Această pagină nu a fost verificată
250
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.
Casa Albă de la Washington a luat legătura cu C. David Ginsburg, asociat cu Agenția Evreiască, și i-a cerut să depună o cerere pentru recunoaștere. El a făcut aceasta. Apoi, președintele Truman a făcut următorul anunț: „Acest guvern a fost informat că un stat evreiesc a fost proclamat în Palestina și recunoașterea a fost cerută de către guvernul provizoriu al acestuia. Statele Unite recunosc guvernul provizoriu ca autoritate de facto a noului stat a lui Israel”.
29 Pentru că Truman a furat astfel un marș asupra lor, rușii au scrâșnit din dinți și s-au dedat la acuzații amare; și apoi, pentru a merge mai departe cu recunoașterea făcută de Statele Unite, Rusia sovietică printr-o notă a ministrului său de externe Molotov a acordat Israelului recunoașterea nu de facto, ci de iure. A fost mâna curată a lui Iehova Dumnezeu în asta? întrebam noi. Dar Israelul s-a simțit flatat de recunoașterile din partea a peste treizeci de națiuni care au urmat de-a lungul lunilor și Israel a simțit că poziția sa în această lume s-a întărit foarte mult. A acceptat și a depins de prietenia acestei lumi, dar care este dușmănie adulteră înaintea lui Dumnezeu.
30 În aceasta a imitat Israelul rămășița credincioasă care s-a întors la Ierusalim în 537 î.Hr. și și-a pus încrederea în Iehova? Israelul trebuie judecat după faptele sale în lumina poruncilor lui Dumnezeu. Prin Moise, în Deuteronom 7:2, Iehova a spus cu privire la ligi cu națiunile dintre neamuri: „Când Iehova Dumnezeul tău le va da înaintea ta și îi vei lovi, atunci le vei distruge cu desăvârșire și nu vei face legământ cu ei. " (Am. Stan. Ver.) Prin îngerul său, el le-a amintit de aceasta, spunând: „Nu voi încălca niciodată legământul Meu cu voi. Și voi nu veți face nicio ligă cu locuitorii acestei țări; le veți dărâma altarele”. (Jud. 2:1, 2) Egiptul antic era o putere militară și comercială puternică, dar Iehova la avertizat pe Israel să nu caute ajutor împotriva dușmanilor la acea putere mondială. Arătându-și dezaprobarea de a merge în această lume veche pentru ajutor, el le-a spus israeliților: „Vai de cei care se coboară în Egipt pentru ajutor și se bazează pe cai și se încred în care, pentru că sunt multe, și în călăreți pentru că sunt foarte puternici, dar nu se uită la Sfântul lui Israel și nici nu caută pe Iehova!” (Isaia 31:1, Am. Stan. Ver.; 30:1, 2) Dar Israelul modern a nesocotit aceste sfaturi divine. Chiar în după-amiaza în care noul stat a fost proclamat, guvernul său a făcut apel la Națiunile Unite să „ajute poporul evreu în construirea statului său și să admită Israelul în familia națiunilor”. Duminica următoare, 16 mai 1948, a solicitat aderarea la Națiunile Unite. De asemenea, sa adresat Statelor Unite pentru ajutor financiar.
31 Înainte ca Națiunile Unite să admită Israelul, au existat anumite evenimente. În timpul luptelor care au avut loc în Palestina, papa și-a exprimat îngrijorarea față de așa-zisele locuri „sfinte”. În a doua sa enciclică pe această temă, la 15 aprilie 1949, Papa Pius al XII-lea a făcut ca Israelul să recunoască puterea romano-catolică în cadrul Națiunilor Unite. Cum? Douăzeci și trei de națiuni catolice sunt membre ale Națiunilor Unite. Papa a făcut apel la liderii acestora să ceară guvernului israelian garanții cu privire la drepturile vechi de secole ale religiei catolice din Palestina și să facă acest lucru înainte de a vota pentru admiterea Israelului. El a cerut, de asemenea, guvernare internațională pentru Ierusalim.
32 În aceeași lună, președintele Israelului, Chaim Weizmann, a vizitat Statele Unite. A fost obligat să dea atenție Ierarhiei romano-catolice. Pe 26 aprilie, el și A. S. Eban, reprezentantul Israelului la ONU, au participat la o cină informală la domiciliul cardinalului Spellman din orașul New York și au discutat despre problema accesului liber la locurile „sfinte” ale Ierusalimului. Pe 5 mai, Eban a spus Comitetului Politic Ad Hoc al Adunării ONU că Israelul va fi de acord cu un regim internațional pentru Ierusalim care se va ocupa doar de locurile „sfinte” ale orașului, lăsând chestiunile seculare în seama autorităților arabe și evreiești. În aceeași zi s-a scurs cine a aranjat vizita președintelui Weizmann la cardinalul Spellman. În timp ce a plecat din New York pentru a se întoarce în Israel, el a spus reporterilor că a discutat despre Ierusalim cu cardinalul. La cererea cui? La cea a unui politician de frunte care este foarte îndatorat Vaticanului și votului romano-catolic. Interviul cu cardinalul, Dr. Weizmann a declarat, a fost aranjat „prin bunele cabinete ale președintelui Truman”. El a spus că „discuțiile au deschis calea pentru o înțelegere”. De asemenea, un reprezentant al cardinalului a spus că „a existat sentimentul că opiniile israeliene și catolice ar fi putut fi mai apropiate prin discuțiile Weizmann-Spellman”. (N.Y. Times, secțiunea editorială, 8 mai 1949) Deși Papa Pius al XII-lea pretinde că este vicarul lui Hristos, recunoașterea de către Israel a Vaticanului în aceste chestiuni nu constituie o împlinire a cuvintelor lui Isus adresate evreilor de la Ierusalim: „Iată, casa ta este lăsată pentru voi pustie. Căci vă spun că nu mă veţi mai vedea de acum înainte, până nu veţi zice: Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului [Iehova]”. -- Matt. 23: 38, 39; Ps. 118: 26, Am. Stan. Ver.
33 În cele din urmă, după cereri repetate ale noii republici, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a admis Israelul ca membru pe 11 mai 1949, printr-un vot de 37 la 12, cu nouă membri abținându-se, inclusiv Marea Britanie, fosta putere obligatorie asupra Palestinei. Prin aceasta, Israelul a devenit al cincizeci și nouălea membru al Națiunilor Unite și a devenit într-un sens
