Pagină:The-feast-of-jehovah.pdf/4: Diferență între versiuni

Contrar aparențelor cuvântul lui Iehova a fost justificat. Nu a fost motiv de surpriză, prin urmare, că provocatorul lui Iehova, lăudărosul Satan, să-și inspire slujitorii pământești de a avea mormântul lui Isus sigilat bine cu sigiliul guvernatorului și cu o gardă militară staționată acolo pentru a preveni, dacă era posibil, învierea Celui fără vină a lui Dumnezeu din morți ca răsplată pentru credincioșia și iubirea lui. Ridicarea lui Isus din moarte a fost o nouă justificare a numelui lui Iehova.

⁵ Fiul loial al lui Dumnezeu a iubit numele fără egal al Tatălui. Prin urmare cât timp el a fost pe pământ ca om, născut sub legea pe care Tatăl său a stabilit-o cu evreii în Egipt la timpul primului paște, Isus a ținut cu iubire comemorarea acelui paște și prin urmare și-a onorat numele Tatălui său Iehova. Seara care a început ziua paisprezecea a lunii Nisan (Abib) a început acum, „la căderea soarelui,” și Isus și discipolii săi erau adunați în orașul pe care Domnul Iehova l-a ales să-și pună numele. (Deuteronomul 16:6) Ei au venit în obediență față de legea divină pentru a ține „sărbătoarea lui Iehova”. „Și au pregătit paștele. Și când venise ora, el a stat jos împreună cu cei doisprezece apostoli. Și el le-a spus, Cu dorință am dorit să mănânc acest paște cu voi înainte ca să sufăr: pentru că vă spun, Eu nu voi mai mânca acesta, până când nu va fi împlinit în regatul lui Dumnezeu. Și a luat cupa, a dat mulțumiri și a spus, Luați aceasta și împărțiți-o printre voi: pentru că vă spun, Eu nu voi mai bea fructul viei, până când nu va veni regatul lui Dumnezeu.”, (Luca 22:13-18) Prin urmare, masa pascală, fiind mâncată ca o comemorare spre numele lui Iehova, Isus a instituit comemorarea propriei sale morți în credincioșie față de numele Tatălui Său și a privit înainte spre regatul care va justifica complet numele lui Iehova. Chiar faptul că acolo era vin disponibil pentru a fi folosit arată în acest timp că sărbătoarea paștelui abia mâncată nu a fost o ocazie de întristare, ci de bucurie evlavioasă și bucurie a inimii; pentru că vinul este ceea ce „face inima bucuroasă”. - Psalmul 104:15.

⁶ La darea emblemelor noii comemorări Isus a spus: „Faceți aceasta în amintirea mea.” (Luca 22:19) Poruncind aceasta, Isus nu lua și nici chiar nu căuta să detragă de la glorie, laudă și închinare care erau spre Iehova; el nu-i instruia pe discipolii săi de a se face pe el însuși centrul atenției și interesul la noua comemorare. El doar se referea aici la embleme și semnificația acestora. La paștele abia terminat, mielul pascal și pâinea nedospită le-a direcționat mințile și gândurile în urmă cu o mie cinci sute de ani la Moise și la mielul pascal care a fost omorât în folosul lui Moise ca evreii să poată fi răscumpărați și eliberați din casa robiei din Egipt și ca acolo Iehova să-și facă un nume pentru el însuși. Acesta a fost un timp în care cauza lui Dumnezeu pe pământ părea aproape zdrobită de pământ, în timp ce poporul său ales erau atunci înrobiți sub muncă grea, crudă și forțată și închinarea adevărată a Dumnezeului părinților lor aproape că a pierit. Iehova s-a referit la acea condiție când a spus lui Ezechiel (20:5-7): „Așa vorbește Domnul Dumnezeu, În ziua în care l-am ales pe Israel și mi-am ridicat mâna spre sămânța casei lui Iacov, și m-am făcut de cunoscut lor în ținutul Egiptului, când mi-am ridicat mâna spre ei, spunând, Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău; în ziua în care mi-am ridicat mâna spre ei, să-i aduc înainte din țara Egiptului într-un ținut peste care mi-am aruncat privirea pentru ei, curgând lapte și miere, care este gloria tuturor ținuturilor; apoi Eu le-am spus, Fiecare om să-și arunce urâciunile din ochii săi, și nu vă spurcați cu idolii Egiptului: Eu sunt [Iehova] Dumnezeul tău.” În același timp credința în Dumnezeul Atotputernic era foarte scăzută și s-a întâmplat că marea credință a lui Moise l-a făcut o figură remarcabilă printre frații lui „Prin credință el a ținut paștele și stropirea sângelui, ca nu cumva să se atingă de ei distrugerea întâilor născuți.” - Evrei 11:28