezintă întreaga organizație satanică, în timp ce „fiara” simbolizează partea vizibilă a acelei organizații, iar „profetul fals” reprezintă în special marea portavoce sau marele purtător de cuvânt politic pe care toți oamenii deschiși la minte pot să vadă clar că este puterea unită a Imperiului Britanic și a Statelor Unite. Cu un singur glas toate aceste elemente ale organizației lui Satan se laudă și fac mult zgomot cu privire la ceea ce fac sau urmează să facă. În realitate ei zic: „Pământul este al nostru și vom face totul după plăcerea noastră; și când vom reuși oamenilor le va plăcea acest lucru”. Aceasta este doar exteriorizarea sentimentului Diavolului, care este simbolizat de balaurul în râu, așa cum este descris de profetul Ezechiel (29:3), și care spune: „Râul este al meu, și eu l-am făcut pentru mine”. Aici râul simbolizează popoarele peste care are stăpânire Satan. Partea vizibilă a organizației Diavolului încheie tratate de pace și anunță cu îndrăzneală: „Noi am interzis războiul și, prin urmare, nu va mai exista război, și oamenii să fie siguri de acest lucru”.

Când Tratatul de Pace de la Paris aștepta înaintea Senatului Statelor Unite pentru ratificare, sponsorul lui principal în America se zbenguia ca un cal țesălat bine care vroia să se dea în spectacol. Au fost făcute chiar și filme despre clovnii lui, și acestea au fost expuse înaintea oamenilor în toată țara. În același timp organizația de război făcea presiuni asupra organismului de legiferare atât pentru ratificarea pactului de pace, cât și pentru mai multe nave de război. Biciul politic a fost adus ca să împlinească planurile celor de la putere, acest lucru fiind descris simbolic în profeția lui Naum (3:2)
în aceste cuvinte: „Se aude pocnetul biciului și huruitul roților, calul galopând și carul săltând”.

În termen de câteva zile după ce Senatul Statelor Unite a ratificat Pactul de Pace de la Paris printr-un vot aproape unanim, mașinăria de făcut legi și a luat măsuri pentru construirea unei nave mai puternice decât a fost vreodată, și a prevăzut cheltuieli de 275 000 000 de dolari pentru vase noi de război, ca să nu mai spunem nimic despre marile cheltuieli pentru alte pregătiri militare. Ziarele presei publice, din data de 13 Februarie 1929, au anunțat că președintele a semnat un acord în acea zi ca să autorizeze construcția a cincisprezece nave moderne de război, și la câteva minute după aceea a început programul de construire. Clericii și liderii religioși aplaudă tare acțiunea puterilor politice și comerciale, și spun de fapt oamenilor: „Nu va mai fi război, pentru că noi am interzis războiul. În același timp trebuie să ne pregătim prin construirea de mai multe nave de război”. Este destul de dificil pentru oamenii de rând să înțeleagă logica acestor acțiuni și declarații. Construirea de mașini de război se desfășoară la o scară gigantică în fiecare națiune a așa-numitei „creștinătăți”. Factorii politici, din umbră, fac prevederile legale; iar clericii asigură ecranul de fum de mironosiță pe care „tatăl” lor (pe care Isus l-a declarat a fi Diavolul) îl folosește ca să orbească oamenii față de adevăr. Întocmai cum spune profetul, toți trei sunt ca niște broaște; însă cea mai zgomotoasă, și cea mai ipocrită din cele trei, este clerul marelui sistem al „profetului fals”, Marea Britanie și America. Pregătirea merge înainte și Satan face pe agenții săi, conducătorii pământului, să se sfătuiască împreună împotriva lui Dumnezeu și împotriva unsului Său, și să zică, de fapt: „Să le rupem legăturile, și să îndepărtăm legăturile lor de la noi, și să aranjăm lumea așa cum ni se potrivește nouă”. La aceasta Psalmul 2:4 răspunde: „El (Iehova) care stă în ceruri va râde; Domnul își va bate joc de ei”. Întorcându-ne acum la analizarea profeției lui Naum referitoare la pregătire, putem constata că ea se află în acord exact cu profeția Revelației, citată mai sus. Iehova vorbește prin Naum și spune: „Carele de război vor înainta nebunește pe străzi, vor alerga în sus și-n jos în piețele publice; ele vor avea înfățișarea unor torțe, vor alerga ca niște fulgere”. - Naum 2:4.

Carele menționate în acest ultim verset citat nu sunt aceleași care ca cele menționate în versetul imediat precedent, care declară că „carele vor fi cu torțe arzătoare (sau vor lumina ca oțelul) în ziua pregătirii Lui”. Aceste care scânteiază și sunt arătate a fi în afara orașului (adică, în afara organizației Diavolului) și se pregătesc să asedieze organizația Diavolului. Carele menționate în versetul următor

}}

189



15 IUNIE 1936
TURNUL DE VEGHERE
189


ca „înaintând nebunește pe străzi și alergând în sus și-n jos” sunt pe străzile sau piețele publice din interiorul orașului, și sunt, așadar, o parte și aparțin orașului care este organizația Diavolului. Aceste care menționate în urmă sunt așadar, organizația militară și mașinăria lui Satan.

Cuvântul evreiesc tradus „nebunește” în versetul patru al profeției este hallal, și înseamnă „a lăuda” și mai este redat prin expresia „a se arăta nebun”. (Concordanța lui Young). Astfel, „carele” organizației lui Satan care „aleargă nebunește pe străzi” sunt pregătirile militare care sunt lăudăroase și desfășurate într-o manieră lăudăroasă; și cei care fac acest lucru se umflă ca broaștele făcând un zgomot mare, în timp ce-și laudă propria lor măreție, și astfel caută să impresioneze oamenii apărând pe străzi și expunându-se. De ce tot zgomotul în presa publică și pe ecranele filmelor mișcătoare cu privire la pregătirile de război? De ce expunerea mare militară și navală la fiecare ceremonie națională? De ce expunerea pe fiecare film mișcător arată un politician sau războinic care se pregătește de război? Organizațiile de război și stăpânii războiului sunt cei care aleargă nebunește pe străzi și se comportă ca niște nebuni. De ce, în toate pregătirile de război, în cantine, în galeriile de artă, în presa publică și în filme, este scos în evidență atât de mult elementul religios? El este întotdeauna o parte a aceleiași campanii bombastice pe care o instrumentează Satan însuși, și orbește oamenii care sunt implicați cu adevărat în ea și îi folosește ca păcăliții săi. Aceștia spun în mod înșelător: „Noi suntem creștini și prin urmare reprezentăm „creștinătatea”. Trebuie însă remarcat că ei nu laudă nici pe Dumnezeu, nici pe Regele Său, ci se laudă pe ei înșiși. Ei se grăbesc în pregătirile lor și se laudă cu puterea lor și se comportă ca niște nebuni înaintea Domnului. Și pregătirea merge înainte! Un traducător redă textul din Naum astfel: „Ele (carele) aleargă pe drumurile largi în piețele publice”. (Roth). Ele fac așa, pentru că printre oameni ei pot să aibă o viteză mai bună lăudându-se cu puterea lor și că „fac lumea sigură pentru democrație”. O altă traducere redă textul astfel: „Ele aleargă încoace și încolo în piețele publice”. (A.R.V.)Ideea neînțelegerii, așa cum este implicat în Versiunea Autorizată, care spune: „Ei vor alerga unii împotriva altora în piețele publice”, este cu totul absentă. Prin intermediul diplomației ei evită neînțelegerea, și în felul acesta țin ascuns sensul adevărat de ochii oamenilor. Aceasta este întotdeauna metoda lui Satan.

Apoi profetul adaugă: „Ei vor părea (sau, cum spune Versiunea Revizuită: Înfățișarea lor este) ca niște torțe”. Cuvântul „torțe” în acest verset este tradus mai frecvent „lampă”, și sugerează viziunea pe care unitățile organizației lui Satan, sau agenții săi principali, o vor pretinde sau vor părea a fi ca lămpile, luminând calea oamenilor, sau ca torțele libertății luminând calea pentru libertate și progres
în guvernarea oamenilor. Clericii sunt aceia care își folosesc amvoanele și radioul ca să predice oamenilor și să le spună despre marile torțe ale libertății pe care eroii le țin sus ca să lumineze oamenii într-o stare de dorit. Ei sunt cu adevărat călăuze oarbe și profeți falși. Dumnezeu a prezis exact că va exista starea care există acum. „ Căci aceștia”, spune El, „sunt apostoli falși (predicatori și învățători), lucrători înșelători, prefăcându-se în apostoli ai lui Cristos (pretinzând a reprezenta pe Cristos, prin urmare fiind numiți „creștinătatea organizată”, sau „creștinismul organizat”). Și nu este de mirare, fiindcă și Satan se preface într-un înger de lumină. Nu este deci mare lucru dacă și slujitorii lui (clericii) se prefac în slujitori ai neprihănirii. Dar sfârșitul lor va fi potrivit lucrărilor lor”. - 2Cor. 11:13-15.

Apoi profetul Naum adaugă, spunând: „Ei vor alerga ca fulgerele”. Cu alte cuvinte, ei sunt rapizi în executarea pregătirilor lor, fiindcă Satan știe că mai are puțin timp. (Apoc. 12:12), și conducătorii sunt în strâmtorare și nedumerire, din cauza a ceea ce văd apropiindu-se. - Luca 21:26. Profetul lui Dumnezeu continuă, spunând: „El își va aduce aminte de merituoșii (vitejii) săi. Ei se vor poticni în mers. Se vor grăbi spre zidul ei și va fi ridicată întăritura”. (Naum 2:5). Cuvântul „merituoși”, sau viteji, în acest text este redat în Versiunea Americană Revizuită „nobili”. În alte texte același cuvânt ebraic în original este redat „fruntași” (ai turmei). (Ier. 25:34-36), precum și „faimoși”. (Ps. 136:18). Aici se face referire la nobilii lui Satan sau fruntașii turmei organizației religioase. El îi are în minte și își aduce aminte de ei. El face un recensământ a agenților săi principali, și măsoară puterea forței lui luptătoare precum și a „broaștelor” sale urlătoare. Acei oameni sunt din lumea lui Satan; prin urmare Satan le acordă atenție. - Ioan 15:19.

Cei care îndeplinesc planurile lui Satan sunt favoriții lui, și prin urmare, numiți „merituoși”, sau nobili sau faimoși. Acesta este unul din planurile lui Satan de a îndepărta pe oameni de Iehova Dumnezeu. Satan ține înaintea oamenilor pe marii eroi ai organizației sale. În organizațiile religioase, în marile întruniri politice, în întâlnirile finanțiștilor, în toate acestea, importanța oamenilor de frunte, ca exemple și eroi vrednici de lăudat, este ținută înaintea oamenilor. Presa metropolitană, care este pur și simplu instrumentul sau purtătorul de cuvânt al organizației lui Satan, publică rapoarte strălucitoare despre valoarea ofițerilor puternici de război, despre puterea și virtutea giganților financiari, și despre măreția elementului religios și a liderilor religioși. Este o societate care se admiră reciproc; și presa și radioul, filmul și artistul, sunt chemați cu toții în acțiune ca să glorifice numele oamenilor, și toate aceste lucruri țin mințile oamenilor întoarse de la Iehova Dumnezeu. Aceasta este în armonie cu profeția inspirată prezisă.

}}

190



SUFERINȚA OMENIRII: DE CE A FOST PRELUNGITĂ?


Isus Cristos a fost omorât, și în a treia zi Dumnezeu L-a înviat din moarte. (1Cor. 15:4). El spusese când era pe pământ că Dumnezeu îi dăduse marele privilegiu de a dobândi viață inerentă, sau nemurire. (Ioan 5:26). Când a fost înviat din morți El a fost ridicat ca chipul expres al lui Iehova, posedând nemurire, și viu în vecii vecilor. (Evr. 1:3; Rev. 1:18). Învierea lui Cristos Isus ca o creatură divină este o garanție că toți membrii trupului Său trebuie să fie ridicați cu învierea Lui, la nemurire. Acesta este motivul pentru care creștinul este sfătuit să caute gloria, onoarea, nemurirea și viața veșnică. (Rom. 2:7). Nemurirea înseamnă viață în cea mai înaltă stare, și este indestructibilă. Este scris: „Fiindcă, așa cum toți mor în Adam, tot așa toți vor fi readuși la viață în Cristos. Dar fiecare la rândul lui: Cristos este primul rod; după aceea, în timpul prezenței Sale, cei ce sunt ai lui Cristos”. (1Cor. 15:22, 23). Cristos Isus a fost primul înviat; și membrii trupului Său, sau biserica, sunt înviați la a doua Sa venire; și ei sunt înviați la nemurire, la o moștenire nestricăcioasă.
Apostolul Pavel a scris: „Pentru că voi ați murit, iar viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Când Cristos, care este viața noastră, se va arăta, vă veți arăta și voi împreună cu El în glorie” (Col. 3:3,4). Argumentul aici este că acela care este născut prin spiritul lui Dumnezeu și adus ca un fiu spiritual al lui Dumnezeu este mort ca creatură umană și că dreptul lui la viață este ascuns cu Cristos Isus, și că atunci când apare Cristos la a doua Sa venire atunci are loc învierea. Este scris din nou cu privire la acești oameni: „Preaiubiților, acum suntem fiii lui Dumnezeu,dar ce vom fi nu s-a dezvăluit încă; dar știm că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; căci Îl vom vedea așa cum este”. - 1 Ioan 3:2.
Aceasta este o dovadă că membrii creației noi în timp ce sunt pe pământ nu știu cum va fi gloria învierii Lui, dar că ei vor fi ca Cristos Isus pentru că vor fi cu El și îl vor vedea așa cum este El, și vor fi membrii familiei regale a lui Dumnezeu din cer. Aceasta este coroborat în continuare cu afirmația din Revelația 20:6: „Fericit și sfânt este cel ce are parte de prima înviere. Asupra lor moartea a doua nu are putere, ci ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni cu El o mie de ani”. - Rev. 20:6.
Cu privire la timpul învierii, este scris: „Pentru că însuși Domnul va coborî din cer cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, iar cei morți în Cristos se vor scula primii”. (1 Tes. 4:16). Aceasta dovedește că creștinii care au murit de-a lungul erei creștine nu au mers direct în cer la moarte, ci că trebuie să rămână morți până la a doua venire a Domnului nostru; și atunci, când El își ia puterea ca să domnească, cei credincioși în Cristos vor fi înviați primii. Cuvântul „strigăt”, așa cum este folosit în acest text, înseamnă o poruncă de autoritate, care arată că el se referă la timpul când Domnul
Isus, ca mare Mare Preot al lui Iehova, preia autoritatea, și își începe domnia. - Ps. 110:2.
Creația nouă completă a lui Dumnezeu va constitui mare preoție regală a lui Dumnezeu, preoție care a fost prefigurată cu mult timp în urmă de Melhisedec, care a fost atât rege al Salemul din vechime, cât și „preot al Dumnezeului Celui Preaînalt”, și care, de asemenea, a binecuvântat pe patriarhul Avraam după ce Dumnezeu îi dăduse victoria asupra dușmanilor. (Gen. 14:18-20). Isus, Capul creației noi este singurul „sămânța lui Avraam”, și membrii trupului Său ai creației noi sunt făcuți o parte a acestei semințe a lui Avraam fiind adoptați de Iehova Dumnezeu, Mai Marele Avraam. În Cristos Isus, „Sămânța”, urmează să fie binecuvântate toate familiile pământului. (Gen. 12:3; 22:18). Creația nouă constituie caracteristica încoronatoare a întregii creații a lui Dumnezeu. Creația aceasta este aceea care primește viață și nemurire, și va fi pentru totdeauna spre slava lui Iehova Dumnezeu.
Au trecut mai mult de șase mii de ani de când Iehova a creat pe omul perfect Adam, care a eșuat. Pentru mai mult de două mii de ani Dumnezeu a făcut să fie puse în scenă mari imagini vii, care prefigurează dezvoltarea acestei creații noi. Pentru alți aproape două mii de ani El selectează și dezvoltă această creație nouă. În toată această perioadă de timp rasa umană a suferit boală, necaz, și moarte. Satan a profitat de timp, ca să încerce să întoarcă mințile oamenilor de la Iehova. Mulți creștini declarați au întrebat: De ce trebuie să existe atâta suferință printre popoarele pământului?
„Căci știm”, spune apostolul Pavel, „ că toată creația geme și suferă împreună, până acum.” (Rom. 8:22). Nu numai că această afirmație a raportului divin este adevărată, ci fiecare om poate să mărturisească despre faptul suferinței umane. Nu există nici o creatură umană pe pământ care să fie perfectă, și nimeni care a trăit nu a trăit fără suferință. Din leagăn până la mormânt fiecare a experimentat durere. Mulți au întrebat de ce a fost așa. Există un timp rânduit pentru om să cunoască motivul pentru aceasta.
Moartea este un dușman mare. Acest dușman a distrus fiecare casă. Diavolul a făcut pe oameni să creadă că Dumnezeu este responsabil pentru moartea din mijlocul rasei umane. Dimpotrivă, moartea a rezultat din pricina păcatului, și păcatul a intrat în lume din cauza neascultării omului de legea dreaptă a lui Dumnezeu. Diavolul însușii este acela care a provocat această neascultare. Omul nu a ascultat de bunăvoie pe Dumnezeu și a dat ascultare dușmanului. Când un anumit membru iubit al familiei moare cei care plâng de pierderea făcută sunt auziți deseori spunând: „Cum poate un Dumnezeu drept și iubitor să ia pe preaiubitul nostru?” Când oamenii înțeleg planul lui Dumnezeu și desfășurarea lui, nu se va pune o astfel de întrebare. Atunci oamenii nu se vor întrista ca cei care n- au speranță. Nu poate exista nici o speranță fără cunoștință; prin urmare, rezultă necesitatea de a cunoaște adevărul lui Dumnezeu care arată calea spre viață și fericire.

191



15 IUNIE 1936
TURNUL DE VEGHERE
191


Nu a putut oare Dumnezeu să facă pe om astfel încât să nu păcătuiască, și astfel să-l fi împiedicat de la atâta suferință? Desigur, Dumnezeu, fiind Atotputernic, ar fi putut face o creatură și s-o numească om și să-l facă în așa fel ca să-i fi fost imposibil să păcătuiască. Faptul că nu a făcut așa este de la sine o dovadă că a avut un motiv bun și suficient pentru a nu face așa. Raportul este că Dumnezeu a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa. Aceasta înseamnă că omul a fost înzestrat cu înțelepciune, dreptate, dragoste și putere. A fost plănuit ca omul să se folosească de aceste facultăți; altfel Dumnezeu nu l-ar fi înzestrat cu acestea.
Dumnezeu a creat pe om cu trup, minte, voință și afecțiuni; și El a dorit ca omul să folosească toate facultățile cu care a fost înzestrat. Pentru a-și folosi voința însemna că omul trebuia să hotărască să facă sau să nu facă ceea ce-i era prezentat. Omul a fost informat că a asculta de Dumnezeu este bine, că a-L neasculta este păcat și aduce moarte. Din moment ce omul a fost înzestrat cu putere de voință, rezultă așadar, că Adam a trebuit să aleagă să facă bine sau rău, și să suporte consecințele. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi creat astfel încât să nu poată alege răul, ci ar fi fost obligat să facă binele, atunci el ar fi fost pur și simplu o mașină, fără nici o libertate de acțiune inteligentă.
Dumnezeu l-a creat pe om perfect și l-a creat pentru buna plăcere a Sa. (Apoc. 4:11), Dumnezeu nu găsește plăcere în lucrurile rele. (Ps. 5:4). Totodată, Dumnezeu nu obligă nici o creatură să facă binele. Scopul Său este ca fericirea și viața să fie rezultatul pentru cei ce fac binele, și suferința și moartea pentru cei ce fac răul. Dacă Dumnezeu ar fi făcut pe om astfel încât să nu poată comită răul, aceasta ar fi fost echivalent cu a a-l obliga să facă binele. Ascultarea forțată nu aduce fericire adevărată Creatorului sau creaturii.
Dumnezeu este dragoste, și prin urmare, este expresia perfectă a altruismului. El dorește ca făpturile Sale inteligente să-L iubească și să-L servească datorită iubirii pentru El. Un astfel de rezultat nu ar fi posibil dacă serviciu nu este voluntar. Omul trebuie să fie ca Dumnezeu pentru ca să fie fericit, ceea ce înseamnă că trebuie să fie altruist. Atunci de ce a pedepsit Dumnezeu neascultarea, dacă El este altruist? Pentru că Dumnezeu este bun; și tot ce I se opune este rău; și cel ce refuză să asculte de Dumnezeu se aliază cu nelegiuirea, care aduce nefericire atât lui, cât și Creatorului. Dragostea, sau altruismul, înseamnă a căuta bunăstarea altora, și dacă Dumnezeu ar fi refuzat să pedepsească neascultarea aceasta ar fi fost în detrimentul și spre binele omului.
Dacă Dumnezeu și-ar exercita puterea ca să oblige pe om să asculte, atunci ar fi inconsecvent; și este imposibil ca Dumnezeu să fie inconsecvent. De ce ar fi El inconsecvent? Pentru că a obliga pe om să-L asculte ar fi un lucru egoist; și Dumnezeu nu poate fi egoist, pentru că El este expresia desăvârșită a altruismului. El dorește ca creaturile Sale să fie ca El, adică, conduși de dragoste sau altruism. El nu-și exercită puterea pentru a obliga ascultarea, însă își exercită puterea să pedepsească neascultarea pentru binele unuia
care nu ascultă. Creatura care iubește pe Creatorul și care-L iubește în mod suprem va asculta de El. Din acest motiv regula Lui este anunțată de Isus, Fiul Său preaiubit, astfel:„Cine are poruncile Mele și le respectă, acela Mă iubește, iar cel care Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu; și Eu îl voi iubi și Mă voi arăta clar lui. Isus i-a răspuns și i-a zis: Dacă cineva Mă iubește, va respecta cuvântul Meu și Tatăl meu îl va iubi, și noi vom veni la el și ne vom face locuința cu el. Cine nu Mă iubește nu respectă cuvintele Mele. Cuvântul pe care îl auziți nu este al Meu, ci este al Tatălui, care m-a trimis.” - Ioan 14:21, 23, 24.
Din același motiv este scris: „Dragostea este împlinirea legii”. (Rom. 13:10). Aceasta înseamnă că cel care este condus de altruism în devotamentul său față de Dumnezeu, și care ascultă din acest motiv, îndeplinește orice cerință a legii lui Dumnezeu. Dacă Adam ar fi manifestat dragoste față de Dumnezeu, L-ar fi ascultat. Adam a fost egoist și a dorit să se servească pe sine. Soția lui a fost o parte din el, și din motive egoiste el a vrut să fie cu ea; prin urmare, nu a ascultat pe Dumnezeu.
Iehova nu a făcut niciodată ceva contrar iubirii, și nici nu va face așa ceva. El a dat această poruncă Israeliților: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu toată puterea ta”. (Deut. 6:5). Unii poate că pun următoarea întrebare: Nu a fost oare aceasta o regulă care obliga pe israeliți să-L iubească, și nu a fost influențată aceasta de egoism din partea lui Iehova? Nu! Israeliții erau atunci imperfecți. Dumnezeu a fost singurul lor Prieten adevărat. Ascultarea de poruncile Lui a însemnat viață pentru ei. Ei au putut asculta numai dacă iubeau pe Iehova; prin urmare, Iehova a dat porunca, nu din cauza egoismului din partea Sa, și pentru binele și bunăstarea israeliților. Aceasta anunță regula de neschimbat a lui Iehova că cel care vrea să se bucure de viață și fericire trebuie să iubească pe Domnul Iehova cu toată inima, mintea, sufletul și ființa sa.
Pentru a fi complet fericit omul trebuie să-și exercite voința în mod liber, și întotdeauna să fie îndemnat să facă aceasta de dragoste sau altruism. Experiența arată că dacă el este împins de egoism și face rău, suferă. Dacă este îndemnat de altruism și face binele, este binecuvântat.
Este posibil să fi fost multe motive pentru care Dumnezeu nu a făcut pe om astfel încât el să nu poată păcătui, și pentru care a permis ca răutatea să aibă stăpânire așa mult timp; însă este cert că există cel puțin trei motive bune și suficiente care ies în evidență, și acestea sunt: Primul, să dovedească că El poate să pună creaturi pe acest pământ care, în situații de ispită și necaz, își vor menține integritatea și devotamentul complet față de El; al doilea, să ofere timp suficient pentru alegerea și dezvoltarea creației noi, prin care urmează să fie eradică nelegiuirea și să vină binecuvântările vieții și ale fericirii la oameni la timpul rânduit; și al treilea, să ofere timp suficient lui Satan Diavolul să rămână și să depășească limita în nelegiuirea de a încerca

192



192
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.


să întoarcă pe toți oamenii de la Iehova Dumnezeu, înainte ca Dumnezeu să-și manifeste puterea asupra lui Satan și a organizației lui. Această perioadă de timp a mai fost permisă pentru nașterea unui număr suficient de creaturi umane care
să umple pământul când Împărăția lui Dumnezeu este întemeiată pe pământ și numele lui Dumnezeu este justificat și toți cei ascultători ai rasei umane sunt ridicați la perfecțiune pe un pământ curățat.


SCRISORI


RECUNOSCĂTORI SĂ PARTICIPĂM LA JUSTIFICARE
Dragă frate Rutherford:
Am primit scrisoarea dumneavoastră din 5 Noiembrie care spune că familia Betel a făcut posibilă în mod voluntar reducerea prețului la cărți și broșuri pentru pionieri.

Imediat după primirea acestei scrisori tabăra de pionieri din Chicago a votat în unanimitate să-și exprime față de dumneavoastră și familia Betel recunoștința ei profundă, crezând că aceasta îi va ajuta să continue în lucrarea de teren. Va fi de interes pentru dumneavoastră să știți că un raport pentru o perioadă de doisprezece luni a arătat că tabăra pionierilor a plasat 42 500 de broșuri și 7 500 de cărți, un total de 50 000 de bucăți de literatură. Am citit cu entuziasm „O scrisoare deschisă către Presa Asociată” și tocmai am primit instrucțiunile să distribuim ultimele trei Epoci de Aur în toată această fortăreață catolică din Chicago. Suntem foarte recunoscători să participăm în justificarea numelui mare a lui Iehova sub Justificatorul-Rege, Cristos Isus. Cu multă dragoste ne rugăm ca Iehova să continue să vă susțină și pe familia Betel în executarea planurilor Lui. Frații dumneavoastră în campania Regelui, TABĂRA PIONIERILOR DIN CHICAGO.




HOTĂRÂȚI SĂ LUCRĂM UMĂR LA UMĂR

Dragul nostru frate Rutherford: Noi, adunarea martorilor lui Iehova din Fullerton, Calif., dorim să exprimăm față de dumneavoastră aprecierea noastră din inimă pentru eforturile dvs. de a servi pe Iehova, și de a extinde dragostea noastră frățească fierbinte față de dvs. în acest timp, cu o dorință sinceră de a coopera pe deplin în orice mod în care putem să facem cunoscut tuturor mesajul Împărăției, spre onoarea și justificarea numelui lui Iehova.

Credem că transmisiunile voastre două din 23 februarie vor face o lucrare mare pentru prizonieri și că acele discursuri au fost de la Iehova. Prin harul Lui noi, ca unul, suntem hotărâți să lucrăm umăr la umăr cu dvs., rugându-ne cu sinceritate, așa cum știm că faceți și dvs.,
„Vie Împărăția ta; facă-se voia Ta, pe pământ ca și în cer”.

Suntem recunoscători lui Iehova pentru binecuvântările pe care le primim prin Turnul de Veghere și direcționarea lucrării Împărăției prin Societate. Fie ca binecuvântările bogate ale Tatălui nostru să continue cu dvs. în timp ce declarați cu îndrăzneală și clar planurile Lui. Cu multă dragoste, Servii dvs. tovarăși, S. E. WOLANDER ANNE MARIE BROWN RUTH WEBB E.N. BROWN ROGERS NOLA M. CAMPBELL LOUISA (D-ra C.J.) IDA M. BEAT FRIEDA GRUND MARY E. LUCE ALMA BRINDLE ILENE B. LUNT GRACE WHITE GRACE W. EDISON DORA GILLET OLA D. MCWILLIAMS C.C. INGRAHAM MARTHA BINGHAM VIVIAN L. EILMAN EDWARD G. FALBE ALICE J. GALE G. L. MCWILLIAMS GERTRUDE GILMAN BEULAH M. HASKILL FANNIE BROWN EDWARD HAMM LEONA BROWN R. M. GILLET W. R. WINFREY NELLIE E. BROWN DAVID O. BROUN LOUISA M. WAGNER Aceasta include un surd, un nevăzător, un invalid și câțiva semi-invalizi, și nouă care susțin a fi Ionadabi. Când s-a făcut aranjamentul difuzoarelor în Fullerton, șeful poliției a fost foarte amabil - a spus că „Judecătorul Rutherford este un foarte educat conferențiar al Bibliei”, și el însuși ar dori să meargă la Shrine Auditorium în 23 Februarie, dar este „un slujitor al oamenilor și nu poate să intre”. Două mașini de sunet au fost aici. În orășelul La Habra primarul a dat permisiunea să se folosească un loc vacant de pe strada principală a orașului, și „a sperat că oamenii vor asculta”.

BEULAH M. HASKILL, Secretar.