Această pagină nu a fost verificată
148
Turnul de Veghe
Brooklyn, N.Y.
Aceasta ne arată sclavii nobilului cărora el le încredințează câte o liră (sau valoarea a 1£) fiecăruia înainte de a pleca, pentru ca ei să facă profit cu acestea. De asemenea, arată cetățenii care nu sunt de acord ca nobilul să obțină regatul și care trimit un mesaj de protest către Autoritatea Supremă din țara îndepărtată, spunând că refuză să-l aibă pe acest nobil ca viitor rege. În cele din urmă, arată cetăți ale oamenilor asupra cărora nobilul, acum rege, își pune sclavii credincioși conducători, sclavului care a câștigat zece lire i s-a dat autoritate asupra zece orașe, sclavului care a câștigat cinci lire, cinci orașe, iar sclavul necredincios a fost demis. Prin urmare, această pildă în sine conține trăsături care aduc pilda talanților și pilda oilor și caprelor împreună pentru a le prezenta.
7 Pilda talanților, așa cum este relatată în profeția despre sfârșitul lumii, se referă numai la sclavii puternicului stăpân. Îi lasă neobservați pe cei din afara personalului său de sclavi. Ca și în pilda lirelor, sclavii din pilda talanților sunt frații spirituali ai Regelui Isus Cristos. Ca dovadă, apostolul Pavel, cu mulți talanți încredințați lui, a scris și a vorbit despre sine și despre tovarășul său de slujire ca „Pavel și Timotei, sclavii lui Cristos Isus”. Discipolul Iacov a scris despre sine ca „Iacov, sclav al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos”. Apostolul Petru a scris despre sine ca „Simon Petru, un sclav și apostol al lui Isus Cristos”. Discipolul Iuda s-a prezentat drept „Iuda, sclav al lui Isus Cristos”. Iar bătrânul apostol Ioan deschide Revelația spunând: „O revelație făcută de Isus Cristos, pe care Dumnezeu i-a dat-o să dezvăluie sclavilor săi ceea ce trebuie să se întâmple foarte curând. El a trimis-o și a comunicat-o prin îngerul său sclavului său Ioan”. (An Amer. Trans. din Fil. 1:1; Ias. 1:1; 2 Petru 1:1; Iuda 1; Rev. 1:1) Numărul întreg al celor pecetluiți ca astfel de sclavi ai lui Dumnezeu și ai Cristosului său ajunge în final până la 144.000, care sunt israeliți spirituali. (Rev. 7:3-8) După ce a arătat judecata tuturor celor care devin sclavi și răsplătirea celor credincioși, pedepsirea celor leneși, a celor neprofitabili, Isus a continuat să ne dea o altă parabolă. Acesta este despre persoane care nu sunt astfel de sclavi ai regelui și care nu sunt răsplătiți cu autoritate și stăpânire asupra multor lucruri pentru credincioșie.
8 Această parabolă a oilor și a caprelor arată judecata Regelui asupra celor care vin din toate neamurile, dar care nu sunt sclavii și frații săi spirituali. Ei abia au numai ceva contact cu ultimii lui frați spirituali de pe pământ. Așa se explică de ce despre cele două parabole precedente, cea a fecioarelor și cea a talanților, se spune că ambele sunt asemănătoare sau ilustrații ale regatului cerurilor, dar nu se spune că parabola oilor și caprelor este de o asemenea asemănare. (Mat. 25: 1, 14, 31, 32) În mod evident, acest lucru este așa, deoarece aceasta nu ilustrează judecata clasei „regatului cerurilor”. Așa că Isus începe
parabola spunând: „Dar când Fiul omului va veni în gloria Sa și toți îngerii cu el, atunci el va sta pe tronul gloriei sale.” (Mat. 25:31, Am. Stan. Ver.) Ilustrația aici nu trebuie privită ca aceeași cu cea dată nouă în Revelația 20:11, unde citim: „Și am văzut tron mare, alb și pe Cel [Iehova Dumnezeu] care stătea pe el, de la a cărui față pământul și cerul au fugit, și nu s-a găsit loc pentru ei”. Nu; căci în parabola când el vine în glorie cu toţi îngerii săi, Isus nu spune că de îndată cerurile şi pământul fug. Nu; pentru că procedura lui cu oile și caprele are loc înainte ca cerurile și pământul rău din această lume rea să fugă spre distrugere, la bătălia de la Armaghedon. Această parabolă se împlinește în timpul celei de-a doua prezențe a sa sau a parousiei. Împlinirea acesteia este parte din semnul care arata prezența sau parousia sa. Are loc în această „zi a lui Iehova”, mult prezisă, care a început la sfârșitul „timpurilor neamurilor” 1914 d.Cr. și se încheie la Armaghedon, „bătălia zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic”. -Rev. 16: 14, 16.
ÎN GLORIA SA
9 Rețineți că Isus spune că a doua venire a Fiului omului avea să fie „în gloria Sa”. Prin urmare, trebuia să fie o venire invizibilă, iar prezența sau parusia lui trebuia să fie una invizibilă, nu în carne umană. La prima lui venire, el a venit în umilirea sa, așadar în carne și oase. Pentru a face acest lucru, acest spirit Fiu al lui Dumnezeu s-a golit pe sine de slava lui cerească, a luat asupra lui forma unui sclav și s-a făcut trup, asemănător oamenilor. Și când a fost găsit în chipul unui om, el și-a păstrat obediența față de Iehova Dumnezeu până la moarte pe un stâlp de tortură. Pentru credincioșia sa, Dumnezeu l-a răsplătit cu o slavă cerească mai mare decât a avut înainte de a deveni om. Dumnezeu l-a înviat și l-a înălțat foarte mult, dându-i un nume care este mai presus de numele oricărei alte creaturi, pentru ca în numele lui genunchiul oricărei creaturi să se aplece și limba lor să mărturisească că Isus Cristos este Domnul, totul spre slava lui Dumnezeu. - Phil. 2: 5-11.
10 Venirea lui Isus în această glorie cerească este atunci când Dumnezeu îl așează pe tron ca Rege al lumii noi, „Rege al regilor și Domn al domnilor”. Venirea Lui astfel în puterea Regatului său pentru a stăpâni din cer peste pământ trebuie să fie invizibilă pentru ochii oamenilor, pentru că nici oile de pe pământ, nici caprele nu l-au putut vedea într-o asemenea slavă și să mai trăiască. Despre Cristos Isus, glorificat acum, este scris: „Fericitul și singurul Stăpânitor, Regele regilor și Domnul domnilor, care singur are nemurirea, locuind în lumina de care nimeni nu se poate apropia, pe care nici un om nu l-a văzut și nici nu îl poate vedea." (1 Tim. 6:15, 16) Când a murit pe pământ, el și-a sacrificat viața umană pentru totdeauna, dându-și carnea ca pâine pentru viața lumii. Și când s-a arătat ca un spirit înviat în prezența Tatălui său
