Această pagină nu a fost verificată
Da, o binecuvântare vine la sfârșitul acestei perioade de așteptare. La acea vreme vreme Isus va fi la putere. Ca marele General al lui Iehova, El va prelua comanda oștirii lui Iehova și va trece la acțiune împotriva lui Satan. Forțele Sale vor lua cu asalt forțele lui Satan. Acea bătălie va fi scurtă și decisivă, iar Cristos va fi învingătorul.
Acea victorie va însemna distrugerea organizației lui Satan de pe pământ și va avea ca rezultat legarea lui Satan pentru o mie de ani, așa încât el nu va mai înșela națiunile până la sfârșitul miei de ani. (Apocalipsa 20:1-3) Acea victorie va însemna eliberarea oamenilor de instituțiile opresive și înșelătoare a lui Satan; va pune capăt oricărei fraude, ipocrizii, injustiții și nedreptăți; acea victorie va mărturisi stabilirea unei păci permanente și veșnice pe pământ, și bunăvoinței între oameni.
Pacea bnu poate fi niciodată stabilită prin eforturi omenești. Deși oamenii recunosc necesitatea acesteia și fac eforturi să o stabilească, totuși Scripturile ne spun că eforturile lor vor fi zadarnice, iar motivul este acela că egoismul le guvernează fiecare efort și le controlează fiecare faptă. La Ieremia 6:13,14 citim despre acest egoism după cum urmează: „Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toți suntem lacomi de câștig; de la prooroc până la preot, toți înșală. Leagă în chop ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Și totuși nu este pace!”
Scripturile ne asigură că atunci când înțelepții lumii vorbesc despre pace și fac eforturi în vederea acesteia, condițiile vor continua să se deterioreze și în cele din urmă vor culmina în ceea ce oamenii numesc „bătălia Armaghedonului”. La 1 Tesaloniceni 5:3 Pavel spune: „Când vor zice: „Pace și liniște!” atunci o o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare.” Astfel, apostolul ne spune că eforturile omului de a stabili pacea pe pământ sunt sortite eșecului. Distrugerea neașteptată profețită în acest text este aproape să vină asupra lor. „Bătălia zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic” este aproape. Satan va fi legat în curând, iar puterea sa de a orbi și înșela va fi pe deplin oprită pentru o mie de ani.
„Prințul Păcii” este acum pe tron și anunțul acestui fapt este acum răspândit în toată lumea. O mulțime de oameni au auzit acest anunț și speranța răsare în sufletul lor. Timpul este aproape când cuvintele profetului din Psalmul 85:10,11 se vor împlini: „Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută. Credincioșia răsare din pământ și dreptatea privește de la înălțimea cerurilor.”
Destinul omului
Unde voi petrece eternitatea? Aproape fiecare creatură umană trebuie să se confrunte cu această întrebare la un moment dat în viață. Cei care mor în copilărie scapă de analiza ei și unii care sunt șterși brusc din existență de un accident sau de o calamitate nu s-au gândit niciodată serios la aceasta. În exuberanța tinereții, tinerii nu se opresc să o analizeze; în activitățile preocupante ale maturității subiectului este împins la o parte, deoarece este unul neplăcut și pentru că greutăților zilnice le este permis să îl acopere; dar când viața este măsurată în ore, zile, săptămâni sau luni, devine un subiect de analiză solemnă. Apoi sunt cei care s-au chinuit ani întregi în așteptarea zilnică a morții, care au avut acest subiect în atenția lor toți acei ani grei.
Pentru majoritatea oamenilor, saltul în eternitate este făcut fără vreo speranță concretă. Acasă și la școală de duminică au fost învățați că cei care sunt rezonabil de buni vor reuși să intre cumva în rai, în timp ce aceia care sunt răi și degenerați vor petrece eternitatea într-un loc de chin. Aceste învățături sunt acceptate pentru că sunt învățate în crezuri de către conducătorii religioși. Cu toate acestea, în fața morții de obicei există îndoială, presimțiri rele și groază, din cauza faptului că cel care moare nu este sigur că doctrinele și liderii religioși au dreptate în învățăturile lor. El își dă seama că aceste învățături nu au fost niciodată dovedite ca fiind corecte.
Astfel se întâmplă că în cazul majorității oamenilor care părăsesc această viață; acest lucru are loc cu nesiguranță, dacă vor petrece eternitatea în cer, în fericire de nedescris sau în iad, în agonie de nedescris. Excepțiile la această regulă sunt puținii oameni care s-au convins pe ei înșiși că sunt atât de superiori „turmei de rând”, încât sunt siguri de un loc în fericire. Ei s-au convins pe ei înșiși că merită darul cel mai bun al lui Dumnezeu, și că porțile raiului li se vor deschide larg și vor fi primiți cu aclamații vesele.
Faptul că aceste persoane sunt sigure că merg în rai nu demonstrează existența unui astfel de loc sau existența unui iad al chinului. Budistul, confucianistul și indianul devotat vor muri cu toată satisfacția, siguri în credința lor fanatică că vor fi schimbați într-o altă formă de viață sau că vor merge la locul lor fericit de vânătoare în momentul morții. Totuși, această seninătate în fața morții nu demonstrează că convingerile lor sunt corecte, și toți cei care cred în Biblie știu că aceste cazuri sunt greșite. Așa cum faptul că cineva care se mărturisește a fi un creștin moare în liniște, seninătate și cu încrederea că merită să meargă în rai, nu este o dovadă că va și merge acolo.
