Pagină:The-higher-powers.pdf/7

potrivit legii lui Dumnezeu? Ei nu ar putea ști decât prin credință și prin roadele celor care sunt angajați de fapt în lucrarea Domnului. Isus a zis:„Așa că după roadele lor îi veți cunoaște. Nu oricine Îmi zice: `Doamne, Doamne!` va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” - Matei 7: 20,21.

²⁸ Prin urmare,dacă găsim pe cineva care este devotat Domnului și se străduiește să facă ceea ce Domnul i-a încredințat, este credincios și loial Domnului, nu face compromis cu dușmanul, iar eforturile sale sunt binecuvântate clar de Domnul, atunci roadele lui se văd și aceasta este dovada că el îi place Domnului și umblă pe calea cea dreaptă. (Ioan 15:8) Dacă cineva este folosit de Domnul în armonie cu Cuvântul Său, aceasta este dovada că modul său de acțiune este plăcut Domnului. Fiind imperfect, acesta va face greșeli, dar toți care au credință în Domnul vor lăsa în seama Domnului să-l mustre, să-l corecteze și să-i îndrepte greșelile. (Evrei 12:6; Romani 8:33) Pentru că este regula Domnului, aceeași regulă trebuie să se aplice tuturor celor care se află în „Societate”. Dacă „Societatea” urmărește o cale sau o metodă greșită, atunci fiecare membru al poporului lui Dumnezeu trebuie să se bizuiască pe Domnul să corecteze acea metodă și s-o schimbe cu cea potrivită. Nici un individ nu are dreptul să se pună judecător pentru a lua măsuri și a se împotrivi lucrării Domnului. „Cine ești tu, care judeci pe servul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.” - Romani 14: 4.

²⁹ Dacă Romani, capitolul 13, se aplică Bisericii, înseamnă oare aceasta că bătrânii și diaconii au autoritate să judece și să fixeze calea de acțiune sau metoda Bisericii? Nu, cu siguranță nu. Bătrânii sunt sfătuitori sau consilieri în adunare și nu au jurisdicție sau competență să acționeze decât în sfera autorității conferită lor de Scripturi. Diaconii sunt servi în Biserică și nu au altă autoritate decât cea conferită de Scripturi. Scripturile nu conferă bătrânilor sau diaconilor autoritate să judece calea de acțiune a adunării sau să o hotărască. Dacă există dezordine în Biserică, adunarea, alcătuită din cei care sunt copiii lui Dumnezeu, poate lua o anumită atitudine. Însuși Domnul a fixat codul de procedură. - Matei 18: 15-18.

³⁰ Biserica, luată ca un întreg, are jurisdicția sau competența de a asculta și de a hotărî chestiuni în legătură cu cei care sunt membrii trupului; dar nici un individ nu a fost învestit cu o astfel de putere sau autoritate, afară de cei doisprezece apostoli, care au fost învestiți de Domnul cu autoritate specială. Dacă Romani, capitolul 13, are vreo aplicare la puterile lumii, cu atât mai mult trebuie să se aplice Bisericii, deoarece se adresează celor care fac parte din familia lui Dumnezeu. Să analizăm acum instrucțiunile apostolului, verset cu verset.

{{raw:data:s|TEXTUL

³¹ „Orice suflet să fie supus înaltelor stăpâniri; căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele care sunt , de Dumnezeu sunt rânduite.”(versetul 1) Imediat se ridică întrebarea: Cui să fie supus poporul lui Dumnezeu? Este scris: „Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.” (1 Corinteni 15: 28) Această scriptură răspunde într-adevăr la întrebare. Aceasta dovedește că înaltele stăpâniri sunt Iehova și Isus Cristos, și că stăpânirea supremă este Iehova Dumnezeu. Pentru a ilustra legătura dintre Cristos și Biserică, apostolul se folosește de relația dintre soț și soție, iar prin argumentul Său arată că Biserica este supusă lui Cristos. „Căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Cristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și după cum Biserica este supusă lui Cristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.” (Efeseni 5: 23, 24) Mărturia inspirată a lui Iacov sprijină această concluzie. „Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă Diavolului și el va fugi de la voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită!” (Iacov 4: 7, 8) Aceste scripturi dovedesc, fără îndoială, că unșii pot fi plăcuți lui Dumnezeu numai printr-un devotament complet și neîmpărțit față de El. Apostolul n-a vrut să spună că „înaltele stăpâniri” sunt puterile națiunilor păgâne. Nu este posibil ca acestea să fie mai înalte decât aranjamentul lui Dumnezeu din propriul Său popor și să aibă control asupra acestia.

³² Apostolul zice: „Stăpânirile care sunt au fost rânduite [aranjate sub, Diaglott] Dumnezeu.” Se poate aplica aceasta în mod potrivit la puterile națiunilor de pe pământ, și nu la Biserică? Cuvintele apostolului răspund la această întrebare: „Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El. Și Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi apostoli; al doilea, profeți; al treilea, învățători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor și vorbirii în felurite limbi.” (1 Corinteni 12: 18, 28) Cei care insistă că apostolul se referea în exclusivitate la puterile națiunilor când zicea „stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu”, citează pentru a sprijini aceasta cuvintele lui Petru, anume: „Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești [creații omenești, în greacă] pentru Domnul, atât regelui, ca înalt stăpânitor, cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac bine.” (1 Petru 2: 13, 14) O examinare atentă a acestui text arată că el nu se aplică la puterea exercitată de guvernele națiunilor.

³³ Expresia „stăpâniri omenești” din textul de mai sus înseamnă „creație omenească”. Atunci cum s-ar putea spune că vreo putere sau autoritate din biserică ar fi creație omenească? Atunci când omul Isus Cristos i-a numit pe apostoli și i-a trimis ca și conducători și guvernatori

Jl:XE

J. 192

me

WATCH TOWER

according to God's law? '{'hcy could not know except by faith and by the fruits of those who are actually engagcd in the work of the Lord. Jesus said: "Wherefore by their fruits yc shall know them. Kot ewry one that saith unto me, Lord, Lord, shall enter into the kingdom of heavr11; but he that doeth the will of my Father which is in heaven. "-Matt. 7: 20, 21. 28 If, therefore, we find one who is devoted to the Lord and is bending' his efforts to do what the Lod has assigned him to do, and is faithful and true to the Lord and not compromising with the enemy, and who has the Lord's manifest blessings llpon his efforts. then his fruits are being manifested and such is proof that he is pleasing' to the Lord and going in tho right way. (John 15: 8) If one is being llsed of tho Lord in harmony with his Word, that is tho e'idenco that his course of action is pleasing to the Lord. Being imperfect, sl1ch will make mistakes, but earh one who has faith in the Lord will leave it to the Lord to do the chastening and the corrertion and to rectiJy the mistakes. (Heb. 12: 6; Hom. 8: 33) This same rll1e, heeause it is the Lord's rule, must apply to all who are in the "Soriety". If tho "Society" is purslling the wrong COllrse or policy, then all of God's people must depend upon the Lord to correct that poliry and rhange it into the right one. It is not the prerogativ,~ of any individual to set himself up as the judge to take action and oppose the work of the Lord. "'Who art thou that judgest another man's servant? to hi'3 own master he standeth or fallet h. Yea, he shall be holden up: for God is able to make him stand. "-Rom. 14: 4. 29 If Romans the thir1ernth rhapter applies to thr churrh, does that mrun that the eldrrs and deacons have authority to do judging and to determine the course or poliry of the churrh? Ko, certainly not. The elders are the advisers or counselors in the ecclesia and have no jurisdiction to art except within the scope of the authority conferred upon them by the Scriptures. The dracons arc servants in the rhurch and possess no authority other than that conferred b~' thc Scripturrs. The Scriptures do not confer authority upon elders or deacons to judge or detrrmine the course of action of the ecclesia. If there is disorder in the chureh the ecclesia, composed of those who are God's children, may take certain action. '1'he Lord himself laid down the code of proecdure.-}Iatt. 18:1;)·18. 30 The chureh as a bod~- has jurisdie1ion to hrar and detrrmine mattrrs r(·lating to those who are mem· brrs of the body; but no individual has bcen clothed 'rith such power or authority, aside from th(' tweh'o apostles, who were clothed wi1h special authority from 1he Lord. If Romans thirteen has any application to th·~ powrrs in the world, with murh stronger reasoning must it apply to the church, berause it is addressrd to those who are in God's family. Consider now the apostle ; iWltructions verse by verse.

lG7 THE TEXT

"Let every soul be subject unto tho hig'her powers. For there is no power but of God: the powers that be are ordaincd of God." (Yerse 1) At once the question arises, To ,vhat shall God's people be subjcet? It is written: "And when all things shall be subdued unto him, then shall the Son also himself be subjrct unto him that put all things under him, that God ma~- be all in all." (1 Cor. 15: 28) This scripture really answers the question. This proves that the higher powers are Christ Jesus and Jehovah and that thc suprrme powe}" is Jehovah God. The apostle uses the husband and wife to picture Christ and the church, and by his argument he shows that the church is subj('et to Christ: "For the husband is the head of the wife, even as Christ is the head of the church: and he is the saviour of the body. '1'herefore as tlw rhmch is subjert unto Christ, so let the wives be to 11wi1' own husbands in ever~T thing'." (Eph. G: 23, 24) The inspired testimony of James supports this conelllsian: "Subm it youl'selw's therefore to God. Resist tho de"il, and he 'I'ill fice from you. Draw nigh to Cod, and h(' will draw nigh to you. Cleanse YOllr hands, YU sinners; and purify your hearts, ye double III inded." (.Jas. 4: 7, 8) 'rhrse scriptures show beyond a doubt that tlU' anointed can be pleasing to God only by all undivided and eomplete devotion to him. '1'he apostle rould not mean that the "higher powrrs" are th(~ (.;entile powers. It is not possible that these are high('r than and have control over God's arrangement of his own people. J2 The apostle says: "The powers that be are ot'dained of [arrangrd under, Diu[floU] God." Can this be properly applied to the Gentile po,'ers on earth and not applied to the church? '1'he words of the apost Ie are in answer to that question: "But now hath God set the members ever~T one of them in the body, as it hath pleased him. And God hath set some in the ehureh; first, apostles; secondarily, prophets; thirdly, teachers; after that, miracles; then gifts of healing'S, helps, gowrnments, diversities of tongues." (1 Cor. 12: 18, 28) Those who have insisted that the apostle rt'ft'rred exclusiwly to the Gentile powers ,,,hen he said, "The powers that be arc ordained of God," cite in support thereof the words of Peter, to wit: "Sub· mit yourselves to ewry ordinance of man [human erea1ion, Greek] for the Lord's sake; whether it bo to the king, as supreme; or unto governors, as unto them that are sent by him for the punishment of evil. dorrs, and for the praise of them that do well." A cat'eful cxamination of this text shows that it docs not apply to the powers cxercised by the Gcntile governments. 33 The phrase" ordinance of man" in the above text means" human creation' '. How then could it be said that any ordinance of the church is of human crea· tion '? When the man Christ Jesus appointed the apostles and sent them forth as leaders and governors 31