Literatură:Stăpânirile cele mai înalte/Stăpânire: Diferență între versiuni

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Linia 2: Linia 2:
 
{{{current|}}}<br>
 
{{{current|}}}<br>
 
{{{section|}}}<br>
 
{{{section|}}}<br>
{{{secțiune}}}
+
{{{secțiune|}}}

Versiunea de la data 18 august 2019 14:34

 

163



Stăpânirile cele mai înalte

„Orice suflet fie supus înaltelor stăpâniri. Căci nu este stăpânire decât dela Dumnezeu, iar care sunt de Dumnezeu, sunt rânduite.“ - Romani 13:1.

Partea I.

1 Iehova Dumnezeu a dat Cuvântul Său poporului Său pentru mustrarea, îndreptarea, ajutorul și mângâierea lor, cu scopul ca ei să fie înzestrați complet cu acea cunoștință care le va permite să facă ce este bine și drept. (Romani 15:4, 2Timotei 3:16,17) Această regulă, care nu se schimbă, trebuie păstrată totdeauna în minte și trebuie urmată atunci când analizăm orice text scriptural. Aceasta înseamnă că unșii trebuie să fie totdeauna supuși legii lui Dumnezeu. O regulă sau lege, care poruncește unui copil al lui Dumnezeu să urmeze orice altă cale de acțiune, este nepotrivită. Unșii Domnului trebuie să facă ce este drept; și numai Cuvântul lui Dumnezeu, fără nici o excepție, le arată calea cea dreaptă. – Psalmii 19:7,8.
2 Învățătura din Romani, capitolul 13, a fost mult timp aplicată greșit. Aplicarea ei nepotrivită a fost de fapt baza pentru doctrina falsă a „dreptului divin al regilor” sau a conducătorilor, spre a domni și a-i asupri pe oameni. Învățătura dată aici de apostol nu era destinată omenirii în general, ci pentru folosul Bisericii. Dacă era destinată pentru cei din afara bisericii, atunci ar însemna că Dumnezeu a judecat popoarele în „timpurile neamurilor”, pe când alte scripturi arată că Dumnezeu a fixat un timp anume pentru judecata omenirii în general. – Fapte 17:31.
3 În fond, apostolul le spune membrilor Bisericii ca ei să fie totdeauna ascultători față de Dumnezeu și că motivul pentru o astfel de ascultare trebuie să fie iubirea pentru Dumnezeu și plăcerea de a face voința Sa. Argumentul lui Pavel mai are de asemenea înțelesul că, dacă legile țării sunt în armonie cu legea lui Dumnezeu, acestea bineînțeles că vor fi ascultate; nu pentru că aceste legi au fost promulgate de parlamentul națiunii respective, ci pentru că ele sunt în armonie cu legea lui Dumnezeu și din acest motiv sunt drepte; că, dacă legea unei națiuni nu este contrară legii lui Dumnezeu, atunci trebuie să se supună legii națiunii, nu cumva copilul lui Dumnezeu să cauzeze ofensă în mod inutil; și mai mult decât atât, datorită conștiinței. Punctul principal în argumentul apostolului este de fapt cetățenia, sau cărei stăpâniri, puteri sau autorități trebuie să se supună creatura.


PUTERE
4 Puterea lui Iehova este supremă. De la El vine toată autoritatea dreaptă. El este Creatorul cerului și al pământului. (Isaia 42:5; Ieremia 10:12) Puterea Lui este fără margini și nu există nici o îndoială în privința declarației că Dumnezeu este suprem. (Geneza 17:1-3; 35:11) El este Cel Prea Înalt și mai presus de El nu poate fi nimeni. (Psalmii 91:1; Efeseni 4:10) în argumentul său apostolul zice: „Nu este stăpânire [putere, ASV, KJV; autoritate, ver. rev.] care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de [aranjate sub] Dumnezeu”. Astfel spus: orice putere care exercită în mod legal, este cea delegată de Iehova creaturii care exercită acea putere. Înseamnă, atunci, că nu există creatură sau creaturi care ar putea face și executa în mod legal legi și reguli de acțiune care sunt contrare legii lui Dumnezeu. Când apostolul spune: „Orice suflet să fie supus înaltelor stăpâniri”, aceste cuvinte includ acum Biserica, iar mai târziu îi vor include pe toți cei care vor veni în armonie cu Dumnezeu.
5 Multe explicații au scris despre și cu privire la capitolul 13 din epistola către Romani, cu înțelesul că puterile sau guvernele națiunilor acestei lumi sunt „stăpânirile care sunt” și că aceste guverne își primesc puterea de la Iehova Dumnezeu. Se vede imediat că astfel s-au pus bazele pentru doctrina „dreptului divin al regilor”, pe motivul argumentului că orice putere pe care o națiune o posedă și o exercită este rânduită de Dumnezeu, prin urmare copilul lui Dumnezeu trebuie să fie supus acelei puteri. De multe veacuri conducătorii și națiunile numite „creștine” insistă asupra faptului că Dumnezeu le-a delegat puterea de a domni, folosind aceasta pentru a-i face pe oameni să le dea mare cinste și omagii. Să urmăm acest argument până la concluzia lui logică și să vedem ce constatăm?
6 În Statele Unite este interzis ca un cetățean să fie găsit în posesia băuturilor spirtoase sau să le transporte [în timpul prohibiției]. În Anglia, Canada, Germania și în alte țări, care de asemenea se pretind a fi creștine, nu este interzis să fii găsit în posesia băuturilor spirtoase sau (și) să le transporți. A delegat Dumnezeu,

164



acestor națiuni diferite, putere sau autoritate diferită? În Statele Unite, în timp de pace, nici un cetățean nu poate fi recrutat prin lege și nu i se poate impune să facă serviciu militar. În Italia și în alte țări numite creștine, toți cetățenii sunt supuși serviciului militar, chiar și în timp de pace, iar refuzul de a face un astfel de serviciu este aspru pedepsit. Care națiuni fac și impun legea militară în armonie cu legea lui Dumnezeu, văzând că legile lor sunt diferite?
7 În Statele Unite, în timp de război este făcută o lege, obligând persoanele cuprinse într-o anumită limită de vârstă să se angajeze în serviciu militar. Este legea lui Dumnezeu diferită, în timpuri și țări diferite? Scriptura răspunde: „Dumnezeu nu se schimbă”. (Maleahi 3:6) De necesitate, Dumnezeu trebuie să fie și este tot timpul consecvent.
8 Dumnezeu zice fiilor Săi unși: „Să nu ucizi.” (Matei 5:21,22) Cel care ucide este un ucigaș. Mai departe, este scris: „Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș și știți că nici un ucigaș n-are viață veșnică rămânând în el.” (1Ioan 3:15) În caz de război, toate guvernele națiunilor își obligă supușii sau cetățenii să participe la război și să ucidă. A delegat oare Dumnezeu acestor guverne puterea de a da porunci oamenilor să se ucidă unii pe alții și sunt fiii unși ai lui Dumnezeu obligați să asculte de legile țării care le cer să ucidă când, în același timp, propria lege a lui Dumnezeu le poruncește să nu ucidă? În cazul în care copilul lui Dumnezeu se angajează în război și ucide deliberat, el însuși se exclude de la intrarea în Împărăție, potrivit legii lui Dumnezeu.
9 Dacă un guvern lumesc poate adopta o lege care interzice folosirea anumitor băuturi, acea națiune sau acel guvern poate de asemenea adopta și impune o lege care interzice întrebuințarea anumitor alimente, incluzând chiar pâinea. Isus și-a îndrumat urmașii să se roage la Dumnezeu: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi!” A delegat Dumnezeu unei națiuni sau unui guvern puterea care să-i permită să facă și să impună o lege care ar interzice folosirea chiar acelui lucru pentru care copiii lui Dumnezeu au fost îndrumați să se roage? Dacă în Germania este legal ca oamenii să bea bere în timp ce mănâncă brânză și în Statele Unite este ilegal să bei bere [în timpul prohibiției] când mănânci brânză, atunci care din aceste națiuni exercită puterea delegată de Domnul? Dacă răspunsul este: Amândouă, atunci se pune în mod potrivit întrebarea: Declară oare Dumnezeu că facerea unui anumit lucru este corectă într-o parte a pământului și greșită în alta?
10 Rusia și Statele Unite sunt amândouă puteri ale acestei lumi, numite altfel națiuni sau guverne; ambele se pretind a fi națiuni creștine, cu toate că nu sunt. Legea fundamentală a Statelor Unite declară că un om își poate exercita credința în orice mod alege. Contrar acestei legi fundamentale, unele state elaborează o lege ca evanghelia să nu poată fi predicată în anumite locuri sau în anumite împrejurări, și arestează și pedepsesc pe cei care încearcă astfel să o predice. În Rusia, legea este că o persoană nu poate predica deloc evanghelia fără permisiunea guvernului. Porunca lui Dumnezeu către fiii Săi, prin Isus Christos, este ca evanghelia Lui să fie predicată în toate națiunile ca mărturie. (Matei 24:14) Să asculte copilul lui Dumnezeu de legea Statelor Unite, de a Rusiei sau de legea lui Dumnezeu? Este posibil ca Dumnezeu să fi delegat acestor națiuni diferite dreptul și autoritatea de a face și de a impune legi care sunt contradictorii cu propria Sa voință exprimată și derogatorii?
11 Prin urmare, nu este clar că, în mod categoric, a fost o aplicare nepotrivită a cuvintelor apostolului Pavel, atunci când au fost aplicate la guvernele acestei lumi? Când el zice: „Stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu”, face el vreo referire la națiunile păgâne de pe pământ? Nu este oare mai înțelept că el se referă exclusiv la puterile sau autoritățile deținute și exercitate în organizația lui Dumnezeu, și nu la cele care sunt exercitate în organizația lui Satan?
ORGANIZAȚIA LUI DUMNEZEU
12 În afară de Iehova însuși, organizația Sa este alcătuită din Isus Christos, îngerii Săi sfinți, heruvimii, membrii înviați ai trupului lui Christos și cei cate au fost aduși în Biserică și unși cu spirit, care depun în mod silitor cele mai mari eforturi pentru a fi supuși lui Dumnezeu. La Iordan, în timpul consacrării Sale, Isus a fost uns în poziția înaltă de „preot în veac după ordinul lui Melchisedec”. Atunci și acolo El a fost învestit cu anumite puteri ca omul Isus Christos pe pământ. Vorbind discipolilor Săi, a zis că „Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele.” (Marcu 2:10) După ce Isus a fost înviat din morți, le-a zis discipolilor Săi: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.” (Matei 28:18) Această putere a primit-o de la Iehova. Evident, Dumnezeu a permis ca Isus să dea oarecare putere servilor sau discipolilor Săi, deoarece Isus a zis: „Ca și cu un om plecat într-altă țară, care își lasă casa, dă servilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui și poruncește portarului să vegheze.” – Marcu 13:34.
13 Cuvântul „putere„ [stăpânire, Cornilescu; autoritate, ASV; KJV] este tradus din grecescul „exousia”; și argumentul lui Pavel expus în text și context arată că puterea menționată aici se referă la autoritatea posedată și exercitată în organizația lui Dumnezeu. Aceasta este instituția pe care însuși Iehova o folosește pentru împlinirea scopurilor Sale. Scripturile de mai sus, precum și cele care urmează, sunt potrivite: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute; fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri [puteri, ASV]. Toate au fost făcute prin El și pentru El.” (Coloseni 1:16)