Pagină:Drama-of-vindication-part-I-1939.djvu/3

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată



TURNUL DE VEGHE

ȘI VESTITORUL REGATULUI LUI CRISTOS

Vol.LX
1 FEBRUARIE 1939
No.3

DRAMA JUSTIFICĂRII

Partea 1


„Numai fi puternic și foarte curajos, ca să fi în stare să lucrezi după toată legea”. - Iosua 1:7.


1 IEHOVA nu a avut niciodată vreo obligație de a dezvălui creaturilor umane mijloacele executării scopului Său, în justificarea Numelui Său. Ceea ce El a făcut, este o manifestare a bunătății Sale iubitoare față de aceia care Îl ascultă. Dumnezeu a făcut să fie înfăptuite și înregistrate multe tablouri profetice, explicând detaliat modul în care își va împlini scopul Său. „Zilele din urmă” sunt aici și acestea sunt timpuri primejdioase; Satan și forțele sale asaltează cu răutate poporul lui Dumnezeu; cu scopul de a da celor credincioși curaj, mângâiere și speranță, Iehova le descoperă acum modul în care își duce la îndeplinire scopul Său, iar acest lucru îl face prin intermediul tablourilor profetice (Rom. 15:4). Deoarece Isus Christos Cel Iubit, este Executorul și Justificatorul lui Iehova, tablourile profetice Îl identifică în mod deosebit. Totuși, în afară de Isus, tablourile profetice nu prezic sau nu preumbresc persoane individuale și nici nu arată legătura lui Dumnezeu cu acestea, ci scot în evidență lucrarea lui Dumnezeu și a lui Christos, în care poporul credincios al lui Dumnezeu are privilegiul să ia parte. Nu persoanele individuale sunt importante, ci lucrarea în care ele se angajează. În general, cei credincioși au permisiunea de a lua parte în lucrarea Domnului în legătură cu îndeplinirea scopului Său și ulterior, prin harul lui Dumnezeu, au permisiunea să vadă cum au fost conduși de mâna Domnului și cum au fost folosiți în serviciul Său. Astfel de descoperiri servesc pentru a mări credința și curajul lor și prin urmare, ei cântă cu bucurie laudele lui Dumnezeu și spun: „prin mâna Sa, El mă conduce”. Înconjurați de dușmanul care îi atacă răutăcios, „rămășița” și „însoțitorii” lor, acești credincioși plini de credință și încredere în Domnul, spun: „Doamne, în Tine mă încred; nu mă lăsa niciodată să fiu dat de rușine! Izbăvește-mă, în dreptatea Ta. Pleacă-Ți urechea spre mine, grăbește de-mi ajută! Fi pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetățuie unde să-mi găsesc scăparea! Căci Tu ești stânca mea, cetățuia mea. Pentru Numele Tău, condu-mă și călăuzește-mă!” (Ps. 31:1-3).
2 Tablourile profetice îi fac capabili pe cei care se încred în Iehova, să țină în minte că „sub brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare” (Deut. 33:27); că bătălia este a lui Dumnezeu și nu a omului și că victoria este de partea lui Iehova și a lui Isus Christos, iar cei care rămân în adevăr și neclintiți, vor avea de câștigat din această victorie.
3 Iehova a scos pe poporul Său ales din țara Egiptului și prin mâna servului Său Moise, El i-a condus timp de patruzeci de ani printr-o călătorie prin pustie, folosindu-i în acel timp pentru a realiza tablouri profetice despre lucruri mai mari, care se vor întâmpla în viitor. Atunci când Moise aproape terminase lucrarea care i-a fost încredințată în mâinile sale, el a adunat pe izraeliți pe câmpiile Moabului și acolo le-a reamintit ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei și i-a instruit cu privire la ceea ce trebuiau să facă în următoarele zile. Acele instrucțiuni au fost date pentru folosul izraeliților anti-tipici, urmașii adevărați ai lui Isus Christos, pe care Dumnezeu îi zidește în organizația Sa capitală. Încheindu-și lucrarea, Moise a murit și Iosua a fost numit în locul său. Dumnezeu a fost gata să alcătuiască o dramă profetică, arătând dinainte evenimentele care vor conduce la justificarea deplină a Numelui Său. Acele drame, care sunt luate în discuție aici, sunt: trecerea Iordanului; Rahav, care datorită credincioșiei sale a câștigat aprobarea lui Dumnezeu; asedierea și căderea Ierihonului; păcatul în mijlocul poporului tipic al lui Dumnezeu; asedierea și distrugerea cetății Ai. Împlinirea acestor tablouri profetice, este astăzi de cel mai mare interes pentru poporul lui Dumnezeu de pe pământ, care este în legământ cu Dumnezeu pentru a împlini voința Sa.
IORDANUL
4 Această dramă începe cu Iosua, în calitate de conducător al oștirii lui Israel, oaste care și-a instalat tabăra în câmpiile Moabului, așteptând porunca de la conducătorul lor vizibil: „după moartea lui Moise, servul Domnului, Domnul a vorbit către Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise” (Ios. 1:1). Aici, Iosua reprezintă pe Domnul Isus Christos,
35