Pagină:Israel-1949.pdf/15

15 August, 1949

Turnul de Veghe

255

Babilonului în 607 î.Hr. a avut loc. Obadia proclamă un mesaj de condamnare împotriva Edomului mândru și trufaș, dar Obadia însuși este în contrast puternic cu Edomiții exaltați.

Numele lui Obadia înseamnă „slujitorul lui Iah”, iar acest simplu început de informație despre acest om este de asemenea și sfârșitul. Cartea biblică care poartă numele lui Obadia, cea mai scurtă carte din Scripturile ebraice, începe simplu: „Viziunea lui Obadia”. Nimic mai mult despre acest om. Când s-a născut, unde, din ce trib, statutul lui în viață - niciuna dintre aceste informații personale nu apare. Din antichitatea îndepărtată există o multitudine de opinii cu privire la identitatea lui Obadia, dar varietatea lor și marea discrepanță sunt cea mai puternică dovadă a inutilității lor. Obadiah nu scria nicio autobiografie pentru a atrage atenția asupra sa. Dincolo de identitatea sa ca slujitor al lui Jah, el se vedea pe sine lipsit de importanță. El și-a deschis profeția cu cuvintele: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu”, și aceasta a garantat autenticitatea ei și a ridicat responsabilitatea pentru ea din mâinile oamenilor, deși a fost pronunțată prin buze omenești. Identitatea scriitorului uman nu a avut voie să concureze cu mesajul: concentrarea deplină a puterilor mentale nedivizate asupra profeției!

Veștile de la Iehova și un ambasador trimis printre națiuni au proclamat: „Ridicați-vă și să ne ridicăm împotriva ei în luptă”. Deși Edomul se umflase mult, Dumnezeu l-a făcut mic; deși era plin de mândrie, Iehova l-a numit disprețuit. Spiritul său trufaș este provocat de aceste cuvinte ale Celui Prea Înalt: „Mândria inimii tale te-a înșelat, O, tu care locuiești în crăpăturile stâncii, a cărei locuință este înaltă, care zice în inima lui: Cine mă va doborî la pământ? Chiar dacă te-ai ridica la înălțime ca vulturul și chiar dacă cuibul tău ar fi așezat printre stele, te voi coborî de acolo, zice Iehova.” -- Obadia 1-4, Am. Stan. Ver.

Inimile mândre ale edomiților i-au înșelat din cauza geografiei patriei lor. Întinzându-se spre sud de la Marea Moartă și ridicându-se la est de Arabah se află lanțul sălbatic și accidentat al Muntelui Seir, o masă amestecată de stânci și piscuri zimțate, coaste și creste zimțate. Aceste bastioane montane din piatră de nisip, calcar și porfir se înalță la mai mult de trei mii de picioare deasupra pământului Arabahului, iar potecile înguste care se răsucesc printre stâncile abrupte fac pătrunderea țării periculoasă. Ocrotită în cele mai înalte stânci ca un cuib de vultur uriaș era cetatea capitală. A fost numită Sela și mai târziu Petra, ambele nume însemnând stâncă în ebraică și, respectiv, greacă. Se află într-o depresiune naturală, înconjurată de stânci abrupte de piatră de culoare trandafirie, are aproximativ o milă lungime și o jumătate de milă lățime, cu văi mai mici și canioane care se deschid în ea. Deasupra ei se ridică ca o santinelă uriașă și tăcută Muntele Hor. O parte a cetății a fost cioplită din piatră solidă. Intrările în ea erau prin trecători de munte și prăpastii. Nu e de mirare că edomiții s-au simțit în siguranță în locuințele lor de pe stânci înalte!

Dar, deși cei mai apropiați vecini ai lor erau vulturii care țipau și se învârteau printre stânci, iar tovarășii lor apropiați erau stelele care păreau să plutească aproape la îndemână, Iehova avea să se asigure că aroganții edomiți vor fi răsturnați de pe stâncă. Și nu doar într-o trezire dezamăgitoare pentru o lecție, nu doar într-o coborâre parțială pentru a doborî simțul în capetele pline de trufie, nu, ci o prăbușire fără oprire

în fundul gropii mormântului! Hoții nu fură totul, iar culegătorii de struguri lasă în urmă câteva culegeri, dar foștii confederați îi vor împrejmui pe acești descendenți edomiți ai lui Esau și îi vor jefui de toate comorile ascunse. Înțelepciunea înțelepților lor va pieri, înțelegerea celor înțelepți va dispărea și armatele militare puternice vor rămâne îngrozite, totul până la capăt, ca acești exaltați de sine să fie nimiciți prin măcel. -- Obadia 5-9.

Dar de ce? Doar pentru că locuiau în stâncile munților? Doar pentru că le plăceau vânătorile din munți ale vulturului? pentru că locuiau mai aproape de stelele cerului? Nu, desigur că nu. Aceste împrejurimi naturale le-au alimentat fără îndoială vanitatea de invincibilitate, le-au hrănit siguranța și i-au făcut să crească mitul invincibilității. Dar Obadia a pus degetul profetic pe păcatul lor, care avea să-i ajungă din urmă și să-i copleșească în distrugere. El subliniază soarta lor și cauza ei, la versetele 10-15:

„Pentru violența făcută fratelui tău Iacov, rușinea te va acoperi și vei fi nimicit pentru totdeauna. În ziua în care ai stat lângă el, în timp ce străinii îi luau bunurile și străinii intrau pe porțile lui și trăgeau la sorți asupra Ierusalimului, tu , de asemenea, ai fost ca unul dintre ei. Nu trebuia să te bucuri de fratele tău, în ziua necazului lui. Nu trebuia să te bucuri de Iudei, în ziua ruinării lor. Nu trebuia să faci o gură mare, în ziua necazului. N-ar fi trebuit să intri pe poarta poporului meu, în ziua calamității lui. Nu ar fi trebuit să te bucuri de ghinionul lui, în ziua calamității lui. Nu ar fi trebuit să întinzi mâna asupra bunuri lui, în ziua calamității lui. Nici nu trebuia să stai la răscruce de drumuri, ca să-i nimicești pe fugarii lui, nici să-i dai refugiații, în ziua necazului lui. Căci ziua DOMNULUI este aproape, peste toate neamurile. După cum ai făcut, așa ți se va face; fapta ta se va întoarce asupra capului tău.” -- An Amer. Trans.

Încadrându-ne în faptele care susțin aceste acuzații, putem vedea temelia pentru distrugerea edomiților. Ei descinseseră din Esau, israeliții din Iacov, iar Esau și Iacov erau frați gemeni. Prin urmare, violența făcută israeliților este descrisă ca împotriva „fratelui tău Iacov”. Din decor, violența denunțată aici pare să se refere la momentul căderii Ierusalimului în fața babilonienilor în 607 î.Hr. Nu numai că edomiții au fost aprobatori, dar i-au îndemnat pe biruitori să facă dezolarea completă: „Edomiții! Adu-ți aminte împotriva lor, Etern, ziua aceea a căderii Ierusalimului, când „Jos ea, jos cu ea!” Edomiții au strigat: „Dărâmați-o până la pământ!”” (Ps. 137: 7, Moff.) Când biruitorii au tras la sorți prada Ierusalimului, edomiții „au fost ca unul dintre ei” și au venit pentru o parte din pradă și au întins mâna pe o parte din pradă. Mai mult, au blocat drumuri cheie și trecători pentru a-i opri pe evadați și i-au livrat caldeenilor pe evrei fugiți. Edomiții înaintaseră pustiirea împotriva iudeilor; peste propriile lor capete va cădea o pustiire la fel de completă și mai permanentă.

Avea să vină o restaurare pentru evrei și o reconstrucție a Ierusalimului și a lui Iuda: „În muntele Sionului vor fi cei care au scătat și va fi sfânt; și casa lui Iacov va stăpâni averile lor. Și cei din sud vor stăpâni muntele lui Esau și cei din